Ultima oră
Știri
După ce au furat un VW din Muncel
Patru hoţi au străbătut o jumătate de ţară pentru un chilipir de...100 USD
     Poliţiştii din Baia de Arieş i-au identificat pe autorii furtului unui autoturism VW Vento, furt comis în noaptea de 14/15 octombrie a.c. din gospodăria unui cetăţean din satul Muncel. Autoturismul aparţinea unui italian, venit în România cu afaceri. Autorii furtului sunt: Adrian Vasile Dup (20 de ani, din Baia de Arieş, fără ocupaţie); Dan Gheorghe Bodric (21 de ani, din Muncel, fără ocupaţie, cu antecedente penale); Daniel Adrian Iancu (21 de ani, din Câmpeni, fără ocupaţie, cu antecedente penale); Aurelian Hada Paşca (din Alba Iulia). În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a fost stabilit filmul evenimentelor: în 16 octombrie, Dup şi Hada au furat autoturismul din Muncel şi s-au deplasat la Câmpeni unde erau aşteptaţi de Bondric şi Iancu. Ulterior s-au deplasat la Sibiu unde au încercat să vândă autoturismul însă nu s-au înţeles cu un amator de chilipiruri asupra preţului. Cei patru şi-au continuat drumul spre Bucureşti dar, pe autostradă, s-a defectat autoturismul şi a fost necesară tractarea acestuia până în piaţa Obor. Acolo au descoperit un afiş prin care un anume Anton îşi făcea reclamă firmei sale de dezasamblări auto. Băieţii l-au contactat şi i-au vândut VW-ul contra sumei de... 100 dolari SUA. În 19 octombrie s-au întors la Baia de Arieş unde au fost identificaţi de poliţie şi şi-au recunoscut furtul. Cei în cauză sunt cercetaţi pentru furt calificat. Autoturismul urmează să fie recuperat. (N.T.)
Bat-o focul băutură...
     Ioan Sabin Danciu (33 de ani, din Vadu Moţilor) este cercetat de poliţiştii albaiulieni pentru furt şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice. Vineri seara, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a urcat la volanul autoturismului Dacia 1304 AB-02-TCK, fără încuviinţarea proprietarului de drept, şi l-a condus circa 500 m pe Bulevardul Revoluţiei din Alba Iulia. După 500 m, Danciu a tamponat un autoturism parcat regulamentar pe marginea carosabilului. Şoferul de ocazie a fost condus de poliţişti la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi ulterior la poliţie, pentru declaraţii. (N.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Vicepreşedintele CJ Alba, Doru Cetean, la Congresul Regional al Federaţiei Internaţionale a Drumurilor
     Palatul Parlamentului din Bucureşti va găzdui în perioada 23-25 octombrie cel de-al II-lea Congres Regional al Federaţiei Internaţionale a Drumurilor (IRF) pentru Europa de Sud-Est, reuniune la care vor participa reprezentanţi IRF, ai Ministerului Lucrărilor Publice,Transporturilor şi Locuinţei, Administraţiei Naţionale a Drumurilor, Asociaţiei Profesionale de Drumuri şi Poduri din România, Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România precum şi reprezentanţi ai administraţiilor publice judeţene din întreaga ţară. Acest al doilea congres regional al IRF se înscrie în procesul amplu de pregătire a infrastructurilor de transport din România în vederea întegrării acestora în sistemele de transport din Uniunea Europeană şi pentru a putea prelua nevoile de transport mereu crescânde, determinate de dezvoltarea economică. Se ştie că MLPTL a iniţiat ample programe de dezvoltare a infrastructurii rutiere din România, un loc important ocupându-l construcţia de autostrăzi precum şi de şosele de ocolire a unor oraşe pentru fluidizarea traficului şi pentru a oferi rute cât mai atrăgătoare transportatorilor rutieri internaţionali. Din judeţul nostru în acest program este inclusă construirea şoselei de centură a municipiului Sebeş. În cadrul congresului vor fi dezbătute aspecte economice şi de strategie, tendinţele de dezvoltare a transporturilor rutiere în Europa de Sud-Est cu accent pe România, atragerea de finanţări externe pentru acoperirea unei părţi a costurilor foarte mari ale construcţiei de drumuri, interesele regionale faţă de itinerariile de transport transfrontalier cu accent pe coridoarele de transport IV, V, VII, VIII, IX şi X, Autostrada Transeuropeană Nord-Sud, şoseaua Adriatica-Ionica şi reţelele naţionale. Nu vor fi scăpate din vedere nici aspectele referitoare la gestiunea reţelelor rutiere, prezentarea de noi tehnologii în domeniu sau siguranţa circulaţiei rutiere. Autorităţie judeţului Alba vor fi reprezentate la această importantă reuniune de către vicepreşedintele Consiliului judeţean Alba - Doru Victor Cetean. Autorităţile judeţului Alba vor fi reprezentate la această importantă reuniune de vicepreşedintele CJ Alba - Doru Victor Cetean.
