Debandada manualelor şcolare
     Ca şi când n-ar fi destule probleme cu care se confruntă învăţământul, Ministerul Educaţiei şi Cercetării în colaborare cu Asociaţia Editurilor din Bucureşti au mai pus la cale încă una. De fapt, cele două instituţii se află în proces şi asta tocmai datorită incapacităţii lor de a colabora eficient în ceea ce priveşte proiectarea şi realizarea manualelor şcolare. Cartea de învăţătură a elevilor există oriunde: la CCD, la MEC, la Asociaţia Editurilor, numai pe băncile şcolilor nu. Pe tema manualelor, mai mult sau mai puţin alternative au avut loc dispute televizate, s-au revoltat în direct reprezentanţii prestigioaselor edituri, au făcut dovada capacităţii lor numeroşi oameni de ştiinţă, care au hulit manualul unic şi au demonstrat cu elocvenţă că nu se poate învăţa de pe el. La televizor, toate bune şi frumoase. În realitate, elevii nu au de pe ce învăţa. Nimeni nu spune la televizor că în şcolile noastre, din lipsa manualelor, se pierd orele cu dictatul lecţiilor în caiet.
     Au existat şi anul trecut probleme cu manualele. În multe şcoli, oferta editurilor a ajuns prea târziu, mult după începerea anului şcolar. Nici măcar nu a fost completă această ofertă de manuale, dar, răbdători cum sunt ei, dascălii s-au mulţumit cu ceea ce au primit. Împreună cu elevii au strâns bani, au făcut comandă şi până în iarnă au stat cu ochii pe pereţi sau au copiat în caiete manualul trimis de editură. Editurile s-au scuzat: n-au putut tipări manuale câtă vreme nu se cunoştea cererea pieţei. Ministerul Educaţiei s-a scuzat şi el, trebuie să chibzuiască pe îndelete la oferta editurilor.
     Atât de mult a chibzuit încât nici până acum nu este întrutotul hotărât. În săptămâna dinaintea începerii anului şcolar, directorii de şcoli care s-au aventurat să caute manuale pentru elevii lor au putut afla, cu stupoare, că se fac pregătiri pentru a fi trimise la tipărit cataloagele cu manuale autorizate. Li s-a spus directorilor să aibă răbdare până după tipărirea lor, până când acestea vor fi trimise în fiecare şcoală. Abia atunci profesorii vor putea face comenzi. Şi, mai apoi, după ce vor primi comenzile profesorilor, cu mare avânt editurile se vor apuca de treabă şi vor tipări manuale. Şi, mai apoi, după ce le vor tipări, le vor putea trimite. Oare când?
     Suntem la sfârşitul lunii septembrie şi abia acum au sosit în şcoli cataloagele cu manuale autorizate. Din păcate, nici jumătate din numărul de manuale prezente în catalog nu au fost puse la dispoziţia profesorilor şi deci decizia alegerii unui manual rămâne la fel de hazardată ca şi decizia editurilor de a trimite doar o parte din manualele pe care le-au editat.
     Mai mult, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a avertizat cadrele didactice că există, în oferta editurilor, manuale neautorizate. Adică autorizate dar cu un alt fel de autorizare, mai veche. Asta pentru că onoratul minister a muncit de s-a spetit cu autorizarea autorităţilor. De asta nu au ei, copiii, de pe ce învăţa.
     Şi iată cum lucrătorul neostoit pe ogorul ministerului educaţiei a demonstrat că ştie şi este în stare să se înfrupte, ori de câte ori este nevoie, din brânza numită manual alternativ. Cuvântul magic "aprobat" apare pe toate manualele. Numai că pe unele scrie "în conformitate cu programa aprobată de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Ordinul 4929 din 18.10.2000", iar pe altele "aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin ordinul 4144 din 18.07.2001". Întrebare de profesor turmentat plutind printre aburelile reformei: "Eu ce manual aleg?"
Rodica MIHEŢ