Curier judetean
Rugaciunea de azi
Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru Tine, ci sa ne mantuim prin Tine din nevoi, ca Tu esti mantuirea neamului crestinesc. Amin.

Sfantul Prooroc Ilie
     IlieEste unul din cei mai populari sfinti si singurul sfant al Vechiului Testament care a primit o cinstire atat de profunda din partea poporului dreptcredincios. Virtutea care l-a caracterizat a fost credinta puternica in Dumnezeu.
     Sunt trei momente in care aceasta virtute se manifesta cu tarie si anume:
     Credinta in singuratate la paraul Kerit.
     Dupa ce a profetit lumii evreiesti ca nu va ploua, el se retrage la paraul Kerit. Il hraneau corbii. A stat aici singur nu o saptamana, o luna sau un an, ci trei ani. Trei ani de singuratate, doar cu corbii si cu Dumnezeu, invatandu-ne si pe noi ca daca il avem pe Dumnezeu in suflet nu suntem singuri.
     Credinta in saracie, in Sarepta Sidonului. Aici Ilie a fost primit de o femeie vaduva, care avea un copil. Cand ii intalneste Ilie, ei erau pe punctul de a muri. Femeia pregatea ultima cina. In aceasta saracie Ilie cu familia respectiva mai sta o perioada de timp. Si credinta lui facea ca uleiul si faina sa nu scada din vas. Ideea este urmatoarea: sa ai incredere in Dumnezeu si sa te rogi ca nu te lasa El. Tot iti descopera El ceva sau iti ofera o solutie. Dar trebuie credinta si rugaciune.
     Credinta in fata rautatii oamenilor. Pe muntele Carmel, Ilie era singur iar popii lui Baal si ai lui Astarta erau 950. De asemenea, poporul era de partea celor multi, deoarece sacrificau pe altarele pagane. Un singur esec sau ne-ajutor divin si Ilie ar fi fost linsat, rupt in bucati de multimea furioasa. Si totusi, plin de credinta in Dumnezeu, el reuseste sa dovedeasca autenticitatea crezului sau. Doamne, de cate ori nu te poti afla in fata unora care ar dori sa te manance de furie; daca esti curat in sufletul tau si daca Il ai pe Dumnezeu langa tine, vei reusi sa invingi multimea sau dusmanii care se ridica impotriva ta.
     Ne trebuie doar credinta lui Ilie si atunci vom trece altfel prin aceasta lume in care de multe ori te simti singur, sarac sau inconjurat de ura. "Iubeste si fa ce vrei" zicea fericitul Augustin. Iar pentru a aplica aceasta extraordinar de profunda sentinta la viata noastra, eu as spune astfel: increde-te in Dumnezeu si traieste-ti viata frumos si fara de pacate.
Pr. Emil JURCAN

Calendar religios
Ortodox: Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul
Catolic: Sf. Ilie

De toate
Meteo
Chiar daca azi va sufla vantul si pe cer vor fi cativa nori, temperatura maxima va urca la 29 °C. Noaptea vor fi cel putin 13 °C. Omul va simti ziua maxim 26 °C si cel putin 15 °C noaptea.

Aforismul zilei
Cel mai apropiat refugiu se gaseste chiar in sufletul nostru; cel mai teribil naufragiu, tot acolo.

Anecdota zilei
- Va rog, aici este spitalul pentru caini?
- Nu! aici locuieste o cantareata de opera.
- Ma scuzati, eu nu vad bine si ma orientez mai mult dupa auz.

Reteta zilei
Pilaf cu oua in aspic: 400 g pilaf, 4 oua, 100 g maioneza, 200 g aspic, cateva masline curatate de samburi, patrunjel verde.
Pe un platou se pune pilaful, iar deasupra se aranjeaza jumatati de ou rascopt cu galbenusul in jos. Se orneaza cu masline si frunzulite de patrunjel. Totul se acopera cu un amestec de aspic topit si maioneza. Se poate folosi sosul de maioneza cu aspic.

