Luni seara, la Teo de la Pro TV, a venit in vizita si celebra doamna Vargolici, vajnica aparatoare a drepturilor consumatorilor in fata camerelor de luat vederi. Proaspat coafata si foarte bine dispusa, ea ne-a explicat cu zambetul pe buze cum trebuie sa procedam ca sa nu cumparam carne de caine in loc de carne de miel, oua clocite in loc de oua proaspete sau vopsea industriala ucigasa in loc de vopsea alimentara inofensiva. Episodul cu pricina se inscrie, de fapt, intr-o ampla campanie mediatica menita, vezi Doamne, sa-l apere pe bietul consumator de ticalosia comersantilor verosi. Principalul efect al acestei campanii isterice este, dupa parerea noastra, scumpirea carnii de miel, urmata, probabil, de retragerea consumatorilor in paduri sau in adaposturi special amenajate care sa-i apere de pericolele ce-i pandesc in aceasta saptamana a patimilor.
     Tot circul acesta ne-a aratat, o data in plus, cat de puternic este spiritul catastrofic al romanului. Una dintre temele mari ale acestui spirit este partitura drobului de sare. Asta inseamna a trai ca pe o realitate o nenorocire posibila, dar incerta. Odata trecut termenul previziunii, nimeni nu contabilizeaza aberatia. Numeroase previziuni catastrofice se si repeta intrucat cei care profereaza asemenea anticipari stiu ca ele nu sunt amendate niciodata (vezi cutremurul lui Hancu si ciclica lui revenire in actualitate). Prin urmare, orice anticipare a raului ramane plauzibila, iar cand nu se intampla totul e OK, caci foarte usor vom gasi altceva. Daca nu tine cu boala vacii nebune, ne putem consola si cu febra aftoasa. In aceste conditii nu e de mirare ca singurul lucru care pare sa functioneze perfect la noi este catastrofa. Binele se mai impiedica, se mai balbaie, se mai lasa asteptat. Nenorocirea, in schimb, merge ca pe roate si da impresia de miscare, de schimbare. Astfel, daca bulgarii scapa de obligativitatea vizelor iar noi nu, daca dupa 100 de zile de guvernare cabinetul Nastase n-a reusit decat sa amane indeplinirea promisiunilor electorale, macar ne prapadim de greata mancand (in gand) carne de caine, drob facut din ficat infestat, oua clocite si putem zice ca se intampla totusi ceva. Vreme de jumatate de secol totul se declansa in campanie: insamantarile, curatenia, revolutia tehnico-stiintifica. De unsprezece ani ne mobilizam cu predilectie in campania spiritului catastrofic, in mai toate domeniile. Rezultatul? O demobilizare generala, o stare de lehamite si de tristete tot mai accentuata, dublata de neliniste si panica. De aceea, macar in aceasta saptamana, ar trebui sa ne gandim putin si la componenta pagana a spiritului catastrofic. Daca e ceva cu adevarat necrestinesc in trairea noastra, a celor de aici, e tocmai sentimentul catastrofei iminente care se traduce, in fond, printr-o lipsa de speranta. Cand catastrofismul devine o stare de spirit nationala, trebuie semnalat faptul ca avem o carenta grava la nivelul uneia dintre cele mai importante virtuti crestine, care este virtutea sperantei. A anticipa raul in permanenta inseamna a nu crede in libertatea omului de a i se opune si inseamna, in ultima instanta, a nu crede in Dumnezeu.
Maria Lucia MUNTEANU