Mare, mare fierbere in Balcani. Dupa numeroase tentative, in sfarsit a fost arestat Slobodan Milosevici, ultimul dictator comunist din sud-estul Europei. Va fi un moment de usurare pentru coregionali, pentru Occident si mai ales pentru americani care nu l-au vazut cu ochi buni pe acest asa zis "macelar al Balcanilor"? La prima vedere, da! Dar lucrurile sunt departe de a se fi limpezit. Odata ca Occidentul face presiuni serioase asupra Belgradului pentru a-l preda pe ex-liderul sarb Tribunalului penal international spre a-l judeca, iar sarbii nu se arata deloc dispusi sa faca un astfel de gest. Uniti si cu un orgoliu national extrem de exacerbat, sarbii, ca popor, vor sa-l judece acasa, in propria lui patrie, pentru ca el, poporul, isi asuma intreaga responsabilitate pentru toate tragediile din Balcani. Sarbii nu uita ca presedintele croat Franjo Tudjman, vinovat ca si Milosevici de "crime impotriva umanitatii", a fost lasat sa moara de batranete si de boala. Justitia isi va face datoria si la Belgrad la fel ca si la Haga. In definitiv, judecarea si condamnarea lui Milosevici e o problema pur sarbeasca. El poate fi condamnat pe viata in Iugoslavia, dar niciodata nu va fi predat strainilor pentru a fi judecat si asta nu din respect pentru Milosevici, ci din ratiuni si calcule politice mult mai pragmatice. Cel care ar aproba asa ceva si-ar risca fara indoiala cariera politica.
     Pe de alta parte, judecat si condamnat fie in tara, fie la Haga, problemele Iugoslaviei si ale Balcanilor ar ramane pe mai departe nerezolvate. De la secesiunea Sloveniei de spatiul iugoslav, continuand cu razboiul sarbo-croat si pana la macelurile din Bosnia si Kosovo, la actualele lupte din Macedonia si ambitiile de separare ale Muntenegrului, Balcanii continua sa ramana un cazan etnico-religios in plina fierbere, un butoi cu pulbere. Sarbii au fost culpabilizati unilateral si s-au luat masuri neavenite pentru solutionarea conflictului, cum a fost de pilda interventia NATO in Iugoslavia. Din pacate, in Balcani cad oameni secerati de gloante, iar zona a devenit o scena de manevre pentru fortele de pace. Se uita repede ca Iugoslavia, ca de altfel intregul spatiu balcanic, au nevoie nu de vrajba, de interventii armate in pacificarea regiunii, ci de reforme solide, de democratizare a tarilor in cauza, de sprijin economic. Tranzitia merge anevoios si intr-o tara care nu duce razboaie pe teritoriul sau, darmite intr-una in care miroase tot timpul a praf de pusca si a sange. Vestul, un vest demagog, a preferat sa incurajeze asa-zisele "deschideri democratice" de la Belgrad, dar a uitat sau n-a vrut sa ajute Iugoslavia, cat si tarile vecine, care au avut de suferit economic enorm din cauza celor petrecute in Balcani. Toate promisiunile occidentale de a sprijini Balcanii au ramas vorbe in vant.
     Cata vreme nu se va intelege de catre Occident ca in Balcani e nevoie de bani si sprijin politic si nu de gloante, de bombe si militari internationali, chiar daca Milosevici va fi inchis, marile si chinuitoarele probleme vor ramane. Ceea ce se intampla acum este pur si simplu o rasucire de cutit in rana Balcanilor si nu o terapie de vindecare a ei. Daca Occidentul nu va trece de la vorbe la fapte, atunci Milosevici ar putea deveni la scurt timp un erou national si ar putea castiga viitoarele alegeri daca ar fi lasat sa candideze. Cert este ca arestarea lui Milosevici este departe de a limpezi aceasta nebuloasa a Balcanilor si, fara un sprijin financiar si politic, zona va ramane in continuare producatoare de miscari, de revolte inter-etnice si inter-religioase, de razboaie si varsari de sange. Poate ca Occidentul va intelege in cel de-al doisprezecelea ceas fenomenul balcanic si va trage invatamintele cuvenite.
Gheorghe JURCA