Ultima ora
Stiri
Graficul examenului de capacitate

     Pregatirile pentru sesiunea iunie 2001 a examenului de capacitate au intrat in linie dreapta. Dupa cum v-am informat deja, ISJ Alba a decis ca in acest an sa mareasca numarul centrelor de examinare cu inca unul, ce va fi amenajat la Scoala generala Albac, in ideea de a veni in sprijinul elevilor din zona Muntilor Apuseni. De asemenea, ISJ Alba va organiza doar un singur centru de corectare, astfel incat rezultatele corectarii sa fie mai unitare. Examenul de capacitate se va desfasura in perioada 18-25 iunie. Inscrierea candidatilor se va face la sediul unitatilor de invatamant absolvite in perioada 11-14 iunie, iar probele vor fi sustinute dupa cum urmeaza: *18 iunie - Limba si literatura romana (proba scrisa); *19 iunie - Limba si literatura materna (proba scrisa); *20 iunie - Matematica (proba scrisa); *21 iunie - Istoria romanilor sau Geografia Romaniei (proba scrisa); *23 iunie - afisarea rezultatelor (pana la ora 12) si depunerea contestatiilor (pana la ora 18); 24 iunie - rezolvarea contestatiilor; *25 iunie - afisarea rezultatelor finale. (A.D.)


Grav accident rutier pe DN75

     Un grav accident rutier s-a produs luni dupa-amiaza, ora 17.50 pe DN75. Conducand autoturismul ARO 243, proprietate personala, pe directia Bistra-Cimpeni, Cornel Vasile Teoc (24 ani, militar la UM 01040 Cimpeni) pierde controlul volanului din cauza vitezei excesive si iese in decor. Autoturismul se izbeste de un stalp dupa care se rastoarna. In urma accidentului, Teoc sufera traumatism cranio-cerebral si intra in coma de gradul I. A fost spitalizat la Cimpeni. (N.T.)


Editorial
Prima pagina
Curier judetean
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Trecerea Cetatii Alba Iulia in administrarea municipalitatii se apropie cu pasi repezi de finalizare
Prefectul Ioan Rus si presedintele CJ Alba, Augustin Presecan, au initiat in acest sens un proiect de hotarare de Guvern

     Trecerea Cetatii medievale de tip Vauban si a terenurilor aferente din Alba Iulia in administrarea municipalitatii se apropie cu pasi repezi de finalizare. In acest sens, in baza Legii 213/2000 a fost deja intocmit proiectul de hotarare de Guvern de catre prefectul judetului Alba, av. Ioan Rus si presedintele CJ Alba, Augustin Presecan si trimis la Bucuresti. Odata infaptuit acest obiectiv, se va putea pune in aplicare si programul "Alba Iulia - Milenium" lansat in luna ianuarie 2000. Programul Milenium propune realizarea unui traseu al Portilor Cetatii si un traseu al fortificatiilor pentru valorificarea obiectivelor de patrimoniu, cu impact important asupra dezvoltarii economice durabile si a prezentarii patrimoniului natural si construit din municipiu.
     In vederea realizarii proiectului "Alba Iulia - Milenium", prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului Romaniei nr. 93/2000, municipiul Alba Iulia si zona inconjuratoare au fost declarate obiectiv de interes national. Conceptul de abordare a zonei a fost elaborat si acceptat de catre Ministerul Culturii si Cultelor si sunt detectate sursele de finantare, dar care sunt conditionate de regimul de administrare a terenurilor si constructiilor. Zonele vizate in prima etapa sunt cele adiacente traseului cultural al portilor fortificate de tip Vauban si legaturile cu traseul sudic, traseul de vizitare a elementelor defensive ale fortificatiei. In prezent, imobilele in cauza, adica terenurile si fortificatia sunt in proprietatea publica a statului si administrarea Ministerului Apararii Nationale fiind inscrise in Cartea funciara nr. 841 a municipiului Alba Iulia. Toate aceste precizari au fost cuprinse in nota de fundamentare a proiectului de hotarare initiat de autoritatile judetului, unde se mai specifica faptul ca imobilele se degradeaza in timp, avand in vedere ca unitatile militare din Garnizoana Alba Iulia nici nu le folosesc si nici nu le intretin.
Razvan JURCA, Florin ROMAN


