.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. Actualitate.:: www.ziarulunirea.ro ::. 
35 de grade Celsius până duminică
     Administrația Națională de Meteorologie a transmis o atenționare meteo­ro­lo­gică Instituției Prefectului județului Alba potrivit căreia în intervalul 27 iulie - 31 iulie, la orele amiezii, valorile termice vor atinge și chiar depăși 34-35 de grade Cel­sius, determinând starea de disconfort termic, a anunțat prefectul Cosmin Covaciu. "În calitate de prefect al județului Alba și președinte al Comitetului pen­tru situații de urgență, am dispus ca primarii și membrii comitetelor municipale, oră­șenești și comunale pentru situații de urgență să monitorizeze cu toată atenția evoluția zilnică a temperaturilor, pentru a putea lua măsurile preventive care se impun, în special în caz de urgență, în scopul limitării eventualelor efecte negative ale fenomenelor menționate. Am solicitat în mod imperios, ca prevederile OUG nr. 99/2000, aprobată prin Legea nr. 436/2001 privind măsurile pentru protecția persoanelor încadrate în muncă în perioadele cu temperaturi ridicate, să fie res­pectate cu strictețe", a accentuat Covaciu. Potrivit legislației în vigoare, toți anga­jatorii trebuie să asigure măsuri minimale pentru o bună desfășurare a activității. În vederea menținerii stării de sănătate a angajaților se vor asigura câte 2-4 litri apă de persoană, echipament individual de protecție, dușuri și sisteme de ven­tilație. "Am dispus ca Inspecția Muncii să efectueze de urgență controale la uni­tățile angajatoare pentru a constata la fața locului res­pectarea obligațiilor legale pentru protecția persoanelor încadrate în muncă. Angajatorii care nu-și fac datoria vor fi aspru sancționați, potrivit prevederilor legale în materie. Voi supraveghea per­sonal ca instituțiile implicate, angajatorii să-și facă datoria și să întreprindă mă­surile care se impun, pentru ca cetățenii acestui județ să nu aibă de suferit", sus­ține prefectul Cosmin Covaciu.
Robert GHERGU

Zeci de victime ale căldurii
•Direcția de Sănătate Publică Alba face recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor
     Zilnic, la Serviciul de Urgențe al Spitalului Județean Alba se prezintă între 20 și 30 de persoane cu diferite afecțiuni acutizate pe fondul căldurii, au declarat sur­se medicale. Mai frecvente sunt cazurile de spasmofilie și lipotimie, deter­minate de lipsa de calciu, pacienți fiind îndeosebi femeile, mai ales tinerele. De asemenea, mai multe persoane au fost diagnosticate cu colici renale, pe fondul deshidratării, iar altele au ajuns la secția contagioase, după ce s-au îmbolnăvit de enterocolită. La "Urgențe" s-au prezentat însă și câțiva cardiaci, persoanele grav bolnave fiind internate în spital.
    Direcția de Sănătate Publică Alba are grijă de sănătatea populației, oferind re­comandări pentru evitarea efectelor nefavorabile ale temperaturilor deosebit de ridicate din aceste zile. Astfel, DSP Alba recomandă evitarea expunerii la soare mai ales între orele 11.00 și 17.00 precum și folosirea mijloacelor de protecție: pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire din țesături naturale în culori deschise. De asemenea, se recomandă în aceste zile caniculare creșterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi, o alimentație săracă în grăsimi, evitarea excesului de cafea și băuturi alcoolice și dușuri frecvente la temperaturi mo­derate. În perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime vor fi evitate eforturile fizice susținute, iar activitățile din agricultură, șantiere de construcții, hale industriale, care nu au posibilitatea asigurării unor condiții de microclimat corespunzătoare, se vor desfășura dimineața și seara. Personalului care lucrează în sectoarele cu temperaturi ridicate și radiații calorice, ca laminoare la cald, furnale, cuptoare, etc. trebuie să i se asigure condiții speciale de prevenire a ris­curilor pentru sănătate. Angajatorii sunt obligați, conform legii, să modifice pro­gramul de lucru în condițiile impuse de temperaturile ridicate și distribuirea către angajați a unor cantități suficiente de apă minerală. Totodată, trebuie evitate situ­ațiile în care copiii sunt lăsați să aștepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare și călătoriile pe distanțe lungi în autovehicule fără posibilitați de climatizare. În cazul persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cardiace și respiratorii, se recomandă evitarea deplasărilor și frecventarea locurilor aglomerate care cre­ează premisele decompensării acestora în condițiile de temperatură ridicată. DSP Alba îndeamnă cetățenii să respecte aceste recomandări pentru a putea de­păși canicula din zilele următoare și pentru a evita neplăcerile.
Delia FEȘTEU

