Ocaua mare şi ocaua mică
     Săptămâna trecută guvernul Năstase a anunţat o nouă şi valoroasă victorie - proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2002 a fost deja întocmit. El a fost depus la Senat şi la Camera Deputaţilor pentru analiză, eventuală amendare şi o cât mai grabnică adoptare. Faptul a fost prezentat de mass-media ca o realizare, o premieră deosebită. Şi chiar este! De 11 ani, deşi logica, legea şi bunul simţ spun toate că Bugetul de Stat pentru un an trebuie întocmit şi adoptat până la începerea anului respectiv, acest lucru nu s-a întâmplat. Nu de multe ori el intra în vigoare aproape la mijlocul anului la care se referea, ceea ce îngreuna activitatea tuturor celor legaţi de această lege, care erau obligaţi să lucreze doar până la nivelul de 8,3% din bugetul anului precedent, sau să acumuleze tot soiul de datorii şi amânări. Să sperăm că Parlamentul nu va tergiversa adoptarea proiectului de buget stricând astfel victoria guvernului.
     Şi tot săptămâna trecută a mai avut loc o premieră. Din păcate ea, spre deosebire de întocmirea Bugetului de Stat pe 2002, nu este un lucru cu care să te mândreşti. Dar prin consecinţele sale variate şi imprevizibile este la fel de importantă. La ultima teleconferinţă cu prefecţii şi preşedinţii consiliilor judeţene, premierul Adrian Năstase a avertizat că problema asigurării încălzirii populaţiei în iarna care bate la uşă trebuie să fie o preocupare de căpătâi a prefecţilor, care au fost chiar atenţionaţi că vor răspunde cu capul dacă vor apărea probleme. Să-ţi fie cald iarna e important pentru fiecare dintre noi, dar parcă de la un an la altul problema încălzirii populaţiei s-a transformat tot mai mult, ajungând dintr-o problemă a familiilor sau a administraţiilor locale, una a administraţiilor judeţene şi a guvernului. Încă un fapt care arată că în România lucrurile sunt departe de normalitate. Cum s-a ajuns la această situaţie ştie toată lumea - banii tot mai puţini din punguţa românilor nu le permit pur şi simplu să plătească preţurile uriaşe ale întreţinerii. Rău-platnicii sunt arătaţi cu degetul, victimizaţi, au devenit aproape nişte paria deşi ei reprezintă un segment important al populaţiei. În acest scop sunt căutaţi cei câţiva care ar putea să plătească dar n-o fac, uneori chiar din rea-voinţă. Apoi aceste situaţii sunt extrapolate asupra tuturor. Faţă de anul trecut preţul unei gigacalorii aproape s-a dublat. La fel cel al carburanţilor, al energiei electrice. Pentru că guvernul a decis ca ele să fie calculate şi reactualizate în funcţie de evoluţia dolarului sau a EURO în raport cu leul. Dar salariile şi pensiile nu se raportează la dolar! Şi, uite aşa, guvernul foloseşte ocaua mare când e vorba de supravieţuirea întreprinderilor şi instituţiilor cu capital preponderent de stat şi ocaua mică atunci când e vorba de supravieţuirea populaţiei. Şi ni s-a spus, tot săptămâna trecută, că în cursul anului 2001 nivelul de trai al populaţiei nu a scăzut. Oare? Însăşi decizia de a acorda subvenţii tot mai mari pentru căldură contrazice această afirmaţie. Şi ele vin tot de la buget, iar de aceea pentru a asigura o mai bună colectare a taxelor şi impozitelor guvernul a atenţionat factorii responsabili să ia toate măsurile care se impun pentru că altfel... Dar marii datornici sunt tot întreprinderile cu capital majoritar de stat! Ne vine greu să credem că se vor lua măsuri împotriva lor, măsurile de îmbunătăţire a colectării taxelor şi impozitelor îndreptându-se deci tot spre amărâţii care nu-şi pot plăti măcar căldura. Cu toate că în campaniile electorale reforma economiei este unul dintre "caii de bătaie", nici una dintre formaţiunile câştigătoare nu a avut curajul de a lua taurul de coarne. Cârdăşia dintre sindicate şi patronat precum şi teama apariţiei unor mişcări sindicale este explicaţia! Până când?
Anca DINICĂ