Sfaturi practice
Petele de oua de pe tesaturile de matase naturala se elimina folosindu-se un amestec format din 20 parti glicerina, o parte amoniac, 10% si 20 parti apa. De exemplu 160 ml glicerina, 10 ml amoniac 10% si 200 ml apa.

Calendarul evenimentelor
* 1838 - S-a nascut publicistul Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza), membru fondator al Societatii Academice Romane (viitoarea Academie Romana) (m. 1866). * 1862 - S-a nascut zoologul Paul Bujor, membru onorific al Academiei Romane (m. 1952). * 1872 - S-a nascut Gheorghe Munteanu Murgoci, geolog, geograf si pedolog roman, membru corespondent al Academiei Romane (m. 1925). * 1919 - S-a nascut in Auckland, Sir Edmund P. Hillary; diplomat, cercetator si alpinist. Este primul alpinist care a atins varful Everest (8848m, in 1953). * 1954 - Au fost semnate acordurile de la Geneva privind restabilirea pacii in Indochina.

Horoscop
Berbecul. Familia este principalul dvs. stimulent. Va propuneti sa petreceti o parte mare din timp in intimitatea caminului ca sa va refaceti fortele. Dragoste*** Bani** Sanatate ***
Taurul. Este o zi relativ calma. Va simtiti increzatori si principala dvs. grija este legata de lichidarea restantelor. Dragoste*** Bani* Sanatate***
Gemenii. Purtati conversatii interesante. Comportamentul jovial mentine armonia in jurul dvs. Dragoste** Bani** Sanatate**
Racul. Entuziasmul pune stapanire pe dvs. Aveti convingerea ca nimic nu va poate bara drumul. In familie este o zi minunata. Dragoste*** Bani* Sanatate***
Leul. Dragostea de viata alunga nemultumirile care raman de domeniul trecutului. Aveti succes in afaceri si in viata intima. Respectati programul de somn. Dragoste*** Bani*** Sanatate***
Fecioara. Primiti si oferiti sprijin, dovediti fermitate. Alcatuiti o lista a prioritatilor pentru a termina cu bine ceea ce v-ati propus. Dragoste*** Bani** Sanatate***
Balanta. Faceti reeavaluari, va refaceti fortele. Stabilitatea in viata personala este si un test de intelepciune. Feriti-va de excese. Dragoste** Bani** Sanatate ***
Scorpionul. Vizitele inopinate va bucura, va dau chiar satisfactii. Noutatile primite de la cei dragi va descretesc fruntea, va redau optimismul. Dragoste *** Bani** Sanatate***
Sagetatorul. Retusati unele prioritati din agenda dvs. si realizati proiecte infloritoare. Echilibrul interior va contribui la refacerea energiei pierdute. Dragoste*** Bani*** Sanatate***
Capricornul. Obiectivele majore vor fi solutionate cu ajutorul altora. Rudele apropiate vor fi alaturi de dvs. Dragoste** Bani** Sanatate**
Varsatorul. Primiti invitatii, dar si noutati de ultima ora in chestiuni care va intereseaza in mod expres (donatii, mosteniri). In viata relationala intervine o "premiera". Dragoste *** Bani*** Sanatate***
Pestii. Este o zi care va indeamna sa actionati, sa fiti alaturi de prieteni. Aveti parte de intalniri reconfortante. Dragoste*** Bani** Sanatate***
*** super
** acceptabil
* atentie!

