Curier județean
Rugăciunea de azi
      Dă-i Doamne, sufletului său uşurare şi iertare de toate greşelile ce a săvârşit: cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul şi îl aşează pe el, în locul de fericire veşnică, dimpreună cu sfinţii Tăi îngeri, pentru că acolo la vremea cea hotărâtă de Tine, să-l pot găsi şi împreună să cântăm slava Ta cea necuprinsă. Că Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni şi Ţie slavă şi mulţumită şi închinăciune înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Autonom, Macedonie şi Teodotul
Catolic: Sf. Emilian

Meteo
Până în week-end, când se anunţă o uşoară încălzire, azi va debuta cu vânt, iar cerul va fi mai mult acoperit. Maxima va fi 14 °C, iar minima 6 °C. Temperaturi simţite: 12 °C, respectiv 2 °C.
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Peste zece zile debutează la Alba Iulia
Târgul "Apulum Agraria 2001" - ediţia a 8-a
     În perioada 22-25 septembrie a.c. la Alba Iulia va avea loc târgul de anvergură naţională "Apulum Agraria 2001", ajuns la cea de-a 8-a ediţie. Organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Alba, manifestarea va aduce în judeţul nostru o serie de firme cu profil agricol din ţară care îşi vor expune produsele pe o suprafaţă de cca 500 mp în incinta şi în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. În cele patru zile de expoziţie vizitatorii vor avea prilejul să admire produse şi utilaje agricole, îngrăşăminte chimice şi chiar animale. (R.J.)

Proiectele din judeţul Alba vizând informatizarea serviciilor vor fi dezbătute la Bruxelles
     Prefectul Ioan Rus împreună cu preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, vor trebui să trimită până la data de 14 septembrie a.c. către Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor o listă de proiecte în domeniile respective. Aceste proiecte vizează serviciile la nivelul Prefecturii, Consiliului judeţean, instituţiilor publice descentralizate şi primăriilor către cetăţean. Ele vor fi prezentate de România la Bruxelles (Belgia) în cadrul unei conferinţe cu tema "E-Gouvernment: de la strategie la practică", ce va avea loc în perioada 29-30 noiembrie a.c. La această conferinţă, România doreşte să dovedească preocuparea autorităţilor locale cu privire la integrarea lor în societatea informaţională.
     Prefectul a dispus, în acest sens, consilierilor săi să identifice în cel mai scurt timp asemenea proiecte pentru a putea fi depuse, până la data sus-menţionată, la ministerul de resort. (R.J.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.