Ultima ora
Stiri
Servicii noi in cadrul Caritasului Arhidiocezan Romano-Catolic
     La Alba Iulia va avea loc la data de 25 iunie a.c., la ora 10.00, inaugurarea Serviciului de ingrijire la domiciliu si a Centrului social din Alba Iulia apartinand Organizatiei Caritas Arhidiocezan Romano-Catolic. Sediul acestei organizatii se afla pe strada Patriarh Miron Cristea, la numarul 7, a precizat dl. Szasz Ianos, directorul acestei societati. (A.D.T.)

Presedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, acuza CONEL ca duce o politica antiromaneasca
In opinia liderului liberal, Compania nationala de electricitate a introdus o moneda nationala paralela cu leul
     In cadrul unei conferinte de presa, presedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, a acuzat CONEL-ul ca duce o politica economica antiromaneasca si ca a introdus o moneda nationala paralela cu leul, cuponul de electricitate. "In fiecare luna, agentii economici se aprovizioneaza cu cupoane de electricitate, ceea ce inseamna ca, Compania nationala de electricitate se imprumuta fara dobanda de la societati comerciale pentru cateva luni, dupa care le rascumpara. Ei rascumpara din ceea ce au emis doar cat doresc, lucru total contrar acordurilor comerciale si bancare. Putem asista la ceva asemanator cu ce se intampla in Rusia, cand marile monopoluri de stat si-au depasit conditia pentru care au fost create", a declarat liderul liberal. El a mai spus ca "practic, CONEL emite o moneda pe care nu o rascumpara la aceeasi valoare, acest lucru constituind un veritabil pericol pentru leul romanesc". (F.R.)

Prefectura Alba va instala trei panouri avand inscriptionata harta de acces spre Muntele Gaina
     In cursul zilei de ieri, prefectul judetului Alba, Ioan Rus, a convocat Comandamentul care se va ocupa de pregatirea in conditii optime a manifestarilor ocazionate de Sarbatoarea de pe Muntele Gaina. Cu acest prilej, fiecarei institutii direct implicate i-au fost repartizate punctual sarcinile pe care trebuie sa le duca la indeplinire, o noua intalnire in acest sens fiind programata peste 2 saptamani. Detaliind, Prefectura Alba, va instala in puncte strategice trei panouri noi unde va fi prezentata harta de acces spre Muntele Gaina, Inspectoratul de Mediu si DSP Alba vor controla calitatea apei potabile de la cele 6 izvoare existente in zona, mai mult, fiecare judet participant, va avea un loc special amenajat, iar statia de amplificare urmeaza probabil sa fie adusa din Cluj sau Valcea. De asemenea, a fost finalizat si regulamentul de desfasurare a Festivalului de muzica populara de la Cimpeni ce va avea loc pe data de 19 iulie a.c., el urmand sa fie trimis fiecarui inspectorat de cultura din tara. In plus, prefectul Ioan Rus a comunicat ca foarte probabil, pe Muntele Gaina va participa si presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. (R.J.)

Editorial
Prima pagina
Curier judetean
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
O veste deloc buna pentru cei saraci
Primariile din judetul Alba nu mai vor sa subventioneze energia termica
In schimb, vor trebui sa gaseasca credite pentru montarea centralelor termice individuale
     Imensele datorii acumulate de populatie fata de furnizorii de energie termica, electrica, combustibili si apa, care au generat adevarate crize in cateva din marile orase ale judetului, i-au determinat pe sefii administratiei publice locale sa convoace o intalnire cu toti cei implicati, la sediul Prefecturii Alba, pentru a analiza si a gasi cat mai grabnic solutii de salvare. Fiecare sef al societatilor prestatoare de servicii a prezentat o situatie la zi a problemelor cu care se confrunta, debitele ce trebuiesc recuperate fiind de ordinul a zeci de miliarde lei, mai mult, primarii din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebes, Ocna Mures, Zlatna si Abrud, prezenti, de asemenea, la prefectura au anuntat ca nu mai vor sa suporte subventiile la energia termica, considerate mult prea costisitoare in raport cu bugetele consiliilor locale si alte prioritati ce trebuie acoperite. Si asta in conditiile in care pretul gigacaloriei a ajuns la 635.000 lei, aproape jumatate fiind acoperita din fondurile locale.
     Numai la nivelul Consiliului local Alba, subventiile din ultimii 5 ani au fost in suma de aproximativ 9 milioane dolari. In final, prefectul judetului Alba, av. Ioan Rus si presedintele CJ Alba Augustin Presecan au subliniat ca actiunile de recuperare a datoriilor sa se intensifice, apelandu-se la executari silite, litigii judecatoresti si sistari temporare de furnizare a apei reci. De asemenea, primariilor li s-a cerut sa obtina credite necesare montarii, in fiecare locuinta, a unei centrale termice individuale, cele de bloc nedand nici un rezultat. Mai mult, primarul Mircea Hava va prezenta o propunere clara vizand unificarea tuturor societatilor de apa urmand ca in fiecare localitate sa fie deschisa o filiala a viitoarei societati. Printre altele, am mai aflat ca incepand de astazi SC Apa Canal va intrerupe, pana la data de 1 iulie a.c., masura de intrerupere a furnizarii apei reci in anumite locuri din Alba Iulia si asta in conditiile in care Asociatiile de proprietari si-au luat angajamentul sa plateasca 75% din esalonari iar la Cugir s-a sistat furnizarea apei calde, acelasi lucru urmand probabil sa se petreaca si cu apa rece, datoriile in acest sens fiind foarte mari.
Razvan JURCA

