Curier județean
Rugăciunea de azi
     Plecându-mi capul, strig astăzi către Tine: "Doamne, fie voia Ta!" Asemenea, ca şi oarecând dreptul Iov la vestea morţii fiilor şi a fiicelor sale, cu umilinţă grăiesc şi mărturisesc: "Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat". Zdrobit de durere, dar cu neclintită credinţă în Tine şi în tainele cele nepătrunse, cer în această clipă milostivirea şi îndurarea Ta, Doamne. Amin.

Calendar religios
Ortodox: Închinarea Sfintei Cruci; Cuv. Teodora; Cuv. Eufrosin
Catolic: Ss. Prot şi Iacint

Meteo
Vremea va fi rece, iar cerul mai mult noros. Temperatura nu va depăşi 17 °C, iar noaptea va scădea la 7 °C. Omul va simţi maxim 14 °C, iar noaptea cel puţin 8 °C.
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Biografii recuperate
     Vineri, 14 septembrie a.c., începând cu orele 16.30, în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Aiud va avea loc simpozionul "Biografii recuperate". Vor participa, cu lucrări şi intervenţii, Despina Stanciu, profesoară la Şcoala generală "Axente Sever", Felicia Ramona Şandru, studentă, Iacob Buta, profesor la Colegiul "Titu Maiorescu" Aiud, Ioan Hădărig, referent la Casa de Cultură "Liviu Rebreanu", Jenica Sătmărean, director Biblioteca municipală "Liviu Rebreanu", prof. Constantin Bucescu. De asemenea, va avea loc şi un recital de poezie "Din temniţa însângerată", susţinut de membri ai Cenaclului "Ovidiu Hulea" din Aiud. (F.R.)
19 miliarde de lei pentru reparaţii la şcoli
     Pentru prima dată în ultimii 11 ani, şcolile din judeţul Alba vor fi pregătite pentru începerea anului de învăţământ aşa cum cuvine. Ca urmare a lobby-ului făcut de autorităţile locale şi judeţene s-a reuşit alocarea sumei de 18,8 miliarde de lei pentru reparaţii la şcoli, după cum ne-a declarat vicepreşedintele CJ Alba, Nicolae Gavrilă. În aceeaşi ordine de idei, preşedintele Augustin Presecan ne-a declarat că 13 miliarde de lei au fost alocate de consiliile locale, 1,5 miliarde de lei de CJ din sponsorizări şi 4,3 miliarde de lei din venituri extrabugetare.
Florin ROMAN
La Bucium - Poieni
Elevi în căutarea unei şcoli
     Mai sunt câteva zile până vor începe şcoala, iar elevii din satul Bucium - Poieni nu ştiu unde vor învăţa în acest an şcolar. Vechea şcoală a fost construită în urmă cu 100 de ani, iar anul trecut pereţii şi acoperişul, datorită stării avansate de uzură, au cedat. Apoi, elevii au ţinut cursurile în casa unui sătean care acum nu mai este interesat să-i găzduiască. Din pricina lipsei banilor nu sunt speranţe că se va construi curând o altă şcoală. Dacă nu se va găsi urgent o soluţie, elevii din Bucium - Poieni vor trebui să parcurgă pe jos, zilnic, kilometri întregi până la şcolile din localităţile vecine. (A.D.T.)
Controale sanitar-veterinare
     Purtătorul de cuvânt al DSV Alba, dr. Ioan Tătucu, ne-a informat că în luna august, inspectorii din instituţie au controlat 350 de obiective, fiind aplicate 81 de amenzi în valoare de 116 milioane de lei. Valoarea totală a produselor confiscate este de 16 milioane de lei. Au fost confiscate 0,6 tone de carne, 0,3 tone produse din carne şi 0,6 hl lapte. (F.R.)

O soluţie bună pentru finalizarea lucrărilor de introducere a gazului metan
Înfiinţarea societăţii de distribuţie a gazelor naturale
     O mai veche problemă a locuitorilor din multe localităţi ale judeţului o reprezintă alimentarea cu gaz metan. Sunt multe situaţiile în care lucrările au început, dar din cauza epuizării fondurilor bugetare pentru investiţii, majoritatea consiliilor locale s-au văzut obligate să renunţe la finanţarea acestor lucrări. Nici contribuţia viitorilor abonaţi nu a mai putut rezolva problema, întrucât costurile sunt mari. Din aceste motive, în mai multe comune, lucrările deşi sunt aproape de finalizare, trenează la nesfârşit.
     Preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, ne-a declarat că instituţia pe care o conduce încearcă rezolvarea problemei alimentării cu gaze în 11 comune, unde gradul de execuţie este ridicat, prin găsirea unor noi finanţatori. O soluţie posibilă este înfiinţarea unei societăţi de distribuţie a gazelor, în care să fie atras alături de CJ şi consiliile locale, populaţia şi constructorul. Semnalele sunt bune, mai ales că o societate de profil din Timişoara şi-a exprimat posibilitatea de a se integra în acest parteneriat. Condiţia este însă ca la finalizarea lucrărilor, timişorenii să-şi scoată investiţia prin majorarea preţului la gaz metan, în mod eşalonat.
     Având în vedere faptul că este greu de crezut că în aceste timpuri grele vor veni fonduri bugetare, credem că această soluţie este bună şi realizabilă, venind în sprijinul populaţiei.
Florin ROMAN
Bani pentru bisericuţa din Dorna
     Cea mai mare parte a albăcenilor îşi petrec verile în Muntele Dorna, unde îşi duc cu ei şi animalele, care au aici păşunat din belşug. Cât este vara de lungă, ei lucrează la pădure, cosesc şi îşi fac fân pentru iarnă la animale, adună fructe de pădure, muntele fiind pentru ei o adevărată reşedinţă de vară. Pentru a veni în sprijinul lor, întrucât toţi sunt oameni credincioşi, Primăria Albac a luat în primăvară iniţiativa de a le construi, tocmai aici în vârf de munte, o bisericuţă, ca loc de închinăciune şi reculegere. Astfel, în primăvară, un sobor de preoţi, în prezenţa întregii suflări a muntelui şi a lucrătorilor primăriei, a sfinţit locul şi a pus piatra de temelie a viitorului loc de slăvire a lui Dumnezeu. De atunci s-a construit destul de mult, însă, în prezent lucrările stagnează din lipsă de fonduri băneşti. După cum ne-a declarat d-l Gheorghe Paşca, primarul comunei Albac, ar mai fi nevoie de câteva zeci de milioane de lei pentru ca bisericuţa să fie terminată.
     Întrucât, în această toamnă se vrea ca cea de-a doua ediţie a sărbătorii locale "Fiii satului" să se ţină tocmai în muntele Dorna, odată cu darea în folosinţă a bisericuţei, Primăria Albac face apel la toţi cetăţenii comunei mai înstăriţi, la fiii satului plecaţi pe alte meleaguri, la toţi cei binevoitori, de a contribui cu fonduri băneşti pentru terminarea acestui lăcaş de cult. Cei binevoitori pot depune banii în contul 2511.1-401.1/ROL - deschis la BCR Câmpeni, cu menţiunea "pentru Bisericuţa din Dorna".
Tinu MATEŞ

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.