Ultima oră
Știri
Executări silite pentru debitorii Casei de Asigurări de Sănătate Alba
     Prefectul Ioan Rus se va întâlni săptămâna viitoare cu şefii Direcţiei de Sănătate Publică şi ai Casei de Asigurări de Sănătate, tema discuţiilor fiind printre altele alocarea unor fonduri pentru achiziţionarea cât mai urgentă a vaccinului antigripal dar şi analizarea listei cu marii datornici la asigurările de sănătate. D-l Rus a precizat că acest din urmă aspect nu mai trebuie tratat cu indiferenţă, cei ce se sustrag obligaţiilor fiscale urmând a fi aspru penalizaţi, mergându-se până la executarea silită". O parte dintre aceştia au bani pentru noi investiţii dar uită de datoriile faţă de buget", a declarat prefectul judeţului Alba. (R.J.)
Noi reglementări privind descurajarea fraudei în domeniul valorificării materialului lemnos
     Numeroasele semnale privind ilegalităţile din domeniul silvic au determinat autorităţile să recurgă la măsuri extreme de securizare a documentelor ce însoţesc transportul de mărfuri lemnoase. Reglementările sunt valabile atât pentru agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în ţară, cât şi pentru cei care au activităţi de export. Noile documente, obligatorii pentru agenţii economici, vor fi imprimate pe o hârtie specială de import. În acest fel se preconizează o limitare a riscurilor de falsificare şi implicit descurajarea transporturilor frauduloase de materiale lemnoase. În acest sens, premierul Adrian Năstase a precizat, în cadrul teleconferinţei de ieri, faptul că noile documente ar putea fi ridicate începând cu data de 1 noiembrie a.c., numai de la Imprimeria Naţională, până atunci vechile cote urmând să fie obligatoriu cerute. (R.J.)
Centrul Cultural al Romilor va avea filială la Blaj
     Zbaterile din cadrul comunităţii romilor din zona municipiului Blaj se pare că se apropie de sfârşit. Mâine, la Casa de cultură a municipiului de pe Târnave, la ora 13.00, va avea loc reuniunea de înfiinţare a filialei Blaj a Centrului Cultural al Romilor. După cum am fost informaţi, vor fi prezenţi o mare parte dintre cei care au demisionat de curând din filiala Blaj a Partidei Romilor, preşedintele Centrului cultural al Romilor - Florin Cioabă, dl. Viorel Bumbu - preşedintele UDR Alba precum şi alţi lideri ai comunităţilor şi organizaţiilor romilor din Transilvania. Cu acest prilej se speră în lansarea unui amplu apel-program de reorganizare a comunităţilor romilor din Ardeal şi din întreaga ţară. (A.D.)
La Alba Iulia
Consilierii locali donează bani pentru Liviu Cernat
     Unul dintre cei mai valoroşi elevi ai Liceului de Muzică şi arte plastice din Alba Iulia - Dan Liviu Cernat are din păcate o situaţie familială şi materială destul de grea. Pentru a-i veni în ajutor, consilierul local Vasile Cornea le-a propus colegilor din Consiliul local municipal Alba Iulia să facă o chetă pentru a nu mai apela la bugetul local şi aşa destul de anemic în ultima vreme datorită scăderii încasărilor taxelor şi impozitelor locale. Fiecare consilier precum şi conducerea Primăriei municipiului Alba Iulia va dona câte 100.000 lei, iar suma va fi înmânată bunicii lui Dan Liviu Cernat. (A.D.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
PD îşi schimbă "ţinta"
"Codrin Ştefănescu vorbeşte... basme" *Deputatul Pereş a prezentat motivele care l-au dus la această concluzie
     Deoarece s-a constatat că în PSD Alba deputatul Codrin Ştefănescu a devenit principala voce, deputatul Alexandru Pereş a informat presa că PD Alba îşi va schimba "ţinta". Ca urmare, o bună parte din conferinţa de presă săptămânală a PD s-a referit la ultimele declaraţii ale deputatului pesedist.
     Parlamentarul democrat a afirmat că "stimatul deputat Codrin Ştefănescu" este "o persoană meteorică în peisajul albaiulian, om tânăr, capabil şi plin de idei noi, promotor al generaţiei tinere, care tinde la preluarea şi corectarea a tot ce înseamnă insucces din punctul de vedere al guvernării locale" şi a subliniat meritele acestuia în privatizarea UPSOM. Însă a precizat că PD Alba nu poate fi de acord "cu iniţiatorul "Păcii de la Bucureşti" în mai multe afirmaţii consemnate de presa locală".
     D-l Pereş a amintit că nu se poate vorbi de fuziunea ApR - PSD atât timp cât ApR este înregistrat legal. Venind la problemele locale, deputatul a prezentat presei o copie a HG 1249/29 noiembrie 2000 (publicată în M.O. din 12 decembrie 2000), emisă de Guvernul Isărescu, prin care Cugirul a devenit singura zonă defavorizată neminieră. În articolul 3 se precizează: "Perioada pentru care zona prevăzută la art.1 se declară zonă defavorizată este de 10 ani", iar în anexe sunt prevăzute facilităţile de care se bucură investitorii, adică ceea ce cerea deputatul pesedist Parlamentului.
