Pe fondul creşterii fiscalităţii şi corupţiei
Economia subterană înfloreşte
     Recent, a fost dat publicităţii un studiu al Centrului Român de Politică Economică potrivit căruia economia subterană din România reprezintă 45 la sută din PIB, cu 10-15 puncte procentuale peste cifra furnizată de statistică, ale cărei estimări sunt de 27-30 la sută din PIB-ul sectorului oficial. Că vorbim de 27, 31 sau 45 la sută, tot aşa de grav este pentru că ponderea economiei subterane este oricum prea mare. Tot studiul dezvăluie că economia subterană se simte la ea acasă în instituţii publice şi în rândul persoanelor juridice (circa 72 la sută). Adică, în ministere, unde corupţia este în floare, căci aici se dau scutirile de plată, eşalonările şi reeşalonările, aici se fac şi se desfac privatizările, se blochează dosarele care vizează fraude de miliarde de lei, şi se stopează orice trimitere în instanţă a celor care fac afaceri şi inginerii financiare de milioane de dolari. Nu întâmplător economia noastră subterană este una "de buzunar" şi nu întâmplător România este considerată de organismele europene ţara cea mai coruptă din Europa.
     Dar economia subterană mai are o sursă, un izvor nesecat de continuă înflorire. Ea se regăseşte din plin şi în ograda firmelor de stat sau private care sunt supuse unei aberante fiscalităţi sub forma a tot felul de taxe, impozite şi fonduri speciale. Pentru a subexista, firmele sunt nevoite, fie să nu plătească impozitele şi să dea şpagă pentru scutiri, eşalonări sau reeşalonări, fie să angajeze forţă de muncă la negru (circa 2 milioane de români muncesc astăzi la negru în ţară).
     Care ar fi soluţia pentru ca economia subterană să aibă şi la noi nişte dimensiuni rezonabile, căci de desfiinţat nu poate fi vorba mai ales când este realizată din corupţie, din comerţul cu arme, droguri, sau ţigări de contrabandă? Soluţia atenuării ei ar fi, în primul rând, crearea unui mediu de afaceri favorabil micilor şi marilor întreprinzători, prin reducerea fiscalităţii (aşa cum a procedat recent Bulgaria) şi lichidarea monopolurilor de stat în domeniul energiei electrice şi al gazului metan cât şi prin ieftinirea preţului forţei de muncă. Atâta timp cât un angajator la un leu primit de un salariat mai plăteşte în plus un leu şi ceva către stat prin diverse taxe (CAS, şomaj, sănătate, fond handicapaţi, învăţământ, etc) el este stimulat să prefere munca la negru căci altfel nu poate subzista decum să mai fie o firmă profitabilă. De aceea se impune, poate în primul rând, o raţionalizare a impozitării muncii şi a reglementărilor excesive de pe piaţa muncii. În fine, atâta timp cât vom avea 25 de ministere, cu tot atâţia miniştri şi 100 de secretari de stat, când toate structurile statului gem de birocraţi (avem 2 "parlamente", 2 ministere de sănătate, 8 ministere care se ocupă de economie etc.) iar în teritoriu toată administraţia este cel puţin în dublu (Prefectură şi Consiliul judeţean, Direcţia agricolă şi Agenţia de Consultanţă Agricolă, Direcţia sanitar-veterinară şi Direcţia plantelor, ce să mai vorbim de direcţiile şi paradirecţiile financiare etc), birocraţia şi corupţia vor trona în ţară alimentând din greu economia subterană. Până când?
     Până când o forţă politică va fi în stare să facă reforme structurale în această ţară care nu este nici capitalistă nici socialistă, ci un fel de amalgam în care jefuirea firmelor private şi a cetăţeanului a devenit politică de stat. Şi atunci cum să existe şi să supravieţuiască românul altfel decât furând, adică apelând la economia subterană, ca pe vremea CAP-urilor lui Ceauşescu, căci aşa a rezistat el vremurilor de ieri şi din nefericire şi celor de astăzi. Adică mai pe româneşte spus furându-şi unul altuia căciula!
Gheorghe CIUL