Prima pagină Ediția din: 03.10.2001
Știri
Într-o singură noapte
6 persoane au ajuns la spital după ce au consumat ciuperci
     În cursul zilei de ieri, la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean Alba s-au prezentat 6 persoane diagnosticate cu intoxicaţie în urma consumului de ciuperci, provenind din Alba Iulia şi Petreşti. Bolnavii au primit ajutorul medical de urgenţă, rămânând sub supraveghere atentă. Toţi pacienţii au consumat ciuperci culese de pe câmp. (F.R.)
Ziua Unificării Germaniei
     În fiecare an de după unificarea RDG cu RFG, pe 3 octombrie sărbătorim Ziua Naţională a Germaniei. Consulatul german de la Sibiu oferă o recepţie în cinstea acestui eveniment, din judeţul Alba fiind invitaţi să participe prefectul Ioan Rus, preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, primarul Albei Iulia, Mircea Hava şi şeful IPJ Alba, col. Marin Aron. (F.R.)
Audienţe la deputatul Ioan Andrei
     Comunicăm persoanelor interesate că vineri, 5 octombrie 2001, începând cu ora 10.00, deputatul Ioan Andrei va acorda audienţe la biroul său din Alba Iulia, Piaţa Iuliu Maniu, nr. 20-22. Programările la audienţe se vor putea face la telefonul 831444. Sâmbătă, la ora 11.00, deputatul Ioan Andrei va acorda audienţe la Sebeş, la sediul primăriei. Înscrieri la telefon 731004 sau 731006. (Lucia LUHA, şef cabinet)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Din pricina unei funcţionare obraznice
Scandal cu leşinuri la ISTPH Alba
     Îmbulzeala de la sediul Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Alba a intrat deja într-o obişnuinţă jenantă. Cu atât mai mult cu cât instituţia respectivă nu are program cu publicul decât trei zile pe săptămână: luni, miercuri şi joi. Marţi sau vineri apelezi degeaba la funcţionarii inspectoratului. Ori nu eşti băgat în seamă (sau scos afară cu ajutorul gardianului), ori primeşti vreo informaţie care a doua zi este contrazisă de crunta realitate. Aşa a păţit, recent, doamna Paula G., din Alba Iulia, pensionată de boală de şase ani de zile şi având certificat de handicap de gradul III. "De câte ori ştiu că se apropie ziua în care trebuie să mă prezint la comisie, declară femeia, am emoţii. Pentru că în aceeaşi perioadă trebuie să mă prezint şi la ISTPH, unde organizarea activităţii cu publicul este pur şi simplu o bătaie de joc. La sfârşitul săptămânii trecute am avut nevoie de o banală adeverinţă pentru scutire de la plata de instalare a unui post telefonic, drept care mi se cuvine prin lege. M-am prezentat la ISTPH, dar era într-o zi în care nu se lucra cu publicul. Am rugat-o atunci pe d-ra Cristina P., angajată a instituţiei respective să-mi dea o simplă informaţie cu privire la actele necesare eliberării adeverinţei, urmând ca a doua zi să le aduc. Explicând că îmi schimb domiciliul şi am nevoie de această facilitate în ceea ce priveşte telefonul la noua adresă, mi s-a cerut un act din care să reiasă mutarea. A doua zi m-am înfiinţat la ISTPH cu certificatul de handicap şi cu contractul de vânzare-cumpărare a noului apartament. Cu chiu cu vai, rugându-mă de mulţimea de oameni ce aşteptau pe scările inspectoratului, am reuşit să pătrund în instituţia bine păzită de un gardian public. Ca şi cum m-ar fi văzut pentru prima dată în viaţa ei, d-ra Cristina P mi-a "cercetat" actele şi mi-a spus că... nu reiese de nicăieri că îmi schimb domiciliul, deşi pe contractul de vânzare - cumpărare era trecută negru pe alb noua adresă. După ce am convins-o că, totuşi, mă mut în alt apartament, unde voi avea nevoie de telefon, domnişoara m-a trimis la contabilitate să văd dacă se mai acordă scutiri de la taxa de instalare. Desigur, contabila m-a privit de parcă aş fi căzut din lună şi mi-a confirmat că beneficiez de acest drept. M-am întors la d-ra Cristina şi am rugat-o să nu-şi bată joc de mine, căci eu nu am timp şi nici starea sănătăţii nu-mi permite să stau ceasuri întregi într-un picior, aşteptând o simplă adeverinţă. În mod neaşteptat, domnişoara cu pricina s-a enervat şi a chemat gardianul să mă scoată afară".