Editorial
Prima pagina
Ultima ora
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Stiri
"Suna un prieten"
     In perioada 16-18 iulie a.c., la sediul DSP Alba a avut loc un curs de instruire privind efectele tutunului, alcoolului si drogurilor asupra sanatatii. Beneficiarii acestui curs au fost studenti ai Universitatii "1 Decembrie 1918" - Teologie - Asistenta Sociala. Cursul a fost interactiv, studentii avand posibilitatea de a-si exprima opinia fata de viitoarele programe de prevenire a consumului de droguri in randul tinerilor. Propunerile tinerilor studenti au fost deosebit de interesante. Ei au subliniat necesitatea facilitarii comunicarii elevi-parinti-profesori. De asemenea, cu aceasta ocazie studentii si-au imbunatatit cunostintele legate de stilul de viata si sanatate, informatii ce le vor usura comunicarea cu cei ce apeleaza linia telefonica "Suna un prieten".
sef serviciu, dr. Olimpia CANDREA

In aceste zile
Tabara de pictura si sculptura la Horea
     Zilele trecute am trait o experienta spirituala insolita si exemplara. Gratie invitatiei pe care ne-a facut-o pictorul Traian Marza, am participat, ca scriitor, la o tabara de creatie plastica, in comuna Horea din judetul Alba. Astfel de tabere fac parte dintr-un program cultural pe care si l-a propus Filiala Uniunii Artistilor Plastici din Alba Iulia. Programul in sine s-a derulat pana acum prin organizarea unor tabere de creatie in localitatile Cut, Captalani, Valisoara si, acum, in comuna Horea. Pentru sustinerea acestui program sunt angajate mai multe institutii: Uniunea Artistilor Plastici, Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia si, de data aceasta, in calitate de gazda, Primaria comunei Horea. Primarul acestei comune a dovedit inca o data ca poate fi o excelenta gazda, asigurand cazarea si masa artistilor plastici.
     In aceasta tabara participa artistii plastici Ovidiu Pastina, Traian Marza, Dan Crecan, Stefan Szakacs, Livia Bar. Pe langa acesti artisti consacrati, au fost invitati si cativa tineri. Este vorba de studentii: Horatiu Lapusan si Ana Pantea.
     Extrem de important in organizarea taberei de la Horea este faptul ca pictorul Traian Marza a mizat pe un nou tip de colaborare dintre scriitori si artistii plastici. Cele doua arte, literatura si pictura, au, de altfel, multe puncte de interferenta. Tocmai acest fapt a fost relevat, de fiecare data, de participantii la tabara. La sfarsitul fiecarei mese, bunaoara, se desfasurau adevarate colocvii, din care nu au lipsit, fireste, conflictele de idei, pasiunile sustinute cu fervoare. Pe langa toate acestea, insa, climatul intelectual a fost ridicat, moralitatea a fost desavarsita, asigurandu-se in acest mod rangul cultural necesar al intalnirii.
     A fost fascinant sa asist la elaborarea propriu-zisa a lucrarilor pictorilor si, deoarece nu erau deranjati de nici o asistenta, pe parcursul elaborarii, aveam adevarate dialoguri cu artistii. Despre experienta, in sens profund, a acestei participari la tabara voi scrie mai pe larg in revista "Discobolul". Extrem de tonifiant a fost faptul ca pictorii aveau asigurata gazduirea benevola, intre mese, a familiei Onetiu. La o cafea si un paharel de tuica, de ce nu, dezbaterile intelectuale si schimburile de idei primeau o semnificatie aparte.
     Programul initiat de pictorul Traian Marza, intitulat "Studiul satului romanesc" va continua in aceasta vara cu organizarea inca a unei tabere.
Aurel PANTEA
Scoala generala din Albac - prima din judet in "straie" noi

     Asa cum v-am mai informat, prefectul de Alba, Ioan Rus, si presedintele Consiliului Judetean Alba, Augustin Presecan au organizat mai multe intalniri cu reprezentanti ai ISJ dar si cu agenti economici pentru a se gasi solutiile optime de pregatire a noului an de invatamant. Confirmand inca o data ca omul sfinteste locul, primarul comunei Albac, Gheorghe Pasca, i-a adunat la un loc pe toti satenii mai instariti si, cu ajutorul Consiliului Judetean Alba, oamenii s-au apucat de treaba. Asa se face ca, in prezent, Scoala generala din Albac este prima din judet unde s-au finalizat lucrarile de reparatii curente, zugraveli si igienizari. (F.R.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.