De ce America?
     Una dintre diferenţele fundamentale între capitalism şi comunism este aceea că, în cazul capitalismului, motorul economiei se bazează pe egoismul uman şi definirea imperfectă a societăţii, pe când comunismul bate pasul pe loc, sub tăvălugul nivelator de performanţe individuale, numit "muncă patriotică" şi utopicul "socialism" în care se atinge perfecţiunea umană. America a ajuns una dintre cele mai invidiate naţiuni din lume deoarece a atins culmea progresului folosind egoismul uman ca motor al bunăstării generale. Cei care şi-au părăsit ţara pentru a emigra în necunoscut sunt rezultatul unei selecţii naturale care a furnizat Americii, de-a lungul anilor, o forţă de muncă nu neapărat educată dar, mai mult ca sigur, foarte egoistă, gata să facă orice pentru a se realiza. De aici şi celebrul pragmatism american - time is money, no? - şi mai departe eficienţa economică a societăţii americane. Dar cum Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă, emigrantul - fie el şi român - trebuie să facă ceva şi pentru sine, nu să stea, după cum s-a obişnuit, acasă, iar societatea să facă totul pentru el. Atunci când emigrantul pleacă de acasă alege din start şansa unui trai mai bun, câştigat prin propriile-i puteri - deci o societate capitalistă. N-am auzit ca cineva să fi emigrat vreodată într-o ţară comunistă...
     Unul dintre cele mai controversate subiecte este atitudinea emigrantului român faţă de societatea americană, pe care, dacă nu o înţelege, o dezaprobă, o desconsideră şi paradoxal, în acelaşi timp, face tot posibilul să rămână acolo ba chiar încearcă să-şi mai aducă pe cineva de acasă. S-a ajuns până acolo că emigrantului român i s-a conturat o imagine atât de idilică pe circumvoluţiunile celor rămaşi acasă încât se crede că el, alături de alte valuri de emigranţi veniţi de pretutindeni, duc America înainte. Adevărul, sau măcar o parte din el, ni-l pot spune doar cei care au trăit mai mult de 5 ani acolo, evoluând de la stadiul de hamal în port, la şef de sală sau până la cazul fericit al omului de afaceri (fie ea cât de mică). Este adevărat că America s-a format din naturalizarea emigranţilor de pretutindeni, dar în spatele progresului general stă de regulă efortul individual: cel puţin o şcoală urmată în State, o muncă titanică de cel puţin 4-5 ani, inteligenţă şi capacitate de muncă stimulate de motivaţii reale, palpabile.
     Mitul românului bun la toate, educat într-un sistem de învăţământ "multilateral dezvoltat" se destramă în confruntarea cu "visul american". Între "multilateral dezvoltat" şi "specializare" iese victorioasă cea din urmă pentru că a câştigat în realitate un război imaginar care a demonstrat că noi, oamenii, suntem limitaţi, nu putem acumula atâta informaţie şi, de asemenea, suntem imperfecţi, deci nu ne putem încadra în matriţa societăţii perfecte. Americanii - de la marii oameni de afaceri, politicieni, intelectuali, până la cetăţeanul de rând - naiv şi stângaci - dar cu rolul lui precis în cadrul sistemului - completat de minune cu figura la fel de inocentă a emigrantului de te miri unde - formează această naţiune - cea mai bună cunoscută până în prezent. Invidia, ura, trasul în piept... mioritic sunt refulările unui complex de inferioritate al celor care nu reuşesc pentru că, de fapt, nu vor. Când vom scăpa de el, vom redescoperi America.
Nicoleta TOMUŢA