Editorial

Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
La universitate se optează pentru calitate
rectorInterviu cu prof. univ. dr. Iacob Mârza, rectorul Universităţii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia
     - Domnule rector, Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia are deja 10 ani de activitate. În această perioadă şi-a câştigat un loc bine definit în lumea universitară, dar dezvoltarea ei continuă. Care sunt noutăţile pe care le aduce anul universitar care începe acum?
     - Anul universitar 2001-2002 continuă aplicarea creatoare, în funcţie de posibilităţi, în "Cetatea Marii Uniri" a Reformei învăţământului superior, considerat o prioritate naţională. Avem un cadru legislativ mai nuanţat, care permite studenţilor de la forma de învăţământ "cu taxă" să participe şi la competiţia pentru obţinerea de burse, fie ele de merit, de studiu ori de ajutor social. De asemenea, patrimoniul universităţii noastre s-a îmbogăţit cu un nou cămin de 96 de locuri, iar numărul studenţilor care audiază cursurile universităţii noastre a crescut la 6500. La aceste noutăţi care vin în primul rând în sprijinul studenţilor să mai spunem că Universitatea "1 Decembrie 1918" este o universitate acreditată şi are dreptul de a organiza examen de licenţă - absolvire şi de a elibera diplome. Toate acestea nu ar fi fost posibile dacă, printr-o muncă asiduă, nu am fi reuşit să trecem cu succes prin toate filtrele impuse de Consiliul Naţional de Evaluare Academică şi Acreditare.
     -Care sunt condiţiile de cazare şi masă pe care le oferă universitatea? S-au înregistrat progrese faţă de anii precedenţi?
     - Dacă facem o comparaţie, putem da un răspuns afirmativ. Îmbunătăţirea acestor condiţii decurge în primul rând din aplicarea unei politici manageriale îndelung elaborate şi prudente: achiziţionarea unui cămin studenţesc, de care am vorbit deja, fapt care ne permite să ridicăm procentul de studenţi cărora le oferim cazare la 55-69 % dintre solicitanţi. Restaurantul universităţii oferă meniuri "a la carte" unde pot lua masa şi studenţii, dar şi cadrele didactice, la preţuri accesibile în comparaţie cu situaţia din alte centre universitare.
     - Dar în privinţa burselor ce ne puteţi spune?
     - Bursele de care vor beneficia studenţii noştri în acest an se vor acorda în raport direct cu suma totală alocată special de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru studenţii care ocupă locuri bugetate sau "cu taxă", în funcţie de performanţele obţinute în studiu. Există şi în acest an bursele sociale, pentru studenţii care dovedesc că au o situaţie materială deosebit de grea, provin din familii cu venituri foarte mici.
     - Dezvoltarea unui corp profesoral propriu este una dintre condiţiile acreditării şi menţinerii acesteia. La Alba Iulia s-a pornit aproape de la zero. Care este acum situaţia?
     - Existenţa unui corp profesoral propriu şi performant rămâne pe mai departe condiţia "sine qua non" a funcţionării universităţii. Acum Universitatea "1 Decembrie 1918" dispune de un corp profesoral bine pregătit, care numără peste 250 de cadre didactice specializate, din care peste 50% sunt titulare ale instituţiei.
     - Ce proiecte şi programe mai importante se derulează la universitate?
     - În primul rând vreau să precizez că majoritatea proiectelor pe care le derulează acum universitatea sunt susţinute de studenţii serioşi şi dotaţi de la Liga Studenţească. Ele vizează, de exemplu, finanţarea parţială a unor lucrări de la Şantierul arheologic şcoală (săpăturile din campania acestui an s-au desfăşurat la Limba şi la Şeuşa), respectiv pregătirea unui ciclu de manifestări cultural-ştiinţifice consacrate Zilei Naţionale a României, Sesiunea cercurilor ştiinţifice studenţeşti de Istorie, editarea Buletinului cu textele comunicărilor prezentate în cadrul sesiunii, participarea la Festivalul Artei Studenţeşti, vernisajul unei expoziţii de artă plastică, Balul balicilor etc. Studenţii s-au dovedit foarte mobili şi au câştigat de multe ori finanţări de la DJTS Alba pe proiectele lor. În ce priveşte programele şi proiectele la care participă cadrele didactice trebuie să spun că ele sunt foarte multe şi importante şi merită să fie abordate separat.
     - Cercetarea ştiinţifică ocupă un loc important în activitatea cadrelor didactice şi a studenţilor. Ea poate deveni şi o sursă de venituri extrabugetare. Ce ne puteţi spune despre acest aspect?
     - Cercetarea ştiinţifică de performanţă este o activitate majoră a universităţii, la ea participând toţi cei interesaţi de obţinerea unei pregătiri serioase sau de o perpetuă perfecţionare. Studenţii sunt permanent atraşi în asemenea proiecte prin programele europene Erasmus şi Socrates. Indiscutabil, cercetarea efectuată disciplinat este, cum spuneaţi, şi o sursă de venituri extrabugetare! Suita de programe de cercetare sub forma unor granturi ori contracte la care este angajată universitatea noastră poate fi exemplificată cu ajutorul grantului major pentru "Baza de cercetări cu utilizatori multipli" - în domeniul Preistoriei şi Istoriei vechi, condus de prof. univ. dr. Iuliu Paul; contractul "Cadastrul edilitar şi imobiliar al municipiului Alba Iulia" pe care-l realizăm în colaborare cu SC "Gauss" Timişoara (colectiv condus de prof. univ. dr. Moise I. Achim); grantul "Preiluminism şi iluminism politic în Transilvania" - aflat acum în al doilea an de derulare, al cărui director coordonator am cinstea să fiu. Acestea sunt doar cele mai importante pentru că există la nivelul fiecărei facultăţi, specializări sau catedre diferite proiecte mai mici.
     - Domnule rector, într-adevăr Universitatea "1 Decembrie 1918" Alba Iulia se integrează tot mai mult în viaţa cotidiană a municipiului. Vă dorim un an cât mai fructuos atât dumneavoastră, cadrelor didactice cât şi studenţilor.
A consemnat Anca DINICĂ