Pentru ca OCAOTA si DSV Alba sa functioneze normal
Prefectul Ioan Rus a solicitat ministrului Agriculturii reanalizarea reducerii numarului de personal de la cele doua institutii

     Prefectul judetului Alba, av. Ioan Rus, a trimis in cursul zilei de ieri o adresa ministrului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor, Ilie Sirbu prin care se solicita reanalizarea reducerii numarului de personal dispusa atat la nivelul Oficiului de Cadastru Agricol si Organizarea Teritoriului Alba cat si la Directia Sanitar Veterinara Alba. Referitor la OCAOTA, prefectul Ioan Rus considera ca in conditiile in care prin programul de guvernare se prevede incheierea in timp cat mai scurt a legilor proprietatii funciare, specialistii in masuratori topografice si cadastru ai Oficiului respectiv care contribuie direct la realizarea acestui obiectiv in prezent, sunt insuficienti. Cum la nivelul judetului Alba, s-a prevazut aplicarea legilor fondului funciar si eliberarea titlurilor de proprietati sa se finalizeze pana cel tarziu la 31 decembrie 2002, dl Rus apreciaza ca reducerea numarului de posturi la OCAOTA de la 79 de 48 dispusa prin scrisoarea 41094/2001 a MAAP va face imposibila ducerea la bun sfarsit a sarcinilor si problemelor deosebite din acest domeniu si va conduce inevitabil la intarzierea in aplicarea legii.
     De asemenea, in ceea ce priveste Directia Sanitar Veterinara, reducerea de personal stabilita de Agentia Nationala Sanitar Veterinara cu 42,5%, incepand cu 1 iunie a.c., duce la incapacitatea functionarii unui serviciu strategic de interes national, cu impact asupra starii de sanatate a efectivelor de animale si implicit a oamenilor. "Intelegem si sprijinim reforma in administratia publica, dar in cazul unei reduceri atat de drastice a personalului sanitar veterinar nu ne putem asuma raspunderea pentru consecintele acestei hotarari, care va duce la blocarea intregii activitati sanitar veterinare. Cu exigenta si obiectivitate, nu am gasit modalitati de acoperire a intregii activitati sanitar-veterinare la o reducere mai mare de 16%," se precizeaza in materialul intocmit de prefectul Ioan Rus. Pe baza acestor argumente, prefectul judetului Alba are convingerea ca Ministerul Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor va revizui masurile dispuse astfel incat cele doua institutii de baza intr-un judet sa poata contribui activ la realizarea tuturor obiectivelor impuse prin programul de guvernare.
Razvan JURCA


Pagubitii FNI vor afla astazi daca vor obtine sprijinul guvernantilor

     Peste 4000 de pagubiti FNI au participat recent la mitingul desfasurat la Bucuresti. Manifestantii s-au strans in fata cladirii Guvernului, dar pentru ca d-l Adrian Nastase nu era in tara, iar alesii neamului isi incepeau ziua de lucru doar la ora 13.00, pagubitii FNI s-au indreptat spre Senat. Dupa doua ore de asteptare, un grup format din 27 de reprezentanti ai pagubitilor a fost primit de d-nii Nicolae Vacaroiu si Doru Ioan Taracila. In cadrul acestei intalniri s-a cerut ca reprezentantii Guvernului sa solicite d-nei Rodica Stanoiu, ministrul Justitiei, ca termenele acordate in procesele pagubitilor FNI sa fie foarte scurte. De asemenea, s-a solicitat interventia d-lui Ion Iliescu, deoarece procesul CEC-FNI s-a terminat si urmeaza executarea hotararii. D-l Nicolae Vacaroiu a promis ca se va intalni astazi cu reprezentantii investitorilor pentru a le transmite concluziile intalnirilor pe care le-a avut cu d-na Rodica Stanoiu si d-l Ion Iliescu, presedintele tarii. (A.D.T.)