     Şi în ceea ce priveşte Uzina Cugir, deputatul democrat a venit cu lecţiile învăţate. Din Monografia oraşului Cugir rezultă că Uzina Cugir şi-a început activitatea în 1799, însă centru al industriei constructoare de maşini a devenit abia în 1933. Pereş a mai precizat că din cei 18000 de angajaţi din perioada anilor '80 nu erau puţini cei ce făceau naveta din alte zone. În concluzie, "Cugirul şi alte zone aflate în dificultate au nevoie de oameni care să cunoască cu amănunţime specificul economic şi social, oameni cunoscători ai legislaţiei".
     O altă punere la punct a d-lui deputat Ştefănescu s-a referit la cluburile social-democrate. D-l Pereş a prezentat actul de constituire al acestui club la Alba Iulia, încă din 1999, actul de constituire fiind semnat de Mircea Hava - din partea PD Alba - şi Eugen Luha - din partea CNSLR-Frăţia, ca preşedinte judeţean al acestei confederaţii. La semnare au fost prezenţi Petre Roman (preşedinte atunci al PD) şi Pavel Todoran (preşedinte al CNSLR-Frăţia, actualmente parlamentar PSD). Iar pentru a-l scuti de efort, deputatul Pereş a spus că îl invită pe deputatul Ştefănescu la sediul PD pentru a-i pune la dispoziţie o copie a statutului. În concluzie, a subliniat deputatul democrat, cluburile social-democrate au fost o premieră a PD.
Florin SILEA
"Căţelandrii care au creat valuri în PSD vor fi aspru sancţionaţi"
A afirmat secretarul executiv al PSD, Codrin Ştefănescu *Ioan Rus aproape sigur va fi reales în fruntea PSD Alba *Cornel Filipescu şi Augustin Presecan nu sunt interesaţi de această funcţie
     Pentru prima dată de la preluarea puterii, vipurile organizaţiei judeţene a PSD Alba au luat loc împreună la aceeaşi masă, dorind să demonstreze opiniei publice, prin intermediul presei, că scenariile care îi situau în tabere antagonice sunt de domeniul fanteziei. Este vorba despre preşedintele Ioan Rus, vicepreşedintele Augustin Presecan, parlamentarii Cornel Filipescu, Codrin Ştefănescu şi Constantin Selagea, lipsind motivat deputatul Ioan Andrei care, oricum nu face parte din PSD Alba. Membru în structurile superioare de conducere ale organizaţiei centrale a partidului de guvernământ, în calitate de secretar executiv, deputatul Codrin Ştefănescu a preluat din start iniţiativa, pentru a pune pentru totdeauna capăt oricăror speculaţii şi zvonuri în legătură cu conspiraţiile din interiorul PSD Alba: "Echipa de conducere la nivel judeţean este mai unită şi mai puternică decât a fost vreodată. Mulţi spuneau că nu vom sta niciodată la aceeaşi masă dar iată că realitatea este cu totul alta. S-a zvonit că în PSD există mai multe curente şi că prefectul Ioan Rus nu doreşte să accepte un contracandidat la apropiatele alegeri. Însă, potrivit semnalelor primite din teritoriu, actualul preşedinte al partidului nu are nici un alt concurent care să aibă susţinerea filialelor. Nu a existat în PSD Alba nici un război intern de anvergură, cu excepţia unor mici căţelandri care, de altfel, sunt prezenţi peste tot, şi care au încercat să se afirme acum în pragul alegerilor. Cei vinovaţi, îi ştim cine sunt, vor fi sancţionaţi foarte aspru după Conferinţa judeţeană, de fapt forul care va stabili măsurile ce se impun. Disputa PSD Alba cu deputatul Andrei a fost una mai mult artificială. Ceea ce s-a întâmplat s-a dat uitării, considerăm că dl. Andrei a fost dezinformat dar acest lucru nu se va mai întâmpla pe viitor. Acum nu avem timp pentru nimicuri şi trebuie să ne pregătim pentru Conferinţa ce va avea loc în curând", a subliniat secretarul executiv al PSD, Codrin Ştefănescu, cel care a lansat o săgeată şi către opoziţia politică a judeţului. "Nu putem numi opoziţie un deputat PNL ajuns acolo cu ajutorul calculatorului, la fel nici procentul jalnic obţinut de Pereş. Dacă nu se vor manifesta în condiţii de fair-play politic, vom refuza orice dialog cu ei şi vom avea grijă să afle populaţia care au fost adevăratele lor <>".
     La rândul său, preşedintele Ioan Rus a precizat referitor la viitoarele alegeri că nu îi este teamă de un potenţial candidat adversar, chiar ar fi încântat să participe la o competiţie în spirit democratic. Deşi cei prezenţi au încercat să afle numele unui posibil contracandidat, a fost cu neputinţă acest lucru, însă vă putem informa cu certitudine că, printre concurenţi, nu se vor regăsi Augustin Presecan şi Cornel Filipescu, aceştia exprimând un punct de vedere clar în acest sens. Nu putem încheia fără a ne exprima regretul că discuţia, cu puţine excepţii, a fost monopolizată doar de tevatura iscată artificial, sau nu, în jurul partidului şi mai puţin de activitatea desfăşurată de parlamentarii PSD în interesul judeţului Alba.
