Curier judetean
Rugaciunea de azi

     Preaputernice si iubitul meu Dumnezeu, imi aduc aminte ca Te-ai nascut om din Sfanta Fecioara, in pestera, si ca ai fost vandut cu treizeci de arginti de ucenicul Tau cel viclean, pentru ca sa ne rascumperi pe noi pacatosii din mainile diavolului. Pentru aceasta, Te rog sa Te milostivesti asupra mea, pacatosul, si sa ma rascumperi pe mine, vanzatorul si in toate zilele ucigasul. Si aceasta sa o faci pentru ca sa cinstesc nasterea Ta cea sfanta si sa ma inchin Dumnezeirii Tale. Da-mi, Doamne, iertarea pacatelor mele celor multe, si puterea sa stau impotriva relelor trupului si ale sufletului. Primeste aceasta mica rugaciune si smerita mea vointa, ca ma intristez pentru ca Te-am intristat si ma amarasc pentru ca Te-am amarat fara de masura. Inca ma aduc pe mine Tie, si de voia mea ma dau in mainile Tale, pentru ca sa ma pedepsesti precum mi se cade si sa ma tamaduiesti cu ierburi amare, ca un doctor bun, precum vei vrea; pentru ca altul nu poate sa ma vindece, fara numai Tu, Dumnezeul meu si Ziditorul meu. La Tine, drept aceea, am toata nadejdea mea, crezand ca precum ai primit sa Te vinzi pentru mine, asa imi vei darui si acum mila Ta, sa ma rascumperi din vesnica osanda si sa ma asezi intru imparatia Ta. Nu Te departa de la mine, care sunt mai rau vanzator decat Iuda; nu lasa sa am in inima mea cugetele cele desarte ale lumii; nu ma slobozi sa Te imbratisez si sa Te sarut cu sarutare vicleana si buze spurcate, nici sa-ti zic: "Bucura-te Invatatorule!" cu gura mea cea spurcata, nici sa te mai rastignesc in toate zilele cu faptele mele cele faradelege, nici sa Te batjocoresc cu gandurile mele cele rele, precum faceau vrajmasii pe vremea patimilor Tale. Ci, ca femeia cea pacatoasa, sa te spal, nu cu mir, ci cu lacrimile ochilor mei, pentru ca sa ma invrednicesc sa aud si eu glasul Tau cel sfant: "Iertate sa-ti fie pacatele!" Amin.


Calendar religios
Ortodox: Cuv. Teodor Sfintitul; Sf. Mc. Isachie
Catolic: Sf. Ioan Nepomuc

Stiri
La Sebes
Parcul Arini va fi reamenajat

     Pana la sfarsitul acestei saptamani, in Parcul Arini, din Sebes, se desfasoara ample lucrari de amenajare cat mai placuta a acestei zone de destindere, preferata de multi locuitori ai orasului. Pentru ca cei ce vor veni la iarba verde sa nu mai distruga vegetatia parcului, se are in vedere amplasare unor gratare in locuri special amenajate. Primarul Sebesului, d-l Mugurel Sirbu, ne-a asigurat ca toti cei ce-si vor petrece timpul liber in acest parc vor fi placut surprinsi de noua imagine a acestei zone. (A.D.T.)


Spectacol pentru elevi

     La cinematograful "Dacia" din Alba Iulia in lunile mai si iunie, se vor organiza spectacole speciale pentru elevi cu filme romanesti. Deocamdata, au fost programate productiile "Ion, blestemul pamantului, blestemul iubirii" (16-20 mai), "Baltagul" (28-31 mai), "Amintiri din copilarie" (1-5 iunie). (Z.I.)


Noi spatii de joaca pentru copii

     Potrivit declaratiei d-lui Mugurel Sirbu, primarul municipiului Sebes, in cursul lunii mai se vor amenaja in aceasta localitate doua spatii de joaca pentru copii. Cel dintai va fi situat in cartierul Valea Frumoasei, iar al doilea se va afla in apropierea Scolii generale nr. 3. De asemenea, edilii Sebesului au in vedere amenajarea unui spatiu de joaca pentru copii la Petresti, in spatele Caminului cultural din localitate. Sunt sperante ca, la finele lunii mai, lucrarile de la Sebes si Petresti sa se apropie de sfarsit. (A.D.T.)


O noua carte semnata Radu Gligor
Potcoviti-l pe general

     In curand amatorii lecturii satirice vor putea cumpara cel de-al cincilea volum semnat de jurnalistul albaiulian Radu Gligor. Intitulat "Potcoviti-l pe general" romanul va propune o noua intalnire "cu personaje reale, intr-o lume ireala". Personajele in discutie sunt, ca si cele din romanele precedente, din lumea politistilor si a celor care impart dreptatea. Nu va spunem acum mai multe pentru ca dorim sa va pastram interesul viu pentru lectura cartii. (A.D.)


