La mare concurenţă cu uraganul Rita, care s-a dovedit până la urmă a nu fi atât de periculos pe cât s-au temut americanii, pe fluxurile de ştiri ale agenţiilor s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, inundaţiile din România. Al şaselea val a măturat acea zonă a ţării care rămăsese neatinsă, dar a şi spulberat, din nou, podurile provizorii de la Mărăcineni, aducându-ne aminte de mitul meşterului Ma­nole. Jertfa de sânge am dat-o din nou, bilanţul provizoriu indicând 5 morţi şi doi dispăruţi, dar se pare că nu-i suficient pentru soliditatea construcţiei (recon­struc­ţiei de fapt). Plătim din greu nepăsarea şi amatorismul ultimilor ani, iar şi mai grav este faptul că nici în urma acestor triste experienţe nu părem a fi învăţat ma­re lucru. Majoritatea dintre noi suntem atât de aerieni încât nu mai miră inte­rogaţia imperativă în faţa unui deal aflat în plină alunecare: "Ce veţi face? Cum veţi acţiona?" Acum evident nimic, decât evacuarea populaţiei în pericol, pentru că o alunecare de teren nu se poate opri decât prin ample şi costisitoare lucrări de îm­bunătăţiri funciare. Nu-i ca la o inundaţie pe care, dacă n-o opreşti, măcar o mai poţi ostoi ridicând diguri provizorii!
    E-n spiritul Levantului, la ale cărui porţi străjuim, să ia lucrurile mai uşurel. Stre­saţi de apa de-o jumătate de metru care le-a ieşit din canalele administrate occidental de Apa Nova, dar şi de spectrul unor inundaţii mai mari datorate de­versării lacurilor de agrement, bucureştenii n-au pregetat totuşi să iasă la pescuit pe exact lacurile şi râurile temute pentru a prinde nesperate trofee "deversate" dintr-o crescătorie din amonte căci, nu-i aşa, în tot răul e-un bine! Urmând învă­ţătura acestui proverb ne aşteptăm ca experţii ministerului condus de doamna Sulfina să purceadă la regândirea strategiilor de apărare împotriva calamităţilor naturale, aşa cum ne aşteptăm ca şi guvernul în întregul său, dar şi Parlamentul să se concentreze mai mult asupra legislaţiei din domeniu, dar şi asupra asi­gurării sumelor necesare. Întrunirea de trei ori în douăzecişipatru de ore a Co­mitetului pentru Situaţii de Urgenţă ne-ar putea da o speranţă că lucrurile sunt lu­ate în serios. Vorbim deocamdată doar de speranţă pentru că prea ne-am obiş­nuit să vedem tot felul de începuturi fulminante care se fâsâie deîndată ce nu mai ţin prima pagină a ziarelor. Ar putea fi acesta momentul în care preşedintele şi premierul să uite de lupta pentru putere în care sunt angrenaţi şi, declarând ar­mistiţiul, să lucreze împreună, aşa cum au gândit majoritatea românilor când i-au votat, pentru binele pe care declară amândoi că-l doresc "ţărişoarei". Dar însuşi faptul că profitând de absenţa premierului, preşedintele a prezidat o reuniune a Cabinetului ridică semne de întrebare. Cât despre imaginea derizorie pe care ne-o oferă ciorovăiala parlamentară pentru Regulament în aceste zile ude... nu mai avem cuvinte! Prea dezbinaţi în căutarea grăunţelor, nu putem deveni solidari nici măcar atunci când ni se cere să construim un turn (sau un dig, după caz!). Con­curând-o pe "Rita" la gravitatea consecinţelor, iată că inundaţiile din România nu generează, din păcate, aceeaşi solidaritate şi mobilizare a executivului şi legis­la­tivului. Cel puţin deocamdată!

---