Curier județean
Rugăciunea de azi
     Ascultă, Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ţi-o înalţ din inimă curată dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău şi Mântuitorului nostru, Care venind în Betania şi aflând pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul şi-l plângea în faţa iudeilor, care văzându-l au grăit: "Iată cât îl iubea de mult!". Dă, Doamne, sufletului robului Tău iertare păcatelor câte, ca un om, cu ştiinţă, sau fără ştiinţă, a săvârşit în această viaţă şi-l aşează pe el în cortul drepţilor şi sfinţilor care din veac au plăcut Ţie; că Dumnezeul milei şi al îndurărilor eşti şi binecuvântat în vecii vecilor. Amin!

Calendar religios
Ortodox: Sf. Ap. Codrat; Sf. Pr. Iona
Catolic: Sf. Matei

Meteo
Cerul va fi azi parţial noros. Temperatura maximă nu va depăşi 21 °C, iar minima va fi 10 °C. Omul va simţi ziua maxim 19 °C, iar noaptea cel puţin 9 °C.
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Procesul de descentralizare în contextul integrării europene
     Vicepreşedintele CJ Alba, Nicolae Gavrilă, participă în perioada 21-23 septembrie a.c., la simpozionul "Procesul de descentralizare în contextul integrării europene", ce are loc la Hotel Palace din Sinaia. Manifestarea este organizată de Institutul Naţional de Administraţie şi Ambasada Franţei. Vor fi supuse discuţiei următoarele puncte de pe ordinea de zi: politica regională a Uniunii Europene, descentralizarea şi reforma de stat etc. (F.R.)
La Cugir SA
Creşteri salariale cu 20 la sută şi indexări trimestriale
     Surse oficiale din cadrul Uzinei Cugir SA ne-au informat că negocierile dintre sindicate şi administraţie în ceea ce priveşte creşterile salariale s-au încheiat. Deşi sindicatele au solicitat o majorare a lefurilor de circa 60 la sută, în urma discuţiilor s-a ajuns la o creştere de 20 la sută şi indexări de 12 la sută trimestrial. În prezent, salariul mediu negociabil este de 3,4 milioane de lei, urmând ca, după majorare, nivelul venitului mediu să fie de circa 4,1 milioane de lei. (F.R.)

În municipiul Alba Iulia există 2.000 de persoane cu acte de identitate expirate!
Cele care sunt în această situaţie şi se află în străinătate riscă să primească interdicţie de a mai ieşi din ţară timp de trei ani
     Graţie sistemului computerizat de evidenţă a populaţiei, poliţia cunoaşte în orice moment care sunt persoanele cărora le-au expirat actele de identitate. În această situaţie se află, în clipa de faţă, 2.000 de persoane numai de pe raza municipiului Alba Iulia. După cum am fost informaţi, numeroase persoane dintre acestea se află în străinătate şi se expun riscului unei interdicţii drastice. În cazul în care o astfel de persoană nu stă în străinătate cu forme legale şi este expulzată, potrivit legislaţiei în vigoare va primi interdicţie de a părăsi ţara timp de trei ani de zile. Şi, mai mult ca sigur, noile măsuri de securitate ce se impun după atentatul din SUA vor cuprinde controale minuţioase ale tuturor străinilor aflaţi în ţările occidentale (unde se află numeroşi români fără forme legale). Prin urmare, dacă nu vor contacta autorităţile româneşti prin ambasadele din ţările respective şi nu vor solicita eliberarea actelor de identitate, odată revenite acasă persoanele respective nu vor mai pleca decât după trei ani! (I.H.)
Biografii paralele: Enescu - Brâncuşi
     Biblioteca judeţeană "Lucian Blaga" din Alba Iulia va găzdui luni, 24 septembrie, ora 16.00, o manifestare dedicată lui Constantin Brâncuşi şi George Enescu. Sub genericul "File din patrimoniul umanităţii - Biografii paralele: Enescu - Brâncuşi" vor fi evocate personalităţile celor două nume semnificative ale culturii româneşti, evocare care va fi făcută de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Alba - Traian Mârza şi va fi prezentat un medalion muzical "George Enescu - traiectoria unui destin românesc". Manifestarea se încadrează în programului "Anului Brâncuşi" şi desigur este un succint omagiu adus lui George Enescu în aceste zile când la Bucureşti se desfăşoară festivalul internaţional care-i poartă numele. Organizatorii acţiunii sunt DJTS Alba, DCCPCN Alba, Liceul de muzică şi arte plastice "Augustin Bena" Alba Iulia şi Biblioteca judeţeană "Lucian Blaga" Alba. (A.D., A.D.T.)
Aproape de oameni, împreună cu ei!
O oră pe săptămână, locuitorii judeţului vor putea dialoga în direct cu Augustin Presecan, preşedintele Consiliului judeţean Alba
     Încă de la începutul mandatului său, preşedintele Consiliului judeţean Alba, Augustin Presecan şi-a propus ca obiectiv prioritar punerea administraţiei publice la dispoziţia cetăţeanului. Adept al faptelor concrete şi al promisiunilor onorate, preşedintele a întocmit un program de audienţe pentru toată conducerea instituţiei, solicitând în acelaşi timp respectarea acestuia şi răspunderea cu operativitate la toate petiţiile şi doleanţele cetăţenilor. Apoi a luat fiinţă un birou specializat unde se acordă consultanţă de specialitate şi se pot obţine autorizaţii de la mai multe instituţii, astfel încât omul de rând să nu mai fie purtat pe drumuri dintr-o parte în alta. Mai menţionăm că tot în acest sens, preşedintele Augustin Presecan a dispus înfiinţarea postului telefonic "985" unde cetăţenii se pot adresa cu interpelări la care li se răspunde prin media.
     Considerând că este loc şi de mai bine, preşedintele Augustin Presecan a decis ca începând cu data de 1 octombrie a.c., în fiecare săptămână, timp de o oră, într-o zi, să acorde audienţe prin telefon. Prioritate vor avea apelurile telefonice primite din partea pensionarilor, a persoanelor din localităţi îndepărtate sau izolate ale judeţului. Ziua şi ora în care vor fi acordate audienţele telefonice vor fi anunţate până la 1 octombrie a.c., prin presă. Preşedintele Augustin Presecan a declarat că, în cazul în care numărul apelanţilor va fi ridicat, programul de audienţe prin telefon poate fi prelungit.
Florin ROMAN

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.