După ce s-a întâmplat duminică, 18 septembrie a.c., în alegerile parla­men­tare ale Germaniei, mai că-mi vine să cred că şi la nemţi şi-a băgat dracu' coada în treburile lor. Care drac? Ei bine, parcă nu ştiţi, ăla mare de peste mări şi... oceane, că deşi îs mai mulţi, unul stăpâneşte acum peste toată lucrarea "de culise" de pe faţa pământului. Asta pentru că puţini sunt cei care îşi pot explica în prezent cum a ajuns Germania, motorul economiei Europei, să se "gripeze" aşa dintr-o dată, adâncindu-se într-o serioasă criză politică.
    După cum se ştie, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor generale, creştin-democraţii (CDU) conduşi de Angela Merkel au obţinut 35,2 la sută din voturile exprimate iar social-democraţii (SPD) cancelarului Gerhard Schroeder - 34,3 la sută, deci nici măcar cu un punct procentual întreg mai mult! Este o situaţie pe care, în vremurile acestea, numai pe la noi şi pe la bulgari o mai poţi întâlni, fiind nevoie de coaliţii împotriva firii, din componente opuse doctrinar, care cu greu reuşesc să guverneze. Atâta s-au bulibăşit în ultima vreme doctrinele şi cu­ren­tele politice, încât până şi popoarele cele mai civilizate nu mai ştiu ce să creadă, încotro s-o apuce, pe cine să urmeze. Nu mai ştiu care sunt reformatorii şi care sunt moderaţii, respectiv... consumatorii. Nu mai ştiu care este dreapta şi care este stânga politică, astfel că, iată, până şi nemţii au ajuns să-şi dea cu "stângu-n dreptu".
    Dar pentru a înţelege lucrurile mai bine, să revenim puţin la începuturi. Ale­ge­rile pentru Bundestag (Parlamentul Federal) s-au desfăşurat la doar trei ani de la ultimul scrutin, după ce cancelarul Gerhard Schroeder a decis să convoce ale­geri anticipate. Motivul a fost pierderea de către formaţiunea sa aflată la putere (SPD) a alegerilor legislative în două landuri, între care şi cele din Rhenania de Nord-Westfalia, considerat a fi fieful partidului său. El a luat această măsură într-o încercare de a-şi asigura sprijinul populaţiei pentru politicile sale reformatoare, însă decizia lui a fost de la început destul de riscantă, întrucât coaliţia dintre creştin-democraţi şi creştin-sociali (CDU-CSU) condusă de Angela Merkel se afla "pe val", fiind prezentată de sondajele de opinie drept favorită. Dacă la început de campanie, Angela Merkel şi CDU înregistrau peste 49 la sută din simpatiile electoratului, spre surprinderea multora, pe final au început să scadă vertiginos, iar SPD şi aliaţii lor, ecologiştii, au început să urce în preferinţele e­lectoratului, astfel că "pe ultima sută de metri" cele două coaliţii mai erau despărţite doar de... marja de eroare. Mulţi dintre analişti spun că Merkel a gafat în urmă cu circa o lună de zile, când l-a anunţat ca potenţial ministru de finanţe al Germaniei pe Paul Kirchhof, zis şi "Profesorul din Heidelberg". Kirchhof a promis germanilor un model de impozitare simplificat, cu limita de impozitare pe venit unică de 25 la sută (asemănător cu cota unică din România, dar 25 la sută în loc de 16 la sută!) Tot el a mai propus şi crearea unui model de încasare a asigurărilor so­ciale şi de pensii asemănător asigurării pentru automobile. Ei bine, aceasta pare a fi "bomba" care a zguduit electoratul german din dorinţa lui "de schimbare". În duelul televizat Schroeder - Merkel din 4 septembrie, cancelarul a punctat po­zitiv, spunând că "oamenii nu sunt maşini, ca să li se aplice aceleaşi tarife de asigurări", şi că modelul flat-tax propus de Kirchhof avantajează mai ales pa­tronatele, "fiind inuman şi rupt de realitate". Şi uite aşa, duminică s-a votat, iar imediat după închiderea urnelor şi anunţarea "exit-pollurilor", la fel ca la noi (Năs­tase cu Băsescu), fiecare striga - victorie!
