Ultima oră
Știri
Dacie furată
     În noaptea de 16/17 octombrie, din parcarea situată în spatele Alimentarei "Albina" de pe strada Arnsberg din Alba Iulia s-a furat autoturismul Dacia 1310 gri metalizat cu numărul AB 04 CDO. Cine poate da relaţii este rugat să sune la Poliţie sau la telefon 093/354401.
Prinşi cu "ocaua mică"
     Compartimentul inspecţie al Biroului Judeţean de Metrologie Legală Alba a efectuat în trimestrul III al anului în curs, 177 controale metrologice prin inspecţii şi testări inopinate asupra mijloacelor de măsurare şi măsurătorilor efectuate în domenii de interes public, la agenţi economici şi persoane fizice. Pentru nerespectarea legislaţiei specifice s-au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 39 milioane lei la un număr de 24 agenţi economici. De asemenea, B.J.M.L. Alba a continuat controlul metrologic şi în pieţele agro-alimentare din judeţ, fiind testate 52 de mijloace de măsurare, acestea încadrându-se în erorile admise, mai puţin în 9 cazuri în care s-au aplicat amenzi contravenţionale. (R.J.)
Campania agricolă de toamnă
Nici prea - prea, nici foarte - foarte
     Până în prezent, în judeţul Alba s-au însămânţat peste 5200 ha de grâu, reprezentând circa 30% din program, 1500 ha cu orz, adică 43% din program şi 450 ha orzoaică - 69% din program. Arăturile pentru însămânţările de toamnă s-au executat pe 64% din suprafaţa programată. Întârzierile în realizarea însămânţărilor se datorează atât precipitaţiilor deosebit de frecvente din luna septembrie cât şi prelungirii perioadei de vegetaţie la culturile de toamnă, ceea ce a dus la declanşarea recoltării acestora numai în cursul acestei luni. (R.J.)
Pe DN 74, lângă Zlatna
Un cioban a fost lovit în plin de o Dacia 1300
     Miercuri, 17 octombrie, ora 21.40, pe DN 74 s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unui bărbat. Conducând Dacia 1300 pe direcţia Zlatna - Alba Iulia, Claudia Costea (33 ani, din Blaj), nu-l observă în timp util pe Gheorghe Berbece (42 ani, din Pătrânjeni, Zlatna) care mâna pe carosabil 7-8 oi. Bărbatul suferă în urma impactului un traumatism cranio-cerebral acut închis, multiple plăgi la faţă şi picioare. Accidentul a fost posibil din cauză că ciobanul circula pe carosabil cu o turmă de oi nesemnalizată. (N.T.)
Cu două leviere şi un box metalic
Doi minori au încercat să spargă un bar din Vinţu de Jos
     În noaptea de 16/17 octombrie a.c., doi tineri au fost surprinşi în flagrant delict în timp ce încercau să pătrundă în incinta barului AF Elena Select din Vinţu de Jos. În momentul în care au fost surprinşi, tinerii au rupt-o la fugă, însă au fost capturaţi în spatele magazinului Universal din Vinţu de Jos. Ovidiu Daniel Mănescu (14 ani) şi Horea Băieşu (16 ani) aveau asupra lor două leviere şi un box metalic. Cei doi sunt cercetaţi de poliţia din Vinţu de Jos pentru tentativă la infracţiunea de furt. (N.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Pentru a fi mai blândă
Iarna trebuie tratată cu... căldură!
     În aşteptarea sezonului rece autorităţile administraţiei publice locale şi agenţii economici care asigură utilităţile publice vor întocmi programe proprii, va fi analizat stadiul reviziilor şi reparaţiilor la instalaţiile termice, precum şi modul în care au fost constituite stocurile pentru iarnă. Totodată, au fost stabilite căile şi mijloacele de acţiune atât pentru încasarea contravalorii serviciilor prestate, cât şi pentru reducerea datoriilor la bugetul de stat, asigurări sociale, bugetele locale, fondurile speciale şi la furnizorii de gaze naturale, energie electrică şi combustibil lichid uşor. De asemenea, au fost nominalizaţi specialişti din cadrul Prefecturii şi Consiliului judeţean care vor urmări modul de derulare a programului de toamnă-iarnă şi vor semnala toate problemele care apar.
     În ceea ce priveşte stocurile de produse alimentare pentru consumurile colective, acestea sunt constituite în proporţie de 80-100 la sută, şi nu există probleme deosebite. Stocurile de combustibili solizi (lemne şi cărbune) sunt în curs de constituire, mai sunt încă şcoli unde nu s-au asigurat lemnele de foc necesare pentru perioada de iarnă. Unul dintre motive ar fi nealocarea fondurilor financiare în totalitate, dar şi faptul că în pădurile atribuite consiliilor locale conform Legii nr. 1/2000 se pun în valoare doar cantităţi de masă lemnoasă conform amenajamentelor existente, până la elaborarea studiilor sumare de amenajare. Direcţia Silvică Alba va asigura masa lemnoasă necesară unităţilor şcolare, spitalelor, căminelor de bătrâni, unităţilor militare şi populaţiei în cotă de 33,9 mii mc - în trimestrul IV 2001 şi 26 mii mc - în trimestrul I 2002. O situaţie mai dificilă este cea a Spitalului Abrud şi Centrului de sănătate Baia de Arieş unde energia termică se asigură prin centralele proprii ce funcţionează pe combustibil lichid uşor. S-au aprovizionat cantităţile necesare pentru aproape o lună, în limita fondurilor alocate, dar stocul nu este suficient având în vedere situaţia acestora, într-o zonă de munte greu accesibilă în cazul unor căderi abundente de zăpadă. În prezent este în curs de elaborare programul judeţului pentru perioada de toamnă - iarnă care cuprinde măsuri şi termene stabilite pentru fiecare domeniu de activitate, cu impact asupra populaţiei pentru perioada de iarnă.
