Curier județean
Rugăciunea de azi
      Rogu-te, Mărite Prorocule, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea Judecătorului veşnic şi fă să se îndure de mine, căci ai multă îndrăzneală la iubirea Lui. Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat, şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu.
     O, Prorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii, şi celor răposaţi, să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc. Evlampie şi Evlampia sora lui
Catolic: Sf. Francisc Borgia

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Prin hotărâre judecătorească a Tribunalului Cluj
Vadu Moţilor a intrat în posesia a 1500 ha pădure comunală
     În cursul săptămânii trecute, Primăria Vadu Moţilor a primit o sentinţă judecătorească definitivă din partea Tribunalului Cluj Napoca prin care se certifică faptul că a intrat în posesia unei suprafeţe de 1500 ha vegetaţie forestieră. Un mare merit în obţinerea acestui bun valoros pentru comuna Vadu Moţilor l-a avut primăriţa Eugenia Hristea, care a fost ajutată în numeroasele sale demersuri, atât de prefectul Ioan Rus, cât şi de şeful Oficiului Prefectural Cîmpeni, Nicolae Puiuleţ. (R.J.)
PNŢCD Câmpeni - un nou început
     La finele lunii septembrie, Organizaţia PNŢCD Câmpeni şi-a desemnat noua echipă de conducere pe următorii patru ani. Aceasta este formată din 11 membri, lideri fiind prof. Cristian Paşca - preşedinte, dr. Maria Gherman - vicepreşedinte şi prof. Terezia Potinteu - secretar. Demn de remarcat este faptul că media de vârstă a întregii echipe este sub 40 de ani, fapt ce confirmă procesul de revigorare a partidului, partid care deţine în Consiliul local 6 portofolii de consilier.
     Speranţa preşedintelui Paşca este că, cel puţin la nivel local, PNŢCD va fi o puternică forţă de opoziţie, bazându-se în primul rând pe calitatea membrilor săi, chiar dacă, la această dată nu sunt foarte mulţi la număr. Oricum, pentru toţi cei care vor să pună umărul la relansarea doctrinei creştin-democrate, porţile partidului rămân deschise. (D.B.)
Colegiul medicilor veterinari din judeţul Alba şi-a ales noii reprezentanţi
     Zilele trecute, în prezenţa celor peste 178 de medici veterinari, membri ai CMV - Alba, a avut loc alegerea noului Consiliu judeţean al CMV Alba. Cu această ocazie, ca preşedinte al Biroului Executiv al CJ Alba a fost ales dr. Ioan Martin, vicepreşedinţi dr. Ioan Dârzu, directorul DSV Alba, Nicolae Sibişan, Florin Bălgrădean, iar ca secretar a fost reales dr. Gheorghe Sâncrăian. Fostul preşedinte al Biroului Executiv al CMV, dr. Ioan Duma, a fost ales preşedinte al comisiei de etică şi deontologie al CJ al CMV. Aceste alegeri au loc din 3 în 3 ani. Pe parcursul a mai bine de 6 ore, medicii veterinari prezenţi au dezbătut probleme importante privind activitatea în această profesiune şi prevenirea îmbolnăvirilor la om prin consumul de produse de origine animală. (I.R.)

Pentru nerespectarea Legii mediului, în luna septembrie s-au aplicat
Amenzi în valoare de 61 de milioane de lei
     În cursul lunii septembrie, inspectorii IPM Alba au verificat principalii agenţi economici din judeţ cu impact major asupra mediului: SC Apulum Cons SA, SC Prebet Aiud, SC Famo SRL, SC Autotrans SA, SC Resial SA Alba, SC Alfor SA, SC IPEC SA Alba, Spitalul orăşenesc Ocna Mureş. S-a dispus aplicarea unor măsuri urgente în vederea intrării în legalitate în ceea ce priveşte respectarea Legii mediului. Din cauza încălcării legilor în vigoare, inspectorii IPM au aplicat 8 sancţiuni în valoare de 61 de milioane de lei. De asemenea, au fost inventariaţi 43 de agenţi economici care au ca domeniu de activitate distribuţia de carburanţi şi a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia mediului înconjurător. În aceeaşi perioadă a fost întocmită o evidenţă a tuturor spaţiilor de producţie industrială, agricolă, zootehnică şi comercială care aparţin societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, acestea dispunând de utilităţi şi fiind în imposibilitatea de a le folosi. La nivelul întregului judeţ au fost identificate 22 de asemenea spaţii. La finele lunii septembrie, reprezentanţii IPM Alba, Direcţiei Silvice, IPJ Alba, ITM Alba şi Prefecturii Alba au efectuat controale comune la instalaţiile de prelucrat material lemnos, ocazie cu care au fost verificate 24 de gatere. (A.D.T.)
Calul sacagiu al Colegiului "Avram Iancu" Câmpeni a murit în accident rutier
     Luni, 8 octombrie, ora 20.00, pe DN 75, pe raza satului Bonceşti, s-a produs un accident rutier în care o persoană a fost rănită iar calul Colegiului Naţional "Avram Iancu" din Câmpeni a murit. Conducând Dacia 1310 pe direcţia Câmpeni - Abrud, Vladimir Marcu (27 de ani, din Câmpeni) acroşează lateral dreapta o căruţă nesemnalizată. Calul se sperie şi intră în faţa unui autoturism ARO 320, care era condus pe contrasens de Teodor Beleiu.
     Conducătorul atelajului, Niculae Jurj (51 de ani, din Câmpeni) suferă răni uşoare, în schimb calul moare pe loc. O pasageră din autoturismul ARO 320, Felicia Josin (23 de ani, din Abrud) suferă mai multe leziuni, printre care şi o secţionare a limbii. Calul Colegiului "Avram Iancu" din Câmpeni era folosit pentru diverse munci, în special pentru aprovizionarea cu apă din Arieş a internatului, deoarece în Câmpeni sunt încă probleme cu livrarea de apă potabilă, în special pe timp de noapte. (N.T.)
Surpriză poştală la ziarul "Unirea"
     Poşta Română a sărbătorit ieri 139 de ani de la înfiinţare. 139 de ani în care, cu mijloacele specifice fiecărei perioade de dezvoltare economică şi tehnică, mesajele cetăţenilor au ajuns cu promptitudine la adresanţi, fie ei în interiorul graniţelor sau în afara lor. 139 de ani în care serviciile poştale s-au diversificat şi modernizat continuu. Sărbătoarea de ieri a fost un prilej de reînnodare, de strângere a relaţiilor existente între Oficiul Judeţean de Poştă Alba şi clienţii cei mai fideli. Doamna Emilia Retegan - directoarea OJP Alba - ne-a făcut surpriza plăcută de a aduce personal corespondenţa la ziarul "Unirea". Un gest simplu, dar plin de căldură, demonstrându-ne aprecierea de care ziarul nostru se bucură în faţa celor care zi de zi vi-l aduc dumneavoastră, cititorilor. De trăinicia demonstrată a colaborării existente între cele două instituţii, tot dumneavoastră, cititorii, veţi beneficia pentru că doamna Emilia Retegan a venit cu "mâna plină" la ziarul "Unirea" şi tot aşa a plecat, prin semnarea unui contract prin care zeci de mii de scrisori de informare vor ajunge în casele dumneavoastră. Încă o dată "La mulţi ani" lucrătorilor Poştei Române! (A.D.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.