Înălțarea Palatului Finanțelor a adus sediul CNSLR Frăția aproape de ruină
     Din cauza săpăturilor efectuate pentru edificarea clădirii Palatului Finanțelor din Alba Iulia, imobilul în care se află sediul Uniunii Județene a CNSLR Frăția a suferit deteriorări majore. La ultima ședință a comisiei de dialog social din cadrul Instituției Prefectului, secretarul general al organizației sindicale, Floare Vraciu, a declarat că săpăturile s-au făcut la o adâncime cu 7 metri mai mare decât fun­dația clădirii CNSLR Frăția Alba, afectând structura sediului. Ea susține că, deși la ridicarea noului sediu al Direcției Generale de Finanțe Alba au fost alocate 600 de milioane de lei pentru executarea lucrărilor de consolidare a clădirilor din îm­pre­jurimi afectate de această construcție, nu știe ce s-a întâmplat cu banii, pen­tru că CNSLR Frăția nu a beneficiat de fonduri. În urma discuțiilor purtate ulterior cu conducerea DGF Alba, a fost elaborată documentația necesară pentru dema­rarea lucrărilor de consolidare, finanțiștii fiind de acord să suporte execuția aces­tora, a spus Floare Vraciu. Deși sindicaliștii au făcut sacrificii personale, ridi­cân­du-și salariile cu întârziere de câteva luni pentru a putea suporta costurile, ea susține că problemele nu s-au rezolvat nici până acum. Directorul DGF Alba, A­de­la Ghișoiu, a declarat că nu cunoaște această situație pentru că a fost numită doar de puțin timp în această funcție, dar este dispusă la dialog în vederea iden­tificării soluției, idee sugerată și de subprefectul Clement Negruț, președintele co­misiei. Subprefectul i-a cerut directoarei Ghișoiu să verifice și modul în care au fost cheltuite cele 600 de milioane de lei, având în vedere afirmațiile repre­zen­tantei CNSLR Frăția.
Robert GHERGU

Descoperire macabră la Cugir
     Miercuri, 27 iulie, în jurul prânzului, a fost descoperit, în stare incipientă de descompunere, cadavrul lui Iosif Ioan în vârstă de 51 de ani, din Cugir. Polițiștii au fost sesizați de către unul dintre vecinii bărbatului care a precizat că pe holul blo­cului situat pe strada Ion Creangă se simte un miros înțepător, miros ce provine de la apartamentul lui Iosif Ioan. Deoarece ușa de acces în imobil era încuiată, polițiștii au fost nevoiți să recurgă la forță pentru a pătrunde în interior. Corpul ne­însuflețit a fost găsit într-una din camerele apartamentului, întins pe pat, iar din­spre acesta se simțea un miros puternic, greu de suportat. Cadavrul, care se pare că ar fi zăcut acolo cel puțin două zile - Iosif Ioan locuia singur și nu mai fusese văzut de către vecini încă din data de 24 iulie - intrase în fază de pu­trefacție. La o primă examinare nu au fost constatate urme de violență. Medicul de familie al bărbatului a menționat că acesta figura în evidențe cu diagnosticul de ciroză hepatică, iar decesul a survenit din pricina hemoragiei prin ruptură de va­rice esofagiene. (L.I.)
Audiențe parlamentare
     Sâmbătă, 30 iulie a.c., deputatul conservator Nicolae Popa acordă audiențe cetățenilor din zona Munților Apuseni. Toți cei interesați sunt așteptați la Birourile Parlamentare ale domnului deputat Nicolae Popa din Abrud, la ora 10.00, și Câm­peni, ora 12.00. (Biroul de presă)
Dalta și cleștele, instrumente pentru hoți
     Se pare că unele persoane ar face orice pentru a-și exercita meseria de... hoț și apelează astfel la lucruri care mai de care mai ciudate, dar ingenioase. Doi frați, respectiv Nicolae R. (44 de ani) și Cristian R. (26 de ani), împreună cu verișorul lor Sabin R. (26 de ani), au fost prinși în flagrant de către o patrulă de siguranță publică. Cei trei complici, ajutându-se de o daltă și un clește, au dis­locat peretele lateral al unui chioșc alimentar construit din PFL și tablă (l-au desfăcut din șuruburi) cu scopul de a sustrage diferite bunuri. Au apelat la me­toda respectivă pentru a se piti de ochii ce i-ar fi putut demasca. Construcția res­pectivă se afla pe o stradă puternic iluminată, iar ușa de acces era bine asi­gurată. Din păcate pentru ei nu s-au "ascuns" suficient de bine, iar acum sunt cer­cetați pentru comiterea infracțiunii de tentativă de furt calificat. (L.I.)
Dacie "mutată" de pe șosea
     Pe raza localității Inoc, în data de 27 iulie, în jurul orei 15.50, a avut loc un accident rutier în urma căruia un autoturism a fost scos și răsturnat în afara părții carosabile, iar o persoană a suferit leziuni ușoare. Ioan N (29 de ani), din Argeș, în timp ce conducea un autotractor cu semiremorcă, nu a păstrat distanța cores­punzătoare în mers și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Dacia ce circula pe aceeași direcție de mers și care încetinise cu scopul de a intra pe o străduță în lateral dreapta. În urma impactului, Dacia s-a răsturnat pe partea dreaptă, în afara părții carosabile. Din fericire, conducătorul auto Vasile C., în vârstă de 57 de ani, a scăpat doar cu un traumatism cranian minor, fiind transportat la Spitalul municipal Aiud pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. În cauză, poliția continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și pentru a găsi vinovatul. (L.I.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres S.R.L.
Toate drepturile rezervate.