Tăcerea mieilor
     "Dragă doamnă profesoară, noi cu drag ne bucurăm şi aşteptăm nerăbdători să începem acest nou an şcolar. Şi-ţi mulţumim pentru grija părintească pe care ne-o porţi, pentru că ne ajuţi să devenim fii de nădejde ai scumpei noastre patrii România, pe care-o vom aduce pe cele mai înalte culmi de progres şi civilizaţie tocmai datorită strădaniei dumneavoastră, neprecumpeţitelor eforturi care le faceţi în sprijinul nostru, al celor ce învaţă. Noi acum, la începutul anului şcolar vă mulţumim, doamnă profesoară."
     Aici intervin aplauze şi buchete de flori. Corpul profesoral zâmbeşte satisfăcut. Ministerul sărac şi oropsit şi fără mijloace savurează înduioşat gargara unui învăţământ performant, cu elevi sârguincioşi, care neîndoios vor avea un viitor strălucit. Nu ştiu de ce mă fulgeră amintirea unui grup de elevi care mi-au spus deunăzi că le place să participe la realizarea unei reviste şcolare, dar se abţin. Nu vor să aibe "probleme cu profesorii". Mai bine să taci din gură, să-ţi vezi de treabă, să şezi în banca ta, spun ei convinşi. Ca ultim argument, au înşirat pe degete necazurile celor cu revista. Pentru nimic în lume n-ar vrea să fie în pielea lor.
     Amintirea se şterge, rămâne însă un fior de spaimă şi simt în gură un gust amar-coclit. Îmi spun că-i veche amintirea, de bună seamă că-mi joacă feste memoria. Dar demonul pesimist pândeşte lângă mine şi-mi spune că... nu. De ce-ar fi altfel?! Ai noştri tineri învaţă de la noi. Amorţeala, ipocrizia, laşitatea, mâzga care s-a adunat pe creierele noastre vâsleşte încet spre ei. Îi învăţăm ceea ce suntem. Şi suntem un popor slab! Moştenire din vremea odioşilor, reflexul numit "slavă ţie" se perpetuează, se transmite cu sfinţenie din generaţie în generaţie. La începerea şcolii aruncăm cu discursuri şi buchete de flori. Sperăm ca parfumul să acopere duhoarea care-o împrăştie cangrena unui sistem în plină putrefacţie. Putem oare suporta o clipă a adevărului? Putem răspunde cinstit la întrebarea dacă sistemul de învăţământ este capabil să pregătească tinerii pentru lupta cu această blestemată tranziţie? Învaţă pe băncile şcolii cum să reuşeşti în viaţă? Nu în viaţa de acum douăzeci de ani, să ne înţelegem. Realizează profesorii că-n lumea în care trăim îţi trebuie, mai înainte de toate, încredere în tine, curaj, creativitate şi iniţiativă?
     Câte din aceste calităţi sunt cultivate în şcoală, domnilor profesori? Ce şanse credeţi că au cohortele de roboţei timoraţi care habar n-au pe ce lume trăiesc? Întreb din convingerea că patosul mioritic şi imnurile adresate şcolii nu folosesc la nimic. Întreb cu tristeţe, pentru că am aşteptat zadarnic să se întâmple ceva în învăţământul românesc. Să apară cineva care să taie în carne vie, să spargă odată buboiul în care mustesc fără grijă atâtea gunoaie.
     S-au perindat la conducerea învăţământului sumedenie de măscărici ai reformei, fiecare cu mare avânt şi zero rezultate. Au schimbat numele domeniilor de învăţământ, au schimbat data la care luam vacanţa, numărul de zile de şcoală, sistemul de notare, numărul manualelor, organizarea BAC-ului ş.a.m.d. Apoi au luat-o de la capăt şi s-au apucat să schimbe schimbările. Dilemele vizează nu ceea ce învaţă copiii ci data la care trebuie să înceapă semestrul. Manuale alternative doldora de vorbărie goală nu sunt în stare să facă faţă programei, eşuată şi ea în anacronism. Dascăli cu memoria exersată reproduc fidel cursuri de pedagogie, şi astfel fac dovada competenţei lor. Dar oare sunt competenţi?
     Programele şi manualele şcolare n-au nici o valoare dacă nu-i cine să le folosească cum trebuie. Nici măcar mediatizatele Cabinete de Asistenţă Psihologică nu fac minuni. O sută de cabinete nu pot repara răul făcut de un profesor psihopat. Şi dacă n-aţi ştiut până acum, aflaţi că sunt destui. În Legea Învăţământului scrie negru pe alb că la începerea fiecărui an şcolar cadrele didactice trebuie testate psihocomportamental. MEN se fereşte ca de foc să aplice legea. Veghează în schimb cu străşnicie ca toate cadrele să-şi facă examenul coproparazitologic, pulmonar şi de sânge.Nu contează că profesorul X nevrozează generaţii de elevi, Y le creează traume care-i vor urmări întreaga viaţă, Z le subminează sistematic imaginea de sine. Totul este ca materiile fecale ale lui X, Y, Z să fie în bună regulă la începerea fiecărui an şcolar. Încă un paradox al lumii în care trăim. Ca să conduci o maşină ai nevoie de testare psihologică. Dacă ratezi, poţi să-ţi iei adio de la permisul de conducere. Ca să conduci viaţa unui copil, ai nevoie doar de plămâni sănătoşi, sânge fără sifilis şi materii fecale fără ouă de paraziţi. E sărbătoarea începutului de an şcolar şi poate că n-ar trebui, dar simt că mă bântuie tristeţea învăluită în lehamite a unui pământ sterp, pe care sunt trimişi să pască mieii.
Rodica MIHEŢ