Răzvan JURCĂ
Iarna va fi grea, indiferent de grosimea omătului
     După cum aţi aflat probabil, Guvernul Năstase a promis că până cel puţin în luna martie preţul energiei electrice va creşte lunar cu 3,6%. Ce raţionament economic a stat la baza acestei decizii e greu de identificat, mai ales că preţul la ţiţei a scăzut, dolarul are cursul fluctuant, euro nu se simte nici el prea bine, iar inflaţia este menţinută sub control - cel puţin pe hârtie.
     Ceva explicaţii a oferit presei deputatul Alexandru Pereş, care consideră că decizia este generată de "nerespectarea promisiunilor din Programul de guvernare privind privatizarea în sistemul energetic, lipsa unei preocupări de a crea piaţă concurenţială." Toate acestea "duc la un sistem energetic monopolist, unde preţurile sunt dictate arbitrar de alte interese decât cele declarate de PSD în campania electorală de anul trecut."
     În acelaşi context, parlamentarul de Alba a criticat centralismul păgubos al actualei guvernări, care s-a opus obţinerii unui credit de către Primăria Alba Iulia pentru montarea de centrale de apartament, sumele urmând a fi recuperate de la beneficiari. Motivaţia oficială a fost că nu se pot folosi bani publici în scop privat, însă deputatul crede că este vorba şi de o contră politică menită să mai reducă din popularitatea primarului Hava.
     Şi în ceea ce priveşte datele statistice presa a primit lămuririle necesare: "Toate rapoartele statistice au revenit la sistemul vechi de dinainte de 1989 şi, din cauza trecerii Comisiei Naţionale de Statistică sub directa coordonare a Ministerului Dezvoltării şi Prognozei, minister condus de "prestidigitatorul" Leonard Cazan, un specialist al dezinformărilor mai vechi şi actuale." Deputatul a precizat că ştie despre ce vorbeşte fiindcă înainte de '89 şi el s-a ocupat o perioadă de realizarea de raportări statistice.
Florin SILEA
Până la finele lunii septembrie
Cetăţenii judeţului nostru au cumpărat certificate de trezorerie în valoare de peste 559 miliarde de lei
     În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2001 la Trezoreria Statului din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Alba s-au vândut certificate de trezorerie cu dobândă pentru populaţie în valoare totală de peste 559 miliarde de lei. Cele 10 emisiuni de certificate de trezorerie cu scadenţă la 90 de zile, precum şi emisiunea cu scadenţă la 180 de zile au trezit interesul cetăţenilor judeţului. Astfel, au fost atrase o mare parte din economiile populaţiei, aceste titluri constituind, în acelaşi timp, o sursă sigură şi eficientă pentru finanţarea deficitului de stat. Avantajele oferite de certificatele de trezorerie cu dobândă pentru populaţie sunt următoarele: dobânzile încasate de populaţie nu sunt supuse impozitării şi sunt superioare celor oferite de bănci; pe perioada subscrierii dobânda rămâne neschimbată; statul protejează economiile populaţiei de riscurile inflaţiei, garantând rambursarea la scadenţă a sumelor subscrise, precum şi plata dobânzilor aferente; certificatele pot fi răscumpărate înainte de scadenţă, pentru zilele subscrise acordându-se dobânda la vedere: 10 la sută pe an; certificatele nerăscumpărate la termen devin automat certificate de depozit şi li se aplică un sistem diferenţiat şi avantajos de dobânzi; titularii pot împuternici o altă persoană pentru răscumpărarea acestor certificate.
     În ceea ce priveşte vânzarea certificatelor de trezorerie pe trimestru situaţia se prezintă astfel: la finele primului trimestru, valoarea încasărilor se ridică la aproape 164 miliarde de lei, iar în al doilea trimestru al acestui an încasările se ridică la peste 209 miliarde de lei; în al treilea trimestru sumele provenite din vânzarea certificatelor reprezintă peste 186 miliarde de lei. La finele a nouă luni, cele mai importante încasări obţinute în urma vânzărilor certificatelor de trezorerie au fost înregistrate în municipiile Alba Iulia - peste 201 miliarde de lei; Sebeş - în jur de 98 miliarde de lei, Blaj - peste 69 miliarde de lei şi Aiud - peste 69 miliarde de lei. (A.D.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.