     În timp ce ne povesteşte întâmplarea, d-na Paula G. este sugrumată de plâns, la amintirea umilinţei îndurate. Interesant este faptul că dânsa este soţia unui ofiţer de poliţie şi ar fi putut apela la o relaţie, dar a preferat să procedeze ca toată lumea, din bun simţ. Iar ceea ce se întâmplă la ISTPH ni s-a confirmat pe viu, într-una din zilele de program cu publicul. Solicitanţii sosiţi cu diferite probleme din toate colţurile judeţului aşteptau grămadă afară, pe treptele instituţiei, cu bonurile de ordine în mână (o femeie din Câmpeni venise de la ora 4.00, cu noaptea în cap, ca să ştie că intră, dar dacă s-ar întâmpla să nu aibă toate actele la dosar ar trebui să mai vină o dată şi să suporte calvarul ceasurilor de aşteptare). În interior, ca să nu fie stresaţi funcţionarii inspectorului, nu au voie să intre decât câte doi solicitanţi. Am fost şi martorii unei scene îngrozitoare: o femeie în vârstă, bolnavă de epilepsie, a căzut, secerată, la pământ şi a leşinat. Nervii, stresul, extenuarea aşteptării şi obrăznicia măruntei funcţionare (aceeaşi care a jignit-o pe d-na Paula G.) au adus-o într-o stare de plâns. Să fie chiar imposibil de pus ordine în activitatea ISTPH? E chiar imposibil ca oamenii care se prezintă acolo cu diverse probleme să fie trataţi omeneşte?
Ioan HĂNŢULESCU
În premieră pentru o fabrică din Europa de Est
Cugir SA se va asocia cu celebrul concern DAIMLER CHRYSLER
Noua societate mixtă va produce piese de schimb pentru bolidul MERCEDES A CLASSE
     Joi, 4 octombrie a.c., industria judeţului Alba va avea parte de un eveniment fericit: constituirea în premieră pentru Europa de Est a unei societăţi mixte între Cugir SA şi celebrul concern DAIMLER CHRYSLER, numită STAR TRANSMISSION SRL Cugir. Manifestările vor debuta cu primirea delegaţiei germane la ora 12.00 la pavilionul de la Cugir SA. O oră mai târziu va fi vizitată hala veche care produce piese pentru MERCEDES, iar de la ora 13.30 se va ajunge la inaugurarea halei noi.
     Această inaugurare vine la puţin timp după ce conducerea fabricii din Cugir a semnat contractul de asociere cu concernul german în vederea constituirii societăţii mixte. STAR TRANSMISSION va produce piese de schimb pentru autoturismul MERCEDES A CLASSE. Colaborarea cu partea germană a început în urmă cu 4 ani. La comenzi lucrează acum 120 de muncitori însă se estimează ca până în 2003 numărul acestora să ajungă la 700, iar cifra de afaceri la 23 de miliarde de EURO.
     Delegaţia permanentă prezentă la Cugir va fi formată din Folkler Stauch, preşedinte al diviziei Powertrain, Eberhart Heuser, preşedinte al diviziei cutii de viteză, Iosef Zwickl, director producţie, dr. Wolfgang Toma, consilier principal, Kurt Schwab, director achiziţii fuziuni, Reinhard Gremmel, director Service. Este de aşteptat să sosească la Cugir şi ministerul Industriilor şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, directorul general al CN ROMARM SA, Gheorghe Nemţanu, personalităţi ale vieţii politice şi economice din judeţul Alba, prefectul Ioan Rus şi preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan. De asemenea şi-a anunţat prezenţa consulul general german, Hans Adamek şi consulul de la Sibiu, Johan Leuckater.
Florin ROMAN
Ordine şi curăţenie la Barajul Mihoieşti
     Directorul Oficiului Prefectural Câmpeni, d-l Nicolae Puiuleţ, intenţionează să declanşeze o amplă acţiune de igienizare a barajului de la Mihoieşti. Lipsa de civilizaţie a cetăţenilor şi nu în ultimul rând a micilor întreprinzători care aruncă în apă fel de fel de obiecte au făcut din baraj un paradis al sticlelor de plastic, cutii de conserve, ambalaje şi multe altele. În acest sens, începând chiar de astăzi, d-l Puiuleţ împreună cu şeful Poliţiei Câmpeni vor face un tur pe la toate primăriile din zonă pentru a atenţiona, deocamdată preventiv, cu privire la cele relatate mai sus. La rândul lor, primarii vor avea datoria de a conştientiza locuitorii şi comercianţii de pe raza administrativ-teritorială în legătură cu modul de comportament în acestă situaţie şi a sancţiunilor ce se vor aplica în caz că vor continua pe aceeaşi linie. "Vom aplica cele mai dure măsuri pentru că suntem hotărâţi să facem curăţenie în Munţii Apuseni", ne-a declarat în exclusivitate şeful Oficiului Prefectural Câmpeni. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.