De toate
Meteo
Desi temperatura maxima va fi 21 °C, azi se anunta mai multi nori pe cer si vant usor. Minima va fi 10 °C. Temperaturile simtite de om vor fi 18 °C - maxima, 5 °C - minima.

Aforismul zilei
Si femeile stiu sa tina un secret, dar ele nu reusesc decat in grup.

Anecdota zilei
Stii ce au facut oltenii cand au vazut pentru prima data un vapor? Au bagat capul sub apa sa-i vada rotile.

Epigrama zilei
Moda
Noua moda e socanta,
Uneori chiar aberanta,
Caci haina parca se face
In alt scop decat sa-mbrace.
I.D. TEOMPA

Reteta zilei
Ciuperci umplute cu branza: 500 g ciuperci, 50-80 g unt, 150 g branza telemea, 1 lingura parmezan ras, patrunjel verde tocat, sare, piper.
Se toaca piciorusele ciupercilor, se inabusa in putin unt si, cand sunt bine patrunse, se amesteca cu telemeaua rasa si patrunjel verde. Palariile ciupercilor, spalate si zvantate, se aseaza pe o tava unsa cu ulei, se stropesc cu ulei, se presara cu sare si piper si se pun la cuptor. Dupa ce s-au copt, se scot si se umplu cu compozitia de mai sus, se presara cu parmezan ras, se stropesc cu unt si se pun la cuptor, pentru gratinat; se servesc calde sau reci.

Sfaturi practice
Vasele in care s-a prins mancarea se curata mai usor daca se pune in ele apa rece cu 1-2 lingurite de sare si apoi se lasa solutia sa dea in cateva clocote.

Calendarul evenimentelor

* 1204 - Se mentioneaza populatia ortodoxa din dioceza Oradiei. Papa Innocentiu al III-lea cere episcopului de Oradea sa catolicizeze aceasta populatie ortodoxa care era romaneasca. * 1812 - Pacea ruso-turca de la Bucuresti, care incheie razboiul din 1806 - 1812. In urma acestui tratat, teritoriul dintre Prut si Nistru (Basarabia) intra in componenta Imperiului tarist. * 1864 - A murit filosoful si revolutionarul Simion Barnutiu. In 1829 a fost profesor la gimnaziul din Blaj unde a predat sintaxa si filosofia. In 2/14 mai 1848 a tinut un discurs in catedrala Blajului. A fost ales vicepresedinte al Marii Adunari Nationale de la Blaj (n. 2.08.1808, la Bocsa, judetul Salaj). * 1972 - A fost inaugurat Sistemul hidroenergetic si de navigatie Portile de Fier I.


Horoscop

Berbecul. Nu toti cei care va spun vorbe frumoase si va fac cadouri va sunt, de fapt, prieteni. Doresc doar sa va oblige. Dragoste ** Bani ** Sanatate **
Taurul. Laudati-va mai putin cu succesele viitoare si nu mai vorbiti despre ceea ce intentionati sa faceti. Dragoste * Bani ** Sanatate **
Gemenii. Excesul de prudenta va poate fi la fel de daunator ca si riscurile excesive pe care sunteti tentati sa vi le asumati pentru a-i impresiona pe cei din jur. Dragoste ** Bani * Sanatate ***
Racul. Va ganditi cumva ca aveti de platit o polita pentru o gluma sau o lovitura nepermisa? Ei bine, va inselati. Nu este momentul potrivit. Dragoste * Bani * Sanatate *
Leul. Poate ca a venit vremea sa va mai ganditi si la sanatatea dvs. Nu ar strica sa va ocupati si de problemele personale. Dragoste * Bani ** Sanatate **
Fecioara. Nu va lasati inselati de aparente. Anumite persoane sau situatii ar putea sa para cu totul altceva decat sunt in realitate. Dragoste ** Bani * Sanatate *
Balanta. Exista cateva persoane care v-ar putea ajuta sa rezolvati anumite probleme. Totul este sa gasiti cel mai potrivit mod de a le aborda. Dragoste *** Bani ** Sanatate ***
Scorpionul. Ar fi bine sa incercati sa aplanati conflictele dvs. cu cei din jur pentru ca atat problemele profesionale, cat si cele personale ar putea avea destul de mult de suferit. Dragoste * Bani * Sanatate **
Sagetatorul. Mai mult decat oricand, trebuie sa va pastrati mintea limpede pentru a putea exploata inaintea altora orice ocazie sau situatie favorabila. Dragoste *** Bani ** Sanatate ***
Capricornul. Nu ar strica deloc sa fiti pregatiti din timp pentru a face fata unor schimbari care isi anunta aparitia iminenta. Dragoste ** Bani * Sanatate **
Varsatorul. Chiar daca stati mai bine decat inainte la capitolele fonduri, profesie si prestigiu, nu neglijati latura sentimentala a vietii. Dragoste * Bani *** Sanatate ***
Pestii. Caile batute nu duc intotdeauna acolo unde doriti dvs., asa ca incercati sa gasiti singuri cea mai buna metoda de a va rezolva problemele. Dragoste * Bani * Sanatate ***
*** super
** acceptabil
* atentie!


