Viata noastra, cata e, ne ofera atatea si-atatea semne ca ne aflam, ca mergem pe un drum prapastios, in care ne poticnim la tot pasul, cadem si ne ridicam, facem parte dintr-un peisaj uman cenusiu, sufletele noastre sunt intunecate, stau sa cada in obscuritatea maleficului, a minciunii si ipocriziei, a desfatarii nerusinate, a fatalismului. Nimic nu pare a mai convinge omul ca la capatul drumului in aceasta confuza tranzitie il mai asteapta vreo bucurie sau o zi insorita, o raza care sa-i incalzeasca sufletul bolnav, sa-i intrame speranta, sa-i dea sentimentul stenic ca dupa raul ce curge ca un diluviu va veni si binele. Sigur, nu o poate contesta nimeni, nici chiar cei care au promis zile mai bune pentru sarmanul de rand, ca exista saracie in straturi dense - apanajul unei economii suferinde, exista disperare, amaraciune, sperante inselate, nesiguranta, lehamite, pe de o parte, iar pe de alta - bogatie, lux, infatuare, dispret fata de cel sarman, luxura, demagogie, cuvinte frumos mestesugite pentru a amagi lumea. Exista, de asemenea, injustitie, coruptie, faradelege, jaf, ticalosie, ridicate la rang de principii morale, dupa cum exista rautate, practici necinstite pentru a obtine un drept - tare care vor fi greu de asanat intr-o societate atat de bolnava precum cea romaneasca.
     Mai altfel spus, exista o lume a omului sarac si bun crestin, cu serioase repere morale mostenite din mosi, stramosi, dupa cum exista o lume paralela a celor inavutiti peste noapte, exista oameni pacaliti, dusi cu vorba si altii care isi trag semenii pe sfoara... Unii sunt modesti, sinceri, altruisti, altii hrapareti, egoisti, fanfaroni. Asa cum viitura in urma ploilor tulbura raurile si antreneaza in suvoaie pestilentiale tot soiul de gunoaie si putreziciuni, tot asa incalcarea legilor, nerespectarea celor mai simple cutume, adevaruri cu care omul simplu a operat de cand se stie in separarea binelui de rau, a maculat viata de zi cu zi a comunitatii, a dus la tensionarea relatiilor dintre oameni, la promiscuitate, la precaritatea pacii sociale, a climatului moral ce trebuie sa dainuie intr-o familie, intr-o societate ce se cade sa se sprijine pe adevar, dreptate, onoare si demnitate.
     Am creionat acest tablou ce-i drept cam sumbru al realitatilor psiho-sociale din existenta noastra imediata tocmai pentru a trage valul gros de pe ochii nostri si a primi cum se cuvine lumina Invierii, cuvintele Mantuitorului, care de 2000 de ani lucreaza asupra spiritului nostru, asupra credintei in Dumnezeu. Ne aflam in Saptamana Patimilor si acest lucru trebuie sa ne deschida ferestrele sufletului, ale constiintei, ca cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci in aceasta lume este sa te jertfesti pentru aproapele tau, sa-i faci bine atunci cand el in nesabuinta sa, in ignoranta lui, iti face rau. Intreg Postul Pastelui si mai ales zilele premergatoare Invierii Domnului trebuie sa ne faca mai buni, mai drepti, mai toleranti, mai increzatori in ziua de maine. Sa uitam de maruntele patimi, suspiciuni, banuieli, manii ascunse, conflicte izvorate adesea din anarhie, din haos, din inegalitatea sociala ca si din intunericul pe care l-au semanat in cotloanele sufletului anii cei multi de ateism, de nesocotire a invataturilor lasate in scurta sa existenta pe pamant de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Sa ne zidim pe noi insine, avand pilda lui Iisus, sa alungam raul din noi, din casele noastre si sa ne lasam patrunsi de lumina care vine din lacrimi si durere, din rastignirea pe cruce si din miraculoasa Inviere a Domnului.
     Fie ca prima sarbatoare a Sfintelor Pasti din mileniul III sa aduca pace, tihna, iubire, bucurie in sufletele atat de greu incercate ale romanilor. Sa nu uitam ca Mantuitorul ne-a acordat o mare sansa. Sa n-o irosim. Sa invatam din pilda sa spre a ne insenina viata, spre a ne mantui de toate relele. Sa ne bucuram asadar si sa rostim cu totii cel mai mare si cutremurator adevar al lumii acesteia - Hristos a Inviat!
Gheorghe JURCA