Ultima ora
Stiri
Tratament ieftin la Baile sarate din Ocna Mures
     "Baile sarate din Ocna Mures, recunoscute prin eficienta lor in tratarea bolilor reumatismale, sunt la dispozitia doritorilor de tratamente in fiecare zi, intre orele 9.00-17.00", ne-a informat primarul orasului, Ioan Vasile Bugnar. Pretul unui bilet pentru adulti este de 35.000 de lei iar pentru copii 15.000 de lei. Se fac si abonamente pentru minimum 12 bai, pretul unui abonament/adult fiind de 336.000 de lei. (F.R.)
La Sebes
Consiliul local face liniste
     Marti, in cadrul sedintei de Consiliu local a municipiului Sebes, s-au aprobat orele de liniste obligatorii in cartierele de blocuri si pe tot cuprinsul localitatii. Astfel, sunt interzise manifestari zgomotoase intre orele 15.00-17.00 si 22.00-8.00. In cazul incalcarii acestei prevederi, cetatenii "galagiosi" vor fi nevoiti sa suporte amenzi al caror cuantum este cuprins intre 400.000 si 2.000.000 de lei. Contravenientii risca chiar privarea de libertate de la o luna la 6 luni. (R.J.)
Misiune economica in RP Chineza
     Oamenii de afaceri din judetul Alba care doresc sa-si extinda activitatea prin stabilirea de relatii cu parteneri din RP Chineza o pot face cu ocazia unei noi misiuni economice. Este vorba despre deplasarea unei numeroase delegatii in RP China, in orasul Zhengzhou. Misiunea economica este organizata de Camera de Comert Romania-China si Societatea de prietenie Romania-China din judetele Alba si Cluj, in colaborare cu Bursa de marfuri din Zhengzhou, in cadrul retelei internationale SESAM. Actiunea se incadreaza in cel de-al 14-lea salon international de afaceri. La bursa de marfuri poate fi prezentata toata gama de produse industriale si agricole. Actiunea se va desfasura in perioada 30 august-3 septembrie. Relatii suplimentare se pot obtine la telefon 731498 sau 095/632125. (A.D.)
Atat de "bine" merge economia incat
Deficitul balantei de plati s-a dublat!
     Intr-un comunicat de presa, BNR a facut cunoscut faptul ca la sfarsitul lunii mai contul curent al balantei de plati a inregistrat deficit de 1197 mil. USD. Acum un an, acesta era de numai 538 mil. USD. Principala cauza a maririi acestui deficit a fost cresterea cu 197% (!) a deficitului balantei comerciale, astfel incat reducerea cu 40% a deficitului balantei serviciilor si cu 23% a deficitului balantei veniturilor n-au putut compensa cresterea deficitului balantei comerciale. In perioada ianuarie - mai 2001, datoria externa a Romaniei a crescut cu 100 de mil. $ si a ajuns in 31 mai la 10,402 miliarde USD. (S.F.D.)
Ce se mai construieste prin judetul Alba
     In ultima sa sedinta, Delegatia Permanenta a Consiliului Judetean Alba a avizat favorabil constructia mai multor obiective de interes local. Astfel au fost aprobate referatele care vizeaza: deschiderea unei cariere de piatra la Horea, amenajarea terenurilor afectate de alunecari si eroziune in localitatea Daroaia (comuna Rosia Montana), amenajarea unui spatiu de parcare pe DN74 la km 82 + 100 la Metes, amenajarea drumului forestier Valea Prigoanei in comuna Sugag, modernizarea drumului comunal 24 Sona - Biia, constructia unei biserici greco-catolice la Feisa (comuna Jidvei), repararea si consolidarea bisericii greco-catolice din Tauni (comuna Valea Lunga), constructie Camin cultural la Galda de Sus etc. (F.R.)

Editorial
Prima pagina
Curier judetean
Alte cautari in arhiva
Reveniti la ziua de azi
Prezenti la Alba Iulia
Procurorii americani ne-au impartasit din experienta luptei anti-mafia
     In scopul dezvoltarii activitatii de parteneriat intre Ministerul Public Roman si structurile similare din Statele Unite ale Americii, doi procurori americani acreditati pe langa Ambasada SUA in Romania au fost oaspetii municipiului Alba Iulia. Terry Lord, procuror acreditat de Departamentul de Justitie al SUA pe langa Ambasada SUA la Bucuresti si Cintya DeGabrielle, asistenta a procurorului federal din Texas (specialista in frauda economico-financiara) au vizitat Alba Iulia (Cetatea Vauban, Parchetul de pe langa Curtea de Apel si Prefectura) la invitatia procurorului general adjunct al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba, d-l Augustin Lazar.
