Zilele acestea s-a sarbatorit adolescentul, educatia, Europa, victoria asupra fascismului si cate si mai cate. Nu exista zi lasata de la Dumnezeu ca sa nu sarbatorim noi, romanii, cate ceva. Dar, ma rog, nu asta este problema, ci... cum sarbatorim! Nu stiu cum se face, dar cel mai mic prilej de bucurie devine pentru noi prilej pentru cel mai grosolan dezmat. Nu vreau acum sa fac pe puritanul excesiv, dar educatia romaneasca pune din pacate prea mult accent pe instruirea si acumularea de cunostinte si prea putin pe comportament. Iar rezultatul, nu va suparati, il vedem peste tot in jurul nostru. Daca pe adolescenti am putea sa-i mai intelegem (si pe copii de asemenea), oamenii in toata firea chiar ca nu au nici o scuza. Curios este faptul ca modelul masculinitatii agresive este preluat cu frenezie de femei, care isi fac o "datorie de onoare" din folosirea limbajului violent si a unui comportament demn de mahalaua Europei (in care, din pacate, ne aflam si, daca nu ne vom schimba, nici nu vom avea sansa sa iesim din ea).
     Fratilor, exista stadioane, sali de sport (si ar trebui sa fie localuri cu acces strict masculin sau strict feminin) unde fiecare sa-si poata descatusa energiile specifice varstei, sexului si educatiei. Caci, daca pe un stadion (unde "tropaie testosteronii pe centimetru patrat" si unde pasiunile virile se dezlantuie tumultuos) este normal sa urli, sa injuri, sa scuipi, sa-ti refulezi tendintele agresive suprimate in timpul unei saptamani stresante, la serviciu, este anormal sa faci aceleasi lucruri in locuri publice, unde se afla femei si copii. Sigur ca barbatii maturi, tinerii si adolescentii detesta sa se comporte civilizat, pentru a nu fi considerati efeminati sau ... "poponari", dar ei nu stiu, oare, ca un barbat este cu atat mai calm cu cat este mai puternic? (Si nu-i vorba doar de forta bruta a muschilor, ci de aceea a inteligentei care ne-a determinat ca specie sa ne ridicam deasupra fiarelor pamantesti). Intotdeauna, cand vad masculi facand pe zmeii pe strada si in localuri, ma gandesc la japonezi, a caror politete este excesiva, de-a dreptul exasperanta. Cu toate acestea (cu toate poeziile lor si dragostea pentru aranjamente florale) nimeni nu cred ca-i considera mai putin barbati decat pe nemti de pilda, care mai scapa si ei "porcii in papusoi" si se comporta dupa principiile lui "furror germanicus" al stramosilor lor bautori de bere. Diferenta este ca nemtii se dezlantuie doar in locuri care se preteaza la asa ceva (si englezii, si americanii etc.), in timp ce romanii procedeaza ca atare unde-i taie capul, desi au la dispozitie destule locuri si localuri unde isi pot da frau liber.
     Si, pentru ca vorbeam de stadioane, sunt nenumarati romani care se arata gata "sa-si dea viata" pentru culorile unui club de fotbal si muta dezbaterile microbiste (cu comportament cu tot) de pe stadioane in locurile publice, dar nu stiu cati dintre ei ar pune aceeasi pasiune si energie in slujba drapelului tarii, fiind realmente gata sa-si dea viata pentru el. Si este posibil, daca nu v-ati gandit pana acum, ca in anumite localuri atmosfera sa fie stricata de indivizi... platiti de concurenta. De aceea, in locurile publice este nevoie de prezenta unor oameni puternici ( la propriu si la figurat) care sa raspandeasca in jurul lor calmul si pacea. Desigur, asta nu inseamna sa ne transformam toti in niste "sfintisori" sfiosi, dar nici sa fim niste grajdari sau niste cocote de mana a treia. Putem sa traim si fara sa ne jignim reciproc sau sa ne incalcam libertatile.
     Cat priveste femeile, nu gasesc ca le infrumuseteaza cu ceva limbajul suburban, ci le transforma in fiinte detestabile. Nici cele care doresc sa transmita semnale de libertate sexuala injurand birjareste nu cred ca-si ating scopul, caci se indeparteaza de la menirea delicatetii lor feminine. Acestea pot sa fie sigure ca, daca se comporta ca niste purtatori de nadragi, nimanui nu-i va da ghes inima sa le priveasca cu dragoste, admiratie, duiosie, tandrete, pasiune etc. Sa ramana barbatul-barbat si femeia-femeie, comportandu-se fiecare asa cum ii este datul de la natura, dar respectandu-se reciproc. Altfel, ce modele vor fi ei pentru tineri, adolescenti si copii? Iar aici intervine, sau ar trebui sa intervina, rolul educatiei nationale care este azi intr-o dilema: constrangere sau... distrugere? Caci, fara o anumita doza de constrangere, sistemul romanesc se va indrepta (cum o face deja) spre distrugerea menirii sale de formator de caractere, de oameni adevarati de care tara noastra are atata nevoie!
Ioan HANTULESCU