Va aduceti aminte ca in anii '70, cand echipele romanesti nu faceau mare branza in cupele europene, iar nationala nu reusea sa se califice in turnee finale, ne consolam cu ideea ca mai mult nu se poate fiindca ai nostri sunt amatori, iar ceilalti sunt profesionisti. Si asa era, numai ca noi eram amatori in gandire, deoarece fotbalistii se ocupau numai de fotbal, singurul contact cu locul de munca oficial fiind salariul primit in plic. Pana cand la Steaua a aparut Valentin Ceausescu, care a introdus profesionalismul in gandire, dupa cum au recunoscut chiar eroii de la Sevilla. Iar rezultatul s-a vazut. Tot profesionisti au fost si handbalistii, care au castigat 4 titluri mondiale (Gatu a fost atat de profesionist incat intr-un meci de cupa europeana a jucat cu 38ºC temperatura) si mai multe cupe ale campionilor, gimnastele (va aduceti aminte ca Nadia a concurat la Campionatul Mondial din SUA cu un furuncul la mana). Tot erou poate fi considerat si Nicolae Linca, care a adus singurul titlul olimpic la box cu o mana fracturata.
     Acestea sunt exemplele spectaculoase. De pilda, Valentin era un profesionist si in profesia lui, de fizician. Dupa cum imi spunea un cadru universitar de la Cluj, la sfarsitul anilor '70, cand lucra cu Valentin Ceausescu pentru proiectul de la Cernavoda, "Valentin e acolo unde e nu pentru ca e taica-sau cine e, ci pentru ca merita". Dintr-o carte a academicianului Octav Onicescu am aflat ca acesta a invatat ce inseamna dragostea de lucrul bine facut de la o echipa de italieni, care la sfarsitul secolului al XIX-lea au facut canalizarea unui orasel din Moldova. O alta somitate, neurochirurgul Arsene, a fost intrebat in anii '80 daca dupa el vede pe cineva care sa-i ia locul, intr-un domeniu in care un specialist apare dupa zeci de ani de pregatire. Profesorul a raspuns: "Cine sa-mi ia locul, cand eu acum citesc mai mult decat studentii mei!?" Tot in anii '80, studentii de la Tehnologia Constructiilor de Masini din Timisoara foloseau ca suprema lauda pentru o persoana sau un lucru adjectivul "profi". Problema era ca nu prea aveam exemple concrete, desi teoretic eram invatati ca la carte. De pilda legea fundamentala a inginerului era sa nu dea peste cap procesul tehnologic. Insa eu, intr-o singura fabrica din cele vizitate, am vazut asa ceva, la Electrotimis. Chiar daca teoretic, toata lumea stia acest lucru. Iar cand voiai sa transpui teoria in practica majoritatea te privea ca venit din alta lume. Am cunoscut insa si muncitori profesionisti. Aveam la Caransebes un strungar (de fapt maistru, dar nefiind loc in schema lucra tot strungar) de categoria a VII-a speciala. Tipul avea tot timpul langa el Cartea strungarului, dar tot el imi zicea: "Dom' inginer, eu is convins ca nu stiu cat ar trebui sa stiu". Desi era un strungar foarte bun. Ei, tocmai aceasta inseamna profesionalismul: tot timpul sa cauti sa faci lucrurile mai bine. De la maturatul strazii, la cercetarea stiintifica.
     Deprofesionalizarea indusa de comunism este evidentiata cu prisosinta de expresia "Las' ca merge si asa". Asa se face ca, imediat dupa Revolutie, taranul roman fost cooperator nu mai stia sa-si lucreze pamantul, ci aplica un alt principiu comunist: "Negru' peste verde, ca domnul nu ne vede!" Abia cand toata suflarea va munci ca la Malaxa sau la Electromotor (pe vremea cand avea patron neamt) vom fi pregatiti sa intram in Uniunea Europeana. Pana atunci ne suparam degeaba ca nu suntem luati in calcul.
Florin SILEA