Anca DINICĂ
La 6 luni de la privatizare, prin investirea a peste 2 milioane de dolari
SC UPS Ocna Mureş este cu certitudine o firmă performantă
     În urmă cu aproape 6 luni remarcam faptul că, atât prefectul Ioan Rus cât şi deputatul PSD de Alba, Codrin Ştefănescu au crezut în redresarea UPSOM şi, spuneam atunci, au netezit drumul spre privatizare al UPS Ocna Mureş. Reprezentantul concernului "Bega Grup", acţionar majoritar al firmei UPSOM, preşedintele Marius Cristescu a organizat sâmbătă, 20 octombrie, o întâlnire cu presa la Ocna Mureş pentru a prezenta realizările societăţii, dar şi problemele cu care se confruntă uzina. La această întâlnire au fost prezenţi prefectul Ioan Rus, preşedintele CJ Alba Augustin Presecan, parlamentarii de Alba Cornel Filipescu şi Codrin Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al PSD şi responsabil al zonei Ocna Mureş, Mihai Babiţchi. De asemenea, din partea UPSOM au participat, alături de patronul Marius Cristescu, directorul general al uzinei, Ioan Bogdan, precum şi alte persoane din conducerea întreprinderii.
     În deschiderea întâlnirii, Marius Cristescu a subliniat faptul că din luna aprilie a.c., de când "Bega Grup" a preluat pachetul majoritar de acţiuni al uzinei din Ocna Mureş, au fost investiţi peste 2 milioane de dolari. "Iată că, acum, UPSOM nu mai are nici o şansă de a fi închisă şi pentru prima dată de la privatizare am obţinut un profit de 100.000 de dolari pe lună. Cu timpul, uzina va deveni tot mai profitabilă, însă sperăm să fim sprijiniţi de Consiliul Judeţean Alba în refacerea drumului de acces la UPSOM, investiţie în valoare de 5 miliarde de lei. Acum, SC UPS plăteşte toate datoriile la bugetul de stat deci îndrăznim să avem pretenţii", a spus Marius Cristescu. Începând din luna aprilie au existat disponibilizări la UPSOM, însă acestea au vizat un procent situat sub 20% din totalul personalului. Acum au fost depăşite problemele sociale şi nu vor mai exista reduceri de personal, fiind astfel parcursă doar o etapă inerentă în orice proces de privatizare. "Din contribuţia noastră la fondul de sănătate se acoperă cheltuielile de funcţionare ale spitalului din Ocna Mureş", a precizat, în continuare, Marius Cristescu. În ceea ce priveşte creşterile salariale, dl. Cristescu a spus că acestea vor avea loc, probabil, la finele acestui an, bineînţeles dacă atunci producţia va permite acest lucru. Vor exista chiar şi angajări de personal, dar nu mai repede de un an şi jumătate, atunci când vor fi puse în funcţiune capacităţile de producţie oprite înainte de 1990. "Cel mai important este acum să fie menţinut personalul de care dispune uzina în prezent, a subliniat Marius Cristescu. Cifra de afaceri este acum de 2,5 milioane de dolari pe lună şi estimăm că peste aproximativ 18 luni vom ajunge la 4 milioane de dolari pe lună." În continuare, directorul SC UPS Ocna Mureş, Ioan Bogdan, a remarcat că, într-un an, firma transportă peste 500.000 tone de produse, iar SNCFR acordă pentru aceste transporturi o reducere de 22%; în timp ce înainte de privatizare se cheltuiau lunar pentru transportul mărfurilor 6 miliarde de lei, acum se plătesc doar 4 miliarde de lei. În prezent, UPSOM consumă 7 milioane metri cubi de gaz lunar, necesar aburului tehnologic şi procesului de producţie, iar pentru acest consum se plătesc aproape 20 de miliarde de lei. Cu sprijinul Bega Grup au fost realizate compensări cu SNP, în valoare de aproape 14 miliarde de lei. În prezent, au fost montate arzătoare performante care au condus la reducerea consumului de gaz cu peste 30 la sută. La UPSOM sunt 280 de pompe moderne, cu randament foarte bun , iar funcţionarea lor este urmărită permanent prin intermediul computerelor. În continuare, directorul Ioan Bogdan a solicitat sprijinul Prefecturii, Consiliului Judeţean, precum şi al parlamentarilor pentru rezolvarea problemelor legate de cuplarea conductei ce alimentează uzina la reţeaua de gaz metan, ceea ce va conduce la reducerea tarifului de distribuţie. "Acum plătim 13,74 dolari pentru mia de metri cubi, iar după cuplare vom obţine o reducere de peste 10 dolari, ceea ce înseamnă aproape 70.000 de dolari economii lunare", a spus Ioan Bogdan.
