Prima pagina Editia din: 16.07.2001
Stiri
Director nou la Administratia Financiara Alba Iulia
     In urma concursului organizat la Bucuresti, la Ministerul Finantelor, noul director al Administratiei Financiare Alba Iulia este doamna ec. Tatiana Suciu. Dansa il va inlocui in aceasta functie pe fostul director ec. Stefan Bal. Ii dorim noii directoare mult succes in activitate. (F.R.)
Presedintele CJ Alba, Augustin Presecan, va prezenta
Strategia de dezvoltare a judetului Alba
     Presedintele Consiliului Judetean, Augustin Presecan, va prezenta marti, in cadrul unei conferinte de presa, o lucrare ampla de mare importanta pentru judet si locuitorii sai, intitulata "Strategia de dezvoltare a judetului Alba". Cu aceasta ocazie Augustin Presecan va face cunoscute principalele directii care vor fi urmate pentru dezvoltarea socio-economica a judetului, lucrarea fiind prima de acest gen si constituind un fel de program de guvernare la nivelul judetului Alba. (F.R.)
Depunerea juramantului militar
     In cursul zilei de sambata, cei mai tineri ostasi ai fortelor armate din judetul Alba au depus juramantul de credinta catre patrie. La Alba Iulia alaturi de parintii si rudele tinerilor ostasi, au fost prefectul de Alba, av. Ioan Rus, presedintele CJ Alba, Augustin Presecan, senatorul Ioan Filipescu si alte autoritati. Cele doua institutii judetene au fost reprezentate si la Aiud, la depunerea juramantului de subprefectul Ioan Maier si vicepresedintele CJ Alba, Nicolae Gavrila. (F.R.)
Ioan Rus a cerut urgentarea alocarii fondurilor pentru utilaje agricole si animale
     In cadrul ultimei teleconferinte, prefectul judetului, av. Ioan Rus, a cerut reprezentantilor Guvernului urgentarea alocarii fondurilor pentru achizitionarea, de catre populatie, a utilajelor agricole si animale. Acest fapt a fost prevazut in ordinele emise recent de catre Ministerul Agriculturii, nr. 97/2001 si 143/2000. Trebuie specificat faptul ca o parte din lucratorii agricoli din judet ce si-au cumparat deja utilajele asteapta, cu nerabdare, acordarea subventiilor. (R.J.)
Caldura mare in tot judetul
     In ultimele zile, temperaturile ridicate si-au facut simtita prezenta in toate zonele din judet. In acest week-end, temperaturile maxime s-au incadrat intre 30-34 grade C. Ieri, cel mai cald a fost la Alba Iulia, unde s-au inregistrat 31 grade C, insa si la munte temperaturile au fost ridicate, termometrele indicand 30 grade C la Cimpeni si 25 grade C la Rosia Montana. Pentru zilele urmatoare se anunta temperaturi la fel de mari sau chiar mai ridicate. (F.R.)
Cum sa ne aparam de canicula
Avertisment medical
     Medicul de serviciu al Ambulantei Alba, dr. Eugen Jurca, a precizat pentru ziarul "Unirea" cateva dintre metodele prin care cetatenii se pot apara de canicula. Astfel, se recomanda consumarea a cel putin doi litri de apa pe zi pentru a se evita deshidratarea, purtarea unor haine usoare, de culoare deschisa si a palariilor pentru protectia capului de razele puternice ale soarelui, evitarea circulatiei la orele amiezii cand temperaturile ating cote ridicate. Cetatenii care manifesta simptomele insolatiei, arsurilor solare, cardiacii si hipertensivii ce au probleme din cauza caniculei trebuie sa se prezinte in cel mai scurt timp la spital sau sa sune la 961 pentru chemarea ambulantei. (F.R.)

