Sistemul educaţional românesc - o mare afacere
     Potrivit unui sondaj de opinie difuzat recent pe toate canalele mediatice marea majoritate a românilor îşi doreşte un serviciu la stat. Pentru că statul reprezintă stabilitatea iar munca la patron un fel de loterie, ceva similar cu concursul "Vrei să fii miliardar", unde poţi câştiga oricât, dar poţi pierde totul dintr-un foc. De fapt, visul românului este acela de a obţine o diplomă pe bani grei, în învăţământul superior privat, iar apoi să lucreze la stat. Perfect realizabil acest vis, în condiţiile în care cine are bani are şi relaţii. Cu banii se obţine diploma (chiar două-trei, dacă e cazul), iar prin relaţii se dobândeşte un serviciu la stat, stabil şi neclintit, oricâte vânturi ar bate peste ţară. Şi selecţia de pe piaţa muncii încurajează o astfel de atitudine. De fapt lipsa unei selecţii reale, căci succesul în afaceri e garantat de acelaşi sistem de relaţii rămas în funcţiune dinainte de 1989. Pila, şpaga, zâmbetul frumos, "sluj"-ul cuminţel faţă de puternicii zilei, astea sunt atu-urile succesului. Iar diploma nu-i decât o acoperire, aşa, de ochii lumii.
     Dincolo de visul acesta în care e scufundată întreaga ţară se află însă realitatea şi cerinţele economiei de piaţă, sistemul competitivităţii pe criterii unanim şi universal acceptate. Acolo (nu în România), în viaţa reală, cea mai mare pondere în economie o are, totuşi, privatizarea (în România economia e încă în proporţie de 80% în mâinile statului) iar succesul în privatizare e garantat de calitatea întreprinzătorului, de pregătirea lui profesională în primul rând (chiar dacă pregătirea e sprijinită de abilităţile în relaţionare). În ţara noastră, pentru a intra lucrurile pe făgaşul normal, românii ar trebui să viseze şi să realizeze altceva: să obţină o diplomă la stat şi să lucreze apoi în sistem privat. Ei, şi aici e "buba"! Studenţii de la universităţile de stat, deşi e clar că sunt mult mai bine pregătiţi decât cei de la universităţile particulare, nu prea au şanse să se afirme după absolvire. Fiii de patroni, garnisiţi cu diplome, sunt cei ce le-o vor lua întotdeauna înainte într-o economie ca a noastră. Mai mult decât atât, ei nu au facilităţi pentru a se aventura într-o activitate privată şi, dacă se aventurează, în doi timpi şi trei mişcări sunt sugrumaţi de o "concurenţă" lipsită de valoare, dar care deţine totul: bani, relaţii, informaţie etc.
     Tot un fel de "Vrei să fii miliardar" a devenit şi învăţămânul superior. Universităţile particulare sunt veritabile afaceri pentru nişte profesori întreprinzători, care îşi permit să alerge şi să predea cursuri în trei-patru oraşe diferite, au timp să semneze manuale în calitate de autori, în timp ce studenţii deştepţi dar săraci lipiţi aleargă de colo-colo după o slujbă care să le permită achitarea dărilor cerute în învăţământul... de stat! Nu vrem să generalizăm, dar se produce în momentul de faţă o răsturnare îngrijorătoare de sistem valoric. Sunt profesori care doresc şi pot să ajungă miliardari, oferind diplome unor copii de miliardari, pentru ca aceştia să nu poată fi învinuiţi că devin miliardarii de mâine fără nici o bază. Pe de altă parte sunt profesori ce ţin mai mult la statutul lor decât la avere, consideraţi poate nişte bieţi rataţi în mediul universitar, care preferă să pregătească studenţi merituoşi... rataţii de mâine (sau, poate, valorile recunoscute într-un viitor apropiat, în străinătate). Începând de la afacerile notelor de bacalaureat şi a orelor de meditaţii, până la obţinerea diplomelor în învăţământul universitar particular (sau poate începând chiar de la haosul creat de manualele alternative) sistemul educaţional românesc a devenit o mare afacere. Şi, ca în orice afacere, unii câştigă iar alţii pierd, dar după modelul românesc dintotdeauna: câştigă cei răi şi pierd cei buni. Cel mai mult pierde, însă, ţara asta din care oamenii valoroşi dau bir cu fugiţii sau se scufundă într-o apatie scârbită şi neproductivă.
Ioan HĂNŢULESCU