     Vizita procurorilor americani se inscrie in traiectoria ascendenta a parteneriatului initiat in urma cu trei ani intre structurile de resort din SUA, reprezentate de consilierul juridic al Ambasadei SUA, procurorul Charles Lewis si ale Ministerului Public Roman, reprezentate la acea data de procurorul-sef al Serviciului Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului General al Romaniei, Augustin Lazar. Colaborarea demarata acum trei ani intre procurorii romani si cei americani s-a bazat in principal pe experienta, suport informational si logistic oferite de procurorii din SUA. Procurorii romani au invatat din experienta colegilor americani, care beneficiaza in prezent de puternice structuri defensive si ofensive in domeniul crimei organizate (trafic de carne vie, droguri, infractiuni pe Internet s.a.). Tinerii procurori romani au impartasit din experienta colegilor americani in cadrul seminariilor organizate pe teritoriul Romaniei si al unor vizite de studiu in Statele Unite. Continuator al parteneriatului demarat de colegul sau, Charles Lewis, procurorul Terry Lord, consilier juridic al Ambasadei SUA la Bucuresti, a avut o intalnire cu procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Alba in vederea dezvoltarii relatiilor deja existente.
     Cei doi procurori americani au fost primiti si de prefectul Ioan Rus (aratandu-se deosebit de incantati de intalnire), de d-l Iacob Marza, rectorul Universitatii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia, de d-l Ioan Stremtan (decan) si d-l Ioan Gamfalean (prodecan). In cadrul intalnirilor s-au pus bazele unui nou program de consiliere a procurorilor din Alba si a studentilor din cadrul Universitatii "1 Decembrie 1918", in vederea pregatirii acestora pentru lupta cu crima organizata transfrontaliera.
Nicoleta TOMUTA
In proiectul Alba Business Center
Noi solutii privind amplasarea modulelor pentru hotel, restaurant si centrul de conferinte
     In cursul zilei de marti a avut loc sedinta Consiliului de Administratie al ABC, ocazie cu care s-au regandit reamplasarea si redimensionarea unor module (hotel, restaurant, centru de conferinte), in locul carora va fi amplasat supermarketul "Billa". Suprafata totala a proiectului ABC, ce va fi amplasat in zona bazinului olimpic, este de peste 5 ha de teren, din care 1,8 ha sunt ocupate de "Billa". Unul din participantii la sedinta, presedintele CJ Alba, Augustin Presecan, ne-a spus ca aceste module vor fi reamplasate, avansandu-se si ipoteza cumpararii unei noi suprafete de teren. Totodata, s-a facut cunoscut faptul ca doua banci canadiene, una privata si alta de stat, si-au manifestat disponibilitatea de a acorda credite ipotecare extrem de avantajoase, partea romana urmand sa suporte 15 la suta din valoarea lucrarilor. In prezent, ne-a mai spus presedintele Presecan, partea romana cauta solutii financiare pentru acoperirea acestui procent. (F.R.)
In padurea Sardului
A fost gasit scheletul unui barbat disparut de acasa acum un an
     In padurea Sardului, in zona paraul Munteni, a fost descoperit luni dupa-amiaza un schelet uman. In urma verificarilor s-a constatat ca scheletul este tot ce a mai ramas din cel care a fost Virgil Metes din Sard. Acesta a fost dat disparut de sotia sa, Viorica, in 7 august 2000. Ramasitele pamantesti ale lui Virgil Metes au fost identificate fara dubii de sotia acestuia, recunoasterea facandu-se dupa resturile vestimentare. A fost solicitat medicul legist care ne-a declarat ca omul a fost descarnat de animale salbatice. (N.T., F.R.)
In Delegatia Permanenta
A fost modificat bugetul de venituri si cheltuieli al judetului
     In cursul zilei de ieri, Delegatia Permanenta a CJ Alba a adoptat proiectul de hotarare privind completarea hotararilor nr. 24, 44 si 45/2001, referitoare la aprobarea bugetului propriu al judetului Alba pe acest an. Propunerile vizeaza doua domenii de activitate: protectia drepturilor copilului si activitatea propriu-zisa a CJ Alba.
     Presedintele Augustin Presecan ne-a informat ca prin HGR nr. 552/2001 au fost aprobate Programele de Interes National in domeniul protectiei copilului: * proiectul "Retea de asistenti maternali specializati pentru copilul cu handicap usor si mediu" (ANPCA cofinanteaza proiectul cu 679 milioane de lei); * proiectul "Reamenajare centru de zi pentru copii cu nevoi speciale" (suma alocata de ANPCA - 113 milioane de lei in perioada 1.07.2001 - 31. 08.2001). Prin urmare bugetul CJ Alba s-a actualizat cu aceste sume. (F.R.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.