In sedinta Consiliului local Campeni
Disputa aprinsa intre PDSR si PNTCD
     Ultima sedinta a Consiliului local Campeni desfasurata saptamana trecuta a avut pe ordinea de zi si un proiect de hotarare ce a incins spiritele consilierilor PDSR si PNTCD. Acestia din urma, in numar de 6 s-au opus ca primaria sa aloce suma de 30 milioane de lei pentru participarea la organizarea Festivalului de muzica populara din Campeni, ce se va desfasura pe data de 19 iulie a.c., argumentand ca "voua va arde de distractie, iar oamenii umbla cu stomacul gol". Pana la urma, hotararea a trecut, consilierii PDSR fiind majoritari insa opozitia colegilor din sedinta le-a lasat un gust amar. Unul dintre ei ne-a declarat in exclusivitate: "Nu au facut nimic timp de 4 ani si acum se leaga de o suma mai mult decat modica cu care urmeaza sa sprijinim acest festival - concurs de muzica populara. El face parte din istoria acestor meleaguri si nu ne putem bate joc de o traditie de suflet si de cultura pe care inaintasii nostri au creat-o si au transmis-o mai departe din generatie in generatie. Cum mai pot da acesti oameni fata cu cei care i-au ales, dar mai ales cu locuitorii Tarii Motilor? Nu ne-am asteptat la asa ceva din partea lor." Intr-adevar, disputele politice de orice natura palesc in fata unor manifestari care mentin vii cultura si spiritualitatea neamului romanesc. Trecand peste orice antipatie mai mult sau mai putin normala, consilierii din Campeni ar fi trebuit sa adopte in unanimitate repartizarea unei sume indiferent de valoarea ei pentru ca motii sa poata vedea pe viu cei mai valorosi artisti ai cantecului popular autohton. (R.J.)

Liberalii au vopsit in negru... Cartea alba a guvernarii PDSR
Fosta putere arunca pisica neagra in ograda PDSR, iar actualul partid de guvernamant in carca opozitiei
     La fiecare schimbare politica, reprezentantii Puterii (indiferent ca au fost cei de la PDSR sau de la CDR) au aruncat pisica neagra in ograda Opozitiei, folosind deja demodata si celebra exprimare cu "mostenirea grea". In acest fel, Cartile albe ale guvernarii au fost la fel de contestate, rand pe rand de pedeseristi si cederisti.
     In cadrul unei recente conferinte de presa, liderul liberal, Teodor Atanasiu, a criticat Cartea alba a guvernarii PDSR, pregatita de un colectiv condus de vicepresedintele PDSR, Florin Georgescu: "Aceasta gluma proasta trebuie sa inceteze. O Carte alba nu poate fi facuta de cei aflati la putere ci de un grup de specialisti independenti. Acest material are practic doua concluzii: una, ca guvernarea din perioada 1997-2000 este raspunzatoare de contractie economica si reducerea nivelului de trai, in timp ce a doua spune ca CDR a luat de la cei saraci si a dat la bogati. S-au folosit mijloace de campanie electorala si nu date economice. S-a uitat deliberat ca in guvernarea noastra a trebuit sa acoperim gaurile din economie din perioada 1993-1996". Pe de alta parte, liberalii nu trebuie sa uite ca si in perioada in care s-au aflat la putere, guvernele Ciorbea, Vasile si Isarescu au scos Carti albe ale guvernarii in care faceau praf PDSR si se prezenta in "roz" situatia economica si sociala a tarii.
Florin ROMAN

Deputatul de Alba Codrin Stefanescu - secretar executiv al PSD
"Voi ramane acelasi si nu voi renunta la promisiunile din perioada campaniei electorale", declara deputatul Stefanescu
     Surse de incredere din noul Partid social Democrat ne-au informat ca secretarii executivi ai acestui partid vor fi Simona Marinescu si deputatul de Alba Codrin Stefanescu. Potrivit declaratiei deputatului Codrin Stefanescu, in exclusivitate pentru ziarul "Unirea", acesta a subliniat faptul ca: "desi acum sunt membru al altui partid nu voi uita promisiunile facute cetatenilor din judet in perioada campaniei electorale din noiembrie 2000. Programul noului partid, in care tinerii reformisti din PRM s-au integrat rapid, se potriveste cel mai bine cu mesajul meu din timpul campaniei electorale, iar generatia tanara este pretuita la adevarata ei valoare. Voi colabora, in continuare, cu autoritatile judetului, cu d-l av. Ioan Rus - prefectul judetului Alba, pentru a promova interesele judetului la Bucuresti. Pe viitor voi ramane acelasi, nu voi face compromisuri, iar in cadrul Comisiei parlamentare pentru cercetarea abuzurilor voi urmari cu mare atentie rezolvarea problemelor cetatenilor din judet". Potrivit unor informatii de ultima ora din surse ale partidului de guvernamant la urmatoarele alegeri deputatul de Alba este asteptat sa candideze la Bucuresti, fiind considerat o personalitate politica importanta pentru organizatia PSD din capitala. (A.D.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.