Omagiu adus familiei
Comunicat de presa

     Ieri, s-a sarbatorit pe toate meridianele globului Ziua Internationala a Familiei. Aceasta este una dintre cele mai noi sarbatori aflate pe agenda Organizatiei Natiunilor Unite. Ea a fost proclamata prin rezolutia 47/237 din 1993 a Adunarii Generale a ONU, ca o expresie a importantei pe care comunitatea internationala o acorda familiei, nucleul de baza al societatii. Aceasta sarbatoare este un bun prilej pentru a trece in revista statutul familiei si de a actiona in sprijinul ei, in toate colturile lumii. Printr-o fericita coincidenta in tara noastra Ziua Internationala a Familiei este dublata de o alta sarbatoare, Ziua Femeii Romane. Prin aceasta se recunoaste rolul major jucat de femei in cadrul structurii familiale.
     Partidul National Liberal acorda o atentie cu totul speciala problematicii familiei si rostului femeii in societatea romaneasca de azi. Doamna deputat Mona Musca a initiat proiectul "Femeia - un capital social al Romaniei" si, in cadrul acestuia programul intitulat "Ofensiva modelului de succes", prin care, pornindu-se de la reusita unor femei de afaceri, in viata politica, mass-media, cultura, sport s-a declansat o campanie de schimbare a mentalitatilor prin stimularea implicarii active a femeilor in treburile cetatii.
     In tumultul si nesiguranta tranzitiei, sunt tot mai multi cei care au indoieli cu privire la rostul institutiei familiale. Partidul National Liberal considera ca valorile acestuia nu sunt perimate si ca familia traditionala poate si trebuie sa ofere omului elementul de stabilitate si siguranta necesare pentru a face fata dinamicii vietii specifice epocii actuale.
     Ziua Internationala a Familiei si Ziua Femeii Romane sunt pentru noi, dincolo de sarbatoare, un prilej de bilant si reflectie. Pentru ca, dincolo de festivismul mai mult sau mai putin demagogic, in aceasta zi trebuie sa meditam cu toata seriozitatea la ceea ce am facut pentru protejarea familiei si emanciparea femeii in societatea romaneasca de azi si la ceea ce ne ramane de facut in viitor. (Biroul de presa al PNL)


Disponibilizari la Directia Sanitar Veterinara Alba

     Potrivit ordinului primit de la minister, Directia Sanitar-Veterinara Alba, asemeni altor directii judetene, va trebui sa treaca de la 1 iunie a.c. la disponibilizarea a 43 la suta din personal. Directorul institutiei dr. Ioan Darzu ne-a declarat ca pentru aplicarea acestui ordin DSV Alba trebuie sa renunte la 46 de salariati. Acestia vor fi disponibilizati de la DSV, dispensare sanitar-veterinare si laboratoare. (F.R.)


Telenovela cu final necunoscut la Craciunelu de Jos
Rapirea din ... saivan

     Postul de Politie Craciunelu de Jos a fost sesizat de S.T. din localitate despre faptul ca in noaptea de 13/14 mai dintr-un grajd de la marginea comunei au disparut 9 porci, de rasa, dintre care 8 erau scrofite gestante in luna a II-a. Potrivit cercetarilor efectuate la fata locului, porcii au fost manati pe jos, peste calea ferata, prin vii, dupa care au fost incarcati intr-un camion cu remorca. In prezent politia efectueaza cercetari pentru identificarea autorilor faptei si recuperarea prejudiciului. (N.T.)


Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.