Editorial
Curier judetean
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
In week-end-ul trecut
Canicula si fierbinteala alcoolului au facut mai multe victime
Dupa o zi de coasa, Petru Bunaci a intrat in Tarnava Mica pentru a se racori si nu a mai iesit
     Ca in fiecare an, canicula ii indeamna pe oameni sa aleaga locuri umbroase, ferite de soarele puternic sau scalda la stranduri si in rauri. Din pacate, multi dintre cei care intra sa se racoreasca nu mai apuca sa iasa la suprafata. Deja la nivelul intregii tari, circa 10 persoane s-au inecat in ultimele zile. Din nefericire, se pare ca nici judetul Alba nu face exceptie de la aceasta tragica regula.
     Vineri, dupa o zi de coasa, la Capalna de Jos, Petru Bunaci, 31 de ani, din Veseus, impreuna cu Gheorghe Sangerean, din aceeasi localitate, s-au dus la marginea raului Tarnava Mica pentru a se imbaia.
     Din cauza caldurii, Bunaci a intrat in apa si la un moment dat a disparut, nemafiind zarit de prietenul sau. Acesta l-a cautat insa nu l-a mai gasit. Gheorghe Sangerean a alertat postul de Politie din Jidvei, in jurul orei 20.00, care a demarat imediat cercetarile. Din pacate, cautarea disparutului nu a dus pana ieri, la nici un rezultat, devenind din ce in ce mai cert faptul ca tanarul din Veseus s-a inecat.
Cine-a pus carciuma-n drum? Prietenii de pahar transformati in batausi
     In noaptea de vineri spre sambata, la Serviciul de Urgente al Spitalului Judetean Alba, a fost adus in stare grava Simion Ciungan, de 33 de ani. Potrivit informatiilor pe care le detinem, victima impreuna cu doi prieteni din Teius si cu Francisc Palko, de 21 de ani, din Galda de Jos, s-au cinstitit intr-o prima faza la Oiejdea, la AF "Palko". Paharnicii si-au continuat aventura bahica la Teius oprindu-se de aceasta data la barul AF "Anca", unde s-au cinstit din nou. Aici pe fondul consumului de alcool, intre victima si Francisc Palko a intervenit un conflict. Acesta din urma l-a impins si lovit pe Ciungan, aflat in stare de ebrietate. Victima a cazut la pamant, pe spate, lovindu-se cu ceafa de partea carosabila. La internare, Simion Ciungan a fost diagnosticat cu coma de gradul II, cu fractura de baza de craniu fiind internat sub supraveghere medicala in cadrul sectiei ATI. Politia a demarat cercetarile in vederea stabilirii cauzelor care au dus la acest conflict si a modului in care s-a produs. In functie de numarul de zile de spitalizare si de concluziile organelor abilitate se va stabili si incadrarea juridica a faptei si sanctiunile pentru vinovat.
Grupaj realizat de
Florin ROMAN
Scandalul "Restitutio in integrum" de la Blaj
Comunicat de la Arhiepiscopia Ortodoxa de la Alba Iulia
     Constatam, cu regret, ca se incearca insidios implicarea Bisericii Ortodoxe in scandalul patrimonial pe care-l are Mitropolia Greco-Catolica din Blaj.
     In ultima vreme relatiile dintre cele doua Biserici romanesti din Ardeal sunt bune si iata ca Prea Sfintitul Virgil Bercea afirma, in ziarul "Unirea" din 14 iulie 2001, ca "guvernantii impreuna cu unii reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe practica razboi psihologic" impotriva greco-catolicilor.
     Ne pare rau ca unui scandal de natura patrimoniala i se da o conotatie confesionala si politica. Biserica Ortodoxa a aflat de acest scandal, ca toata opinia publica, din presa.
     Parohia Ortodoxa din Blaj n-a deschis proces pentru revendicarea Catedralei Mitropolitane, cum tendentios se afirma in comunicat. Trebuie sa se stie ca prin tertipuri avocatesti, ortodocsilor le-a fost radiata din foaia funciara o casa parohiala si trecuta in parohia Greco-Catolica. Pe aceasta o revendica parohia ortodoxa.
     Cu speranta ca dragostea lui Hristos ne va face pe toti mai sinceri, ne exprimam inca o data dezacordul cu cele afirmate in presa.
Biroul de Presa al
Arhiepiscopiei ortodoxe din Alba Iulia

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.