.:: Unirea - cotidianul județului Alba ::. | Editorial | .:: www.ziarulunirea.ro ::. |
Revoluția Iorgulescu
Printre multele și suculentele întâmplări politice din ultima vreme, toate urmărind mai mult menținerea în notorietate a unor politicieni decât efecte practice pentru bunul mers al vreunui domeniu, s-a strecurat aproape neobservată prima conferință de presă a noului ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu. Sigur că ne-am obișnuit ca domeniul culturii să fie "Cenușăreasă", dar nu putem să ne împiedicăm a spera că vom asista cândva, cât mai curând, la o preschimbare asemeni celei a Cenușăresei din poveste. Cum în ramurile economice lucrurile se mișcă greu (tocmai am aflat cu deplină insatisfacție că pe cel de-al doilea trimestru al anului în curs creșterea economică a fost de doar 4,1 la sută, mai mică cu 0,8 procente decât cea din trimestrul unu, ceea ce pune sub semnul întrebării atingerea prognozată de creștere economică de 5,5-6 la sută), sperăm ca o revigorare să vină din TURISM. Iar pentru că ceea ce este pozitiv în imaginea țării în exterior este în primul rând CULTURA, turismul cultural este o opțiune serioasă. Dar ce să le arăți turiștilor?
S-a scris foarte mult despre starea proastă a monumentelor istorice și de arhitectură. Bani suficienți nu s-au găsit niciodată, indiferent de programele la care s-a apelat ori de eforturile proprii ale Ministerului Culturii și Cultelor și ale primăriilor. Și așa ajungem la propunerea revoluționară a lui Adrian Iorgulescu: legiferarea posibilității concesionării monumentelor istorice. Fără îndoială că vor exista destule voci împotriva acestei propuneri, dar ea este una foarte bună. De ce? Pentru că oferă o nouă posibilitate de finanțare a lucrărilor de restaurare, conservare și consolidare, ceea ce pentru multe monumente istorice înseamnă pur și simplu viață. Poate așa, numărul obiectivelor radiate din Lista Monumentelor Istorice, fie pentru că sunt iremediabil degradate, fie pentru că pur și simplu nu există, va scădea simțitor. Conform propunerii ministrului, în loc să plătească, cel care ia în concesiune se obligă să restaureze monumentul conform exigențelor impuse de specialiști. În Legea privind protejarea patrimoniului cultural imobil o astfel de posibilitate este încă exclusă. Dar pentru că multe monumente sunt proprietatea statului și a comunităților locale, legile privind administrarea domeniului public privat dădeau posibilitatea concesionării. De aici diverse dispute și neînțelegeri. Vă amintiți poate de cea care s-a purtat anul trecut în jurul intenției Primăriei municipiului Alba Iulia de a concesiona lui Gigi Țălnar partea de sus a unuia dintre bastioanele Cetății Vauban. Pănă la urmă s-a ales varianta asocierii, după dispute aprinse din care n-au lipsit acuzele apăsate că administrația vrea să vândă un monument de importanță istorică excepțională, și iată că acum ne bucurăm de o bază sportivă modernă și de o porțiune de cetate bine administrată. Realitatea arată că ideea de atunci nu a fost greșită, ci dimpotrivă. Acum există intenția reală de a se elimina inadvertențele legale și de a da un nou impuls restaurărilor monumentelor istorice. Pentru orice monument, dar mai ales pentru ansamblurile de mari dimensiuni, ideea concesionării înseamnă foarte mult. Gândiți-vă numai câte se pot face în Cetatea Alba Iulia, fără ca bugetul local să fie grevat de aceste cheltuieli. Și cârcotașii care cred că cel care concesionează va scăpa ieftin, se înșeală amarnic. Restaurarea în sine costă foarte mult, iar monumentul concesionat, după restaurare trebuie conservat. Totul pe banii concesionarului, dar sub supravegherea specialiștilor MCC și a proprietarului. Lăudând această inițiativă, nu putem decât să sperăm că ea va fi cât mai curând pusă în practică. Anca DINICĂ
|