În sfârşit mult anunţata şi intens mediatizata demisie a ministrului Culturii, Mona Muscă, s-a produs. Putem răsufla uşuraţi. Artista poporului a decis să ne scutească de prea desele sale apariţii. Teatrală cum o ştim doamna Muscă a de­cis să îmbrace o decizie pur economică într-o aură de mare şi nezdruncinată verticalitate. Dar oare e chiar aşa? Glasuri tot mai insistente arată o altă faţă a dumneaei. La început a fost Puiu Haşoti, vicepreşedinte al PNL, care nu s-a ară­tat deloc surprins de decizia colegei sale, ba chiar a afirmat că ea nu se da­torează întrutotul votului din Delegaţia Permanentă împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu şi deci consecvenţei Monei Muscă, ci are la bază şi un calcul finan­ciar. Anume indemnizaţia de 7000 de euro pe lună pe care o vor primi parla­mentarii români din Parlamentul European. Acu ceva vreme în urmă când PNL şi-a selectat reprezentanţii, doamna ex-ministru a fost foarte decisă să se numere printre ei chiar dacă i s-a explicat că această calitate reclama prezenţa sa la Bruxelles cel puţin două săptămâni în fiecare lună. Şi cum ar fi putut atunci ea să se ocupe şi de treburile Ministerului Culturii, care în ciuda părerii unora, nu este deloc un minister marginal sau uşor. Ei bine, doamna s-a cramponat. Ori şi-a supraestimat capacitatea profesională şi politică, ori pur şi simplu ne-a luat drept fraierii care n-or să observe o activitate ministerială dezastruoasă. Nu că până acum, în condiţii normale să zicem, ar fi avut vreo izbândă! Care au fost, de exemplu rezultatele controalelor cu care şi-a început mandatul? Şi ştie oricine are o cât de vagă legătură cu Ministerul Culturii şi Cultelor că încrengăturile de interese şi cumetriile sunt foarte bine statuate. Atât de bine că ar putea fi ma­terial de studiu!
    Aflăm apoi un alt zvon. Anume că alături de alţi doi fruntaşi PNL doamna Mus­că ar fi negociat cu PSD o colaborare, reciproc avantajoasă. Se pare că nego­cierile n-au avut rezultatul scontat, dar dacă este adevărat atunci constatăm o contradicţie flagrantă între această acţiune şi convingerea cu care susţinea în campania electorală că Partidul Social Democrat este duşmanul de neiertat al poporului şi va să zică al dumneaei. Şi ce să vezi, a treia întorsătură, de ultim moment, l-a luat în braţe pe Stolojan, arătând astfel că se situează în tabăra co­trocenistă. Când a fost doamna ministru sinceră? Dacă a fost cândva. Cât des­pre discursul său politic, chiar unii dintre colegii ei liberali îl consideră cam po­pulist. Că e aşa noi ne-am dat seama demult. Cum le mai plângea ea de milă pensionarilor, tot în campania electorală, şi cum a uitat cu totul de ei, odată ce s-a văzut în fotoliul de ministru! Şi culmea, mai şi doreşte să-şi îmbrace micimea în hainele strălucitoare ale cavalerului fără prihană. Să fim serioşi! Chiar credeţi că reporterii Realităţii TV au stat dis-de-dimineaţa, ore în şir, pândindu-i venirea în ultima azi de lucru la minister, de capul lor? Că nu au fost anunţaţi, poate chiar de Mona Muscă, de ora la care soseşte? Din păcate, exagerând cu "comu­nicarea" Mona Muscă a reuşit să se pună singură într-o situaţie jenantă. A arătat singură ceea ce a vrut să ascundă: dorinţa de putere. A reuşit să-şi şifoneze sin­gură imaginea foarte bună, trebuie s-o recunoaştem, pe care a avut-o cu şase luni în urmă. Orice exagerare strică!

---