Răzvan JURCĂ, Adriana DURIGĂ
Parlamentarii de Alba fac front comun
Oraşul Cugir nu trebuie să devină o a doua Vale a Jiului
     Ieri după-masă la sediul Prefecturii, parlamentarii judeţului Alba, Cornel Filipescu, Codrin Ştefănescu, Constantin Selagea, Dan Simedru şi Alexandru Pereş s-au întâlnit cu liderii celor două sindicate din cadrul UM Cugir, ("Liber" şi "Apărarea") precum şi cu conducerea societăţii, în intenţia de a găsi unele soluţii urgente pentru evitarea unei explozii sociale ce pare tot mai certă. La discuţii au asistat prefectul Ioan Rus împreună cu preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, care i-au asigurat pe sindicalişti că doleanţele lor au ajuns pe masa de lucru a Guvernului. Liderul sindical de la SC Cugir SA, Herlea Crăciun a declarat că, dacă de la 1 ianuarie 2002 vor fi disponibilizaţi cei 5000 de angajaţi, Cugirul riscă să devină o a doua vale a Jiului. În acest context, deputatul PSD de Alba Codrin Ştefănescu a afirmat că va continua să caute investitori pentru zona Cugir iar peste trei săptămâni, când va participa la un simpozion organizat la Sinaia, va pregăti un proiect important pentru cugireni. Totodată, dânsul a adăugat că discuţia de azi cu sindicatele a fost benefică şi instructivă. Sindicatele au propus modelarea producţiei în vederea colaborării cu NATO, propunere pe care deputatul Ştefănescu o va înainta primului ministru Adrian Năstase şi MApN. Demnitarul PSD consideră că nu programele de reabilitare sunt cele ce lipsesc uzinei din Cugir, ci convingerea investitorilor de renume că merită să investească aici. (A.D.T., R.J.)
Luni, la sediul Prefecturii Alba
Şedinţă de Consiliu "antiterorism"
     Nesiguranţa mondială creată de lupta dusă pe toate fronturile împotriva terorismului a determinat guvernul de la Bucureşti să adopte unele măsuri de primă necesitate. Astfel, primul ministru Adrian Năstase a insistat şi ieri, în cadrul teleconferinţei cu prefecţii, asupra unei vigilenţe sporite în teritoriu vizând paza obiectivelor strategice, verificarea temeinică a cărţilor poştale, materialelor explozibile şi medicamentelor. În acest sens, prefectul Ioan Rus a convocat pentru luni, 22 octombrie a.c., de la ora 9.00 un Consiliu operativ consultativ unde se vor discuta deciziile ce trebuie luate în acest sens. Alături de şeful administraţiei publice judeţene vor lua parte la această şedinţă preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, vicepreşedinţii Nicolae Gavrilă şi Doru Cetean, subprefectul Ioan Maier şi reprezentanţii Poliţiei, Inspectoratului de Protecţie Civilă, Direcţiei de Sănătate Publică şi unităţilor militare din judeţ. (R.J.)
La nivelul IPJ Alba
Şapte ofiţeri superiori şi-au făcut rapoarte de trecere în rezervă
     Primul val de treceri în rezervă, pe baza ordinului ministrului de Interne Ioan Rus va lăsa vacante câteva posturi - cheie, de conducere, din structura IPJ Alba. Astfel, până la 1 noiembrie 2001, vor trece în rezervă 30 de cadre, dintre care 8 ofiţeri. Vor ieşi, anticipat, la pensie: col. Petru Oneţ (şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din IPJ Alba), col. Ioan Sava, comandantul Poliţiei oraşului Blaj, col. Ilie Mureşan (ofiţer Serviciu Cabinet); col. Florin Donea şi col. Gheorghe Popa (ofiţeri Serviciul Personal-Cadre); mr. Traian Igna (şef Birou Cercetări Penale, Poliţia Alba Iulia). De asemenea, şi-au făcut rapoarte pentru trecerea în rezervă, anticipat, şeful Serviciului pentru Evidenţa Informatizată a Persoanei, col. Gheorghe Horja şi şeful Compartimentului Paşapoarte, Evidenţa Străinilor, col. Dumitru Ştefănescu. Trecerile în rezervă din IPJ Alba se încadrează în tendinţa generală de restructurare a MI, conform planului elaborat la nivelul ministerului. Pe lângă salariile compensatorii, până la 200 milioane de lei pe cap de colonel, noii pensionari vor beneficia şi de pensii considerabile (în funcţie de postul de conducere din care s-a făcut trecerea în rezervă). Comparativ, cu situaţiile de la nivel naţional, restructurările nu au făcut valuri mari în IPJ Alba. Mai ales că, potrivit informaţiilor noastre, la nivelul IPJ Bistriţa Năsăud, şi-au făcut rapoarte de trecere în rezervă chiar şeful inspectoratului şi comandantul poliţiei municipiului Bistriţa. (N.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.