Prima pagină Ediția din: 10.10.2001
Știri
Leagănul pentru copii din Alba Iulia se află în carantină
     Începând de marţi, 9 octombrie a.c., Leagănul pentru copii din Alba Iulia a intrat în carantină, din pricina depistării a două cazuri de parotidită (oreion) printre copiii instituţionalizaţi. Fiind generată de un virus extrem de agresiv şi având o perioadă de incubaţie relativ mare (cca 18 zile) este posibil ca primele simptome la alţi copiii să apară abia peste trei săptămâni, timp în care boala se poate răspândi, deşi s-au luat măsuri de izolare a celor deja infestaţi. (I.H.)
Astăzi, între 9 şi 11
Preşedintele Presecan acordă audienţe prin telefon
     În fiecare zi de miercuri a săptămânii, preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, va acorda audienţe prin telefon la numărul 811254, pentru bătrâni sau bolnavi care nu se pot deplasa dar şi pentru alţi cetăţeni care au probleme de semnalat. Astăzi între orele 9 şi 11, Augustin Presecan va intra din nou în dialog telefonic cu cetăţenii judeţului. (F.R.)
Alba Iulia rămâne "în cărţi" pentru a fi declarată Oraş Martir al Revoluţiei
     După ce în prealabil a fost respinsă, iniţiativa legislativă privind declararea municipiului Alba Iulia ca Oraş Martir al Revoluţiei va fi din nou trimisă Comisiei de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor în vederea reexaminării şi întocmirii unui nou raport. Acesta a fost răspunsul primit de prefectul Ioan Rus din partea preşedintelui Camerei inferioare a Parlamentului, Valer Dorneanu, în urma notei de protest întocmite în acest caz de şeful administraţiei publice judeţene. De asemenea, o comunicare similară a fost făcută şi d-lui Horea Bărdaş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 din Alba Iulia. (R.J.)
Astăzi, 10 octombrie
Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale
     Astăzi, în întreaga lume, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii Mentale. Cu acest prilej informăm locuitorii din judeţul Alba că şi la Alba Iulia există un Centru de Sănătate Mentală, care cuprinde mai multe laboratoare şi un spital psihiatric de o zi. Şeful acestui complex este d-l Liviu Stoica, medic primar psihiatru, doctor în medicină, căruia vă puteţi adresa cu maximă încredere în orice problemă de sănătate specifică acestui domeniu. (R.J.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Tinerii din judeţul Alba se droghează cu... surogate
     * Un licean din Cluj-Napoca, aflat duminică, 7 octombrie, în excursie la Arieşeni a intrat în vizorul poliţiştilor din localitate după ce unul dintre supraveghetorii grupului a observat că acesta avea un comportament anormal, generat de un posibil consum de substanţe halucinogene. Asupra liceanului, poliţiştii au descoperit o grenadă defensivă de antrenament (fără focos) iar după percheziţie, în rucsac au fost găsite medicamente, urmând să se stabilească dacă acestea erau recomandate de medic, pentru un eventual tratament.
     * În urma unei acţiuni, poliţiştii aiudeni au identificat patru minori care inhalau vapori de substanţe halucinogene. Potrivit cercetărilor poliţiei, cei patru se deplasau pe malul Mureşului unde, din pungi de plastic, inhalau vapori de lac pentru luciu de mobilă. În urma percheziţiilor la domiciliu, în casa unuia dintre minori s-a descoperit o jumătate de litru de lac pentru luciu de mobilă, substanţă pe care părinţii acestuia intenţionau s-o folosească la reparaţia mobilierului. Împotriva părinţilor, poliţia a luat măsura sancţionării cu amendă administrativă.
     * Deşi binecunoscuţii "aurolaci" pot fi încă zăriţi prin gările judeţului Alba, în tranzit spre vreun oraş în care să-şi piardă urma, combinaţia halucinogenă cea mai "selectă" şi rămasă încă în topul tinerilor consumatori este diazepamul cu alcool (vodcă) şi mai rar Meprobramatul, Romparchinul, Rohipnolul şi Codeine în aceeaşi combinaţie cu alcoolul.
Nicoleta TOMUŢA
Campania agricolă de toamnă în zodie neagră
Un bărbat şi-a pierdut viaţa, iar altul a fost grav rănit
     * Iosif Paven (47 de ani) muncitor zilier la SC TA Rod Alex SRL Sebeş a fost rănit grav luni, 8 octombrie, în timp lucra pe câmp în zona Vinţişoara. Paven a ajuns din greşeală în raza discurilor tractate de tractoraşul condus de Alexandro Toraco (66 de ani, cetăţean italian), partenerul italian al firmei SC TA Rod Alex SRL. Zilierul a fost efectiv zdrobit de discurile tractorului, el fiind internat în secţia ATI a Spitalului judeţean Alba, cu diagnosticul de comprimare de torace, polifracturi costale, ruptură de plămâni. La scurt timp după internare, bărbatul a intrat în stop respirator şi a decedat.
     * Gheorghe Cioară (48 de ani, din Geoagiu de Sus) a fost adus ieri, în jurul orei 12.00, la Spitalul judeţean Alba, în stare gravă, după ce a căzut dintr-un măr, de la o înălţime de aproape 10 m. Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis, multiple fracturi costale, tasarea coloanei vertebrale şi paralizie temporară la ambele picioare. Victima a fost internată în secţia ATI, fiind ţinută sub observaţie medicală.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.