Sondaj de opinie
Scandalul Transcom - maxi-taxisti la ordinea zilei:
Cine are dreptate?
Rezultate: Cine are dreptate?
Discutati pe marginea sondajului
Editorial
Prima pagina
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Ieri, la Alba Iulia a avut loc
Programul de instruire a reprezentantilor administratiei publice locale

     In cursul zilei de ieri, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia a avut loc programul de instruire organizat de Prefectura si CJ Alba cu primarii, viceprimarii, secretarii unitatilor administrativ teritoriale din judet si sefii serviciilor publice descentralizate. Cu aceasta ocazie au fost discutate urmatoarele probleme: Legea 215/2001, prezentata de d-na Adriana Ursa, secretar general al Prefecturii si d-na Mariana Oprea, sefa serviciului juridic; Protectia mediului - a prezentat inspectorul sef adjunct, d-na Emilia Timis; buget - inclusiv salarizare (CJ Alba); aplicarea Legii 213/1998 - a prezentat secretarul general al CJ Alba, d-na Mariana Hurbean; stadiul aplicarii Legii nr. 18/1991, republicata si a Legii nr. 1/2000 - au prezentat d-na Adriana Ursa si Ioan Feisan, seful OCAOTA; probleme de stare civila - au prezentat col. Gheorghe Horja si d-na Mariana Hurbean; diverse etc. Totodata a fost prezentata oferta de finantare a Uniunii Europene pentru gropi ecologice si alte lucrari de infrastructura, in colaborare cu partenerii italieni.
     Au fost prezenti prefectul de Alba, av. Ioan Rus, subprefectul Ioan Maier, presedintele Consiliului judetean Alba, Augustin Presecan si vicepresedintele CJ Alba, Nicolae Gavrila.
Florin ROMAN, Razvan JURCA


Pentru a nu fi eutanasiati
Cainii din Bucuresti au fost "repatriati" prin judetele tarii
Si la Alba Iulia va incepe adunarea cainilor vagabonzi

     In municipiul Alba Iulia, au aparut pe strazi mai multi caini straini. Se presupune ca animalele au fost aduse din capitala pentru a fi scapate de EUTANASIERE.
     Problema a fost remarcata atat de angajatii de la salubritate cat si de autoritati si medici veterinari, insa nimeni nu are o explicatie certa pentru ce se intampla. Grav este insa faptul ca animalele, care se deplaseaza in haita, ii ataca pe trecatori. Medicii de la Urgente spun ca in ultima perioada cel putin 10 persoane muscate de caini se prezinta zilnic la spital pentru ingrijire.
     Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, se declara indignat de gestul celor care au adus cainii in oras si spune ca va lua toate masurile care se impun. De saptamana viitoare se va incepe adunarea cainilor vagabonzi, care vor fi oferiti apoi populatiei spre adoptie. Daca nu se vor gasi stapani, cainii vor fi eutanasiati.
     Purtatorul de cuvant al Directiei Sanitar-Veterinare Alba, dr. Ioan Tatucu, spune ca o asemenea actiune este perfect legala si chiar recomandabila in conditiile in care s-a constatat ca una dintre persoanele care au ajuns la spital a fost muscata de un caine turbat.
Anca DINICA, Florin ROMAN


Zi bade cu fluiera

     Comuna Sugag va fi duminica, 20 mai, gazda primitoare a tuturor celor care doresc sa participe la cea de-a XXVII - a editie a sarbatorii folclorice "Zi bade cu fluiera". Organizata de Consiliul judetean Alba, Consiliul local Sugag si Centrul judetean al creatiei populare Alba, manifestarea este calata pe un vechi obicei pastoresc - plecarea turmelor in pasunile alpine. Cum barbatii plecau de-acasa, toti cei care ramaneau in vatra satului se adunau "la porunci" primind, de la cei care plecau, sfaturi, indrumari pentru ce aveau de facut in gospodarie sau pentru intreaga comunitate. Lucrurile se petrec aproape la fel si acum, chiar daca "poruncile" sunt mai mult simbolice. Manifestarea va debuta pe terenul de fotbal al comunei Sugag de la ora 11. Ii vor distra pe participanti ansamblul folcloric "Caluserul" Orlat (Sibiu), ansamblul folcloric din Gura Barza (Hunedoara), ansamblul folcloric Uioara de Jos, grupurile de fluierasi ale Scolii de arte din Sibiu, grupul de fluierasi din Loman, grupul de fluierasi din Jina, grupul vocal instrumental Sugag si solistii vocali Maria Lia Bologa, Mariana Anghel, Rodica Dobrin, Virgil Moga si Marinela Baba. Distractie placuta! (A.D.)


Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.