Instrumentele (financiare) de preaderare a României, PHARE, ISPA, SA­PARD, se apropie de finalul lor. Acestea au fost doar nişte exerciţii cu privire la capacitatea ţării noastre de a absorbi şi gestiona fonduri, rezolvându-şi pro­blemele. După cum ştiţi, în toată ţara au existat probleme cu absorbirea acestor fonduri, fiecare judeţ reuşind să absoarbă cca. 4-5 milioane de euro, în condiţiile în care nu era nevoie de cofinanţare din partea beneficiarilor români decât în proporţie de 10%, iar perioada de timp de la acordul de finanţare şi până la fi­nalizarea implementării era de 2-3 ani. Iată însă că, începând din anul 2007, România va avea acces la fondurile structurale, ceea ce va însemna bani in­comparabil mai mulţi, dar care vor trebui cheltuiţi într-un timp mult mai scurt. Astfel, în perioada 2007-2013, se preconizează ca ţara noastră să fie asistată cu o sumă de cca. 13 miliarde de euro (1399 milioane de euro în 2007, 1972 mi­lioane de euro în 2008, 2603 milioane de euro în 2009 etc.), urmând ca suma anuală cu care să contribuie ţara noastră la bugetul UE să fie de 800 de milioane de euro. Credeţi că va fi capabilă ţara noastră să absoarbă cele 13 miliarde de euro? Mă îndoiesc, şi iată de ce: sumele primite vor trebui cheltuite în cel mult un an de la acordul de finanţare, iar cofinanţarea nu va mai fi de 10%, ci de 25%-50%, din valoarea totală. Astfel, dacă judeţele ţării au avut probleme cu câte 10% din 4-5 milioane de euro (pentru PHARE, de pildă) şi au consumat greu sumele în 2-3 ani, se vor descurca mai bine cu câte 25%-50% din 50-60 de milioane de euro, pe care vor trebui să le consume într-un singur an? Aceasta, repet, în con­diţiile în care bugetele unor judeţe sunt efectiv de... subzistenţă! Deci, una dintre marile probleme pe care le va avea România va fi lipsa de resurse de la nivelul judeţelor, pentru cofinanţarea proiectelor. Iar cea de-a doua mare problemă este lipsa de resurse umane (mai ales la nivelul autorităţilor locale, respectiv al primăriilor), capabile să elaboreze proiecte fezabile, să le asigure managementul, implementarea, monitorizarea, durabilitatea etc. Grav este faptul că în cazul fondurilor structurale regulile sunt dure: dacă un stat primeşte o sumă ca asistenţă financiară din partea UE şi nu reuşeşte să o consume integral într-un an de zile, atunci suma rămasă neconsumată se va scădea din asistenţa pe anul următor. Adică, dacă se primeşte un miliard de euro, iar statul consumă în anul respectiv doar 600 de milioane, în anul următor suma rămasă neconsumată, de 400 de milioane de euro, se va scădea din tranşa aferentă. În aceste cir­cum­stanţe, ne-am putea trezi, în viitor, că sumele primite vor fi tot mai mici, din pricina diminuării cu cât nu am consumat, dar vom fi obligaţi să "cotizăm" mai departe cu 800 de milioane anual la bugetul UE!
    Nu intrăm acum în amănunte cu privire la fondurile structurale ce vor putea fi accesate (FEDR pentru investiţii în sectorul productiv, educaţie, sănătate etc; FES pentru domeniul social; FEOGA pentru agricultură şi dezvoltare rurală; IFOP pentru piscicultură; FEC pentru infrastructură), dar precizăm că aceste fonduri se vor derula în paralel cu o altă sursă, de data aceasta guvernamentală, prin aşa numitele programe operaţionale sectoriale. Aşadar, orice beneficiar eli­gibil (administraţii judeţene şi locale, ONG-uri etc.) va avea acces la aceste două surse de finanţare. Problema este că în luna octombrie a acestui an au­torităţile locale şi judeţene trebuiau să aibă deja Planurile Operaţionale Regionale (POR), în baza cărora să se realizeze Planul Naţional de Dezvoltare, care la rândul său trebuie negociat cu Uniunea Europeană până în luna martie a anului viitor. Ca să înţelegeţi cum trebuiau să decurgă lucrurile, trebuie să ştiţi că pentru întocmirea POR-urilor trebuia să se pornească cu identificarea nevoilor în mod progresiv, de la fiecare localitate, apoi cen­tralizate la fiecare judeţ, apoi centralizate la fiecare regiune de dezvoltare, apoi centralizate la nivel de ţară. (Desi­gur, este vorba des­pre centralizarea datelor, nu a fondurilor sau a deciziei. Şi aici ajungem la o pro­blemă asupra căreia noi am mai insistat şi cu alte pri­lejuri: nevoia de centralizare informaţională, odată cu descentralizarea decizională şi financiară!) Bineînţeles, pentru întocmirea planurilor operaţionale, în fiecare judeţ s-au constituit comisii din care fac parte instituţiile descentralizate, autorităţile locale (primăriile), ONG-urile reprezentative etc., dar comisiile respective nu au acordat suficientă im­portanţă termenului de "planificare a dezvoltării" (care li s-a părut... comunist!) Şi uite aşa ne-am trezit în luna octombrie că nu putem întocmi Planul Naţional de Dezvoltare, pentru că nu avem planurile operaţionale regionale... Judeţul Alba este, din câte am aflat, un caz oarecum fericit faţă de alte judeţe, deoarece are acum, aprobat, Planul judeţean antisărăcie. Dar acesta reprezintă doar o parte din planul operaţional...

---