    În discursul ţinut de Gerhard Schroeder, acesta a spus că "rezultatul votului reprezintă o înfrângere personală pentru Angela Merkel şi politicile ei anti-so­ciale". El a spus totodată că NU va colabora cu Partidul Stângii. Ulterior, el a revenit cu o nouă declaraţie în care tot nu şi-a recunoscut înfrângerea, afirmând că "vrea să rămână şi pe mai departe cancelar, urmând să continue programul de reforme, fără reduceri de cheltuieli în plan social". La rândul ei, Angela Merkel a spus că "era social-democraţilor şi a verzilor s-a încheiat" şi că ei îi revine sarcina de a forma noul guvern, o sarcină care, a recunoscut ea, nu va fi deloc uşoară. "Forţa economică a Germaniei trebuie să crească, iar şomajul redus", a mai spus Merkel, însă scurtul său discurs a fost departe de un ton triumfalist. Ulterior, Angela Merkel, în cadrul unei conferinţe de presă, a recunoscut că va avea o misiune extrem de grea de a forma noul guvern, deşi conform Constituţiei, are la dispoziţie 30 de zile. Ea a spus că este deschisă tuturor negocierilor politice, mai puţin cu Partidul Stângii (PDS). Primii potenţiali aliaţi ar putea fi li­beralii (FDP) care au obţinut şi ei peste 10 la sută din voturi, însă nu este su­ficient. Dacă "verzii" (ecologiştii) care au obţinut 8 la sută din sufragii nu-şi vor trăda aliatul tradiţional - SPD-ul lui Schroeder, atunci s-ar putea ca singura so­luţie viabilă pentru formarea noului guvern să rămână "marea coaliţie", respectiv alierea CDU cu SPD. Aceasta va însemna teoretic un blocaj reciproc continuu. Totuşi, Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă că ar fi posibilă şi o mare coaliţie (CDU-SPD), însă cu eşalonul doi, sugerând că social-democraţii ar trebui să se lepede de Schroeder pentru a participa eventual la guvernare. La rândul său, Schroeder a declarat că va accepta o coaliţie cu CDU, cu condiţia ca el să ră­mână can­celar. Şi uite aşa, timp de cel puţin 30 de zile, Germania va avea... doi cancelari! Unul în exerciţiu - Gerhard Schroeder, şi un altul, Angela Merkel, câş­tigător "la mustaţă" în alegeri, însărcinat cu formarea noului guvern. Credem însă că, în cele din urmă, politicienii germani vor reuşi să dovească din nou că sunt... nemţi, şi că vor pune mai presus de toate bunăstarea şi interesele poporului lor.
    În continuare să vedem puţin care sunt implicaţiile şi efectele asupra Româ­niei, prin această schimbare de "motor al Europei". Pentru că, să nu uităm, Ger­mania este unul dintre fondatorii Uniunii Europene şi, totodată, cel mai mare con­tribuabil la bugetul acesteia. Deşi ambii candidaţi la funcţia de cancelar au pro­mis respectarea cursului de integrare a noilor ţări în UE (România şi Bulgaria), căci decizia are la bază şi contracte de aderare semnate, care nu mai pot fi reziliate, există totuşi importante diferenţe şi puncte de vedere. La nivel strict procedural, pentru ca aderarea noastră să aibă loc, Tratatul trebuie să fie ratificat în parlamentele celor 25 de state membre, iar cei care vor vota ratificarea în Germania vor fi parlamentarii aleşi duminică (CDU - 225, SPD - 222, cei mai importanţi). CDU a anunţat că vrea ca ratificarea în Parlamentul Federal să se facă cu minimum două treimi din voturi, în timp ce SPD-ul lui Schroeder con­sideră că nu este nevoie decât de o majoritate simplă. Însă, deocamdată, am­bele formaţiuni au decis că trebuie să aştepte publicarea Raportului de ţară din luna octombrie, care va evalua, pen­tru penultima dată, pregătirea României pen­tru aderare. Poate că armonizarea celor două mari formaţiuni ce domină actual­mente viaţa politică din Germania (CDU şi SPD) şi formarea de către acestea a unui nou guvern, indiferent de cine va fi desemnat cancelar, ne-ar putea avantaja mai mult. În cazul în care toate negocierile de formare a guvernului german eşu­ează, este posibilă convocarea unui nou scrutin electoral anticipat. Ce va fi, vom vedea.

---