Cu gânduri care de multe ori nu ne mai aparţin, ele fiindu-ne insuflate de a­valanşe de schimbări, de reformări şi alte cele, trăim intense sentimente de vi­novăţie, acut exprimate în întoarceri cu o sută optzeci de grade a opiniilor. Dacă mai avem dreptul la ele... Conflictul aproape ireductibil dintre Preşedinţie şi Exe­cutiv s-a repercutat sec printr-un posibil referendum asupra unicameralismului parlamentar. În fond, este chestiunea politicienilor care şi-ar pierde joburile, nici­decum a bugetului populaţiei, aşa cum se vehiculează. De bunăstarea şi con­fortul omului din obşte se ocupă banca mamă care-i pune la îndemână creditul precar, adică împrumutul în lei cu dobânzi foarte mari în locul creditului în valută limitat de varii calcule procentuale. Adio locuinţe, adio maşini pentru voi clienţi ai băncilor aspiranţi la civilizaţia de tip continental, căci sunteţi împărţiţi în clase de risc, iar BNR şi constelaţia bancară nu vor să îşi asume responsabilităţile unor pierderi şi nu doresc să se facă vinovate de diminuarea economiilor populaţiei din care se alimentează creditele. Aşa gândeşte banca centrală iar meditaţiile sale sunt literă de lege pentru toţi. Mai sunt doar câteva zile până în 26 septembrie, în care se mai poate dobândi valută de împrumut, iar pe urmă trecem la leul greu, tot mai greu. Banca Centrală nu se simte vinovată pentru oprirea creditării în valută dând posibilitate leului să ragă în voie.
    Cu o resemnare şi mai rafinată, într-un soi de autocompătimire, vom primi din octombrie, într-o tăcere colectivă, majorarea preţurilor la unele servicii şi utilităţi cu destule puncte procentuale pentru că oricum creşte factura. Şi toate acestea pe fondul grosolăniilor gâlcevitoare din politica românească, pusă pe show-uri de duzină mai degrabă decât pe fapte cu adevărat emblematice. Nu mai amintim expresiile taxabile izvorâte la tribuna Parlamentului, la conferinţe de presă, în vizite cu paparazzi. Dacă până şi Florence Aubenas şi-a făcut mea culpa, în­drăznind să petreacă la nunta răpitului Sorin Mişcoci, ce să mai zicem de mulţi alţii. În paranteză fie spus, preşedintele statului, Traian Băsescu, şi-a ales cin­stea şi onoarea de a fi nuntaş incognito la acelaşi eveniment pentru a păstra rit­mul şi continuitatea distracţiilor sale private cu care a delectat camerele video în această vară. Vinovat sau nevinovat ar putea fi găsit Adrian Năstase, pre­şe­din­tele Camerei Deputaţilor, pentru sechestrarea unor parlamentari la vot sau ne­con­vocarea şedinţei extraordinare mult cerută de actuala coaliţie. Până una alta, sub prezumţia de nevinovăţie pesediştii scriu o moţiune de cenzură pe teme de po­litică externă pe care o vor vârî în Cameră sub nasul aceluiaşi Năstase. În Senat, PRM dă vina pe educaţie printr-o moţiune menită să prelungească suspansul şi funcţiile cele disputate. Şi nimeni nu se simte jenat de tărăgănare, de cheltuielile regeşti pe banii contribuabilului. Vinovaţi suntem doar noi că am ales prost, că oricum nu prea aveam alte variante mai bune, noi trebuie să ne punem cenuşă în cap, să cerem clemenţă pentru atâta îndurare. Pe zi ce trece umplem infinitul spaţiu al posibilului, creat din dorinţe năstruşnice, cu tot felul de inovaţii într-ale structurilor. Mai nou, ministrului Justiţiei, Monica Macovei, i s-a năzărit să-şi con­sulte cu psiholog subordonaţii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, spre a se asigura că sunt pe deplin integri şi neafectaţi de vicii ascunse şi vor aplica "de iure"... dispoziţiile primite.
    În răstimpul în care aleşii noştri jonglează cu declaraţii în intenţia infatuată de a ferici lumea, în vreme ce viaţa se deteriorează cu certitudini la tot pasul, noi avem sentimentul tot mai presant de vinovăţie, de insatisfacţie că aceste răbufniri nu mai pot servi decât la trezirea unor speranţe deşarte şi la prelungirea ago­nizantei aşteptări de intrare în familia europeană. Cu gândul la economia noastră în declin, între privatizări dubioase şi altele monitorizate, cu ifose de modernism democratic, cu ochii pe curbele de sacrificiu nu ne permitem nici o iluzie, iar un eventual eşec de integrare va echivala cu o catastrofă naţională de primă mărime.

---