     La rândul său, prefectul Ioan Rus şi-a exprimat satisfacţia că poate să cunoască realizările unor întreprinzători români de valoare, care au reuşit să contribuie la renaşterea UPSOM şi totodată a oraşului Ocna Mureş. În continuare, şeful administraţiei publice judeţene a promis sprijinul autorităţilor, astfel ca UPSOM să redevină ceea ce a fost odată, adică o firmă de renume pe plan mondial. În ceea ce priveşte preţul sării în soluţie, Marius Cristescu a remarcat faptul că UPSOM este firma care plăteşte cel mai mult pentru această materie primă. Deputatul PSD de Alba, Codrin Ştefănescu, a solicitat investitorului să întocmească o documentaţie completă, care va fi apoi prezentată ministerului de resort de către parlamentarii judeţului Alba, existând speranţe să se obţină o reducere a preţului. De asemenea, preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan, precum şi senatorul Cornel Filipescu, au remarcat faptul că acolo unde există un management performant profitul nu întârzie să apară şi au promis totalul lor sprijin şi altor întreprinderi din judeţ aflate în declin.
     Iată că am avut ocazia să observăm la faţa locului că, atunci când există seriozitate şi perseverenţă, reuşitele nu întârzie să apară. Îi invităm la Ocna Mureş pe toţi cei care au privit sau încă mai privesc cu neîncredere privatizarea UPSOM, pentru a se convinge că ascensiunea firmei este o realitate incontestabilă.
Adriana DURIGĂ, Răzvan JURCĂ.
Staff-ul PNŢCD la Alba Iulia
Domnii Victor Ciorbea, Constantin Dudu Ionescu, Remus Opriş şi Radu Sârbu vor sărbători la Alba Iulia 75 de ani de la înfiinţarea PNŢ şi vor participa la procesul de calomnie intentat d-lui Mihai Babiţchi
     Preşedintele PNŢCD, d-l Victor Ciorbea, alături de secretarul general al partidului, d-l Constantin Dudu Ionescu, d-nii Remus Opriş şi Radu Sîrbu, vicepreşedinţi, vor avea luni, ora 18.00, o întâlnire la sediul PNŢCD Alba cu membri de partid şi simpatizanţi. Organizaţia PNŢCD Alba, alături de membrii săi va sărbători cu această ocazie 75 de ani de la înfiinţarea PNŢ, partid istoric, partid martir al poporului român, prin nenumăratele jertfe aduse în lupta pentru democraţie şi libertate a poporului român.
     Marţi, 23 octombrie, la Tribunalul judeţean Alba, conducerea partidului va fi parte în procesul de calomnie intentat d-lui Mihai Babiţchi, proces prin care se doreşte demontarea acuzelor nefondate privind implicarea celor în cauză în operaţiuni privind FNI, acuze făcute publice atât prin presă cât şi în cazul unor luări de cuvânt, în cadrul unei conferinţe de presă la care au participat mai mulţi ziarişti şi care au făcut publice informaţiile respective.
     În aceeaşi zi, la sediul PNŢCD Alba, ora 12.30, conducerea PNŢCD organizează o conferinţă de presă, la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai presei scrise şi ai audiovizualului, prilej cu care cei amintiţi vor prezenta situaţia partidului din punct de vedere politic, juridic, precum şi strategii în vederea constituirii PNŢCD ca puternic partid de opoziţie, capabil să-şi recâştige locul meritat în parlament şi realizarea unei forţe politice pregătite pentru a prelua actul guvernării.
Vasile Voicu BORA, purtător de cuvânt al PNŢCD Alba
Concertul pentru New York - celebrarea vieţii
6000 de poliţişti, pompieri şi paramedici au fost invitaţii de onoare *Newyorkezii au celebrat viaţa lăcrimând pentru eroi *Hillary a fost huiduită, Bill Clinton a fost aplaudat *Urarea de "bine" adresată de un pompier lui Osama bin Laden: "Pupă-mi regescul cur irlandez!"
     Încă din momentul în care mi-a fost trimisă lista participanţilor la "The Concert for New York City", de la Madison Square Garden din localitate, ştiam că acest spectacol va intra în istorie alături de Woodstock, Concert for Bangladesh şi Rock Live Aid (ultimele două tot cu scop caritabil). Însă nu mi-am imaginat că va fi cel mai emoţionant spectacol făcut vreodată pe Pământ. Din păcate nimeni nu va reuşi să transmită acea emoţie în cuvinte. Însă poate vreun post TV din România îl va prelua, astfel încât să-l vadă şi cei ce n-au avut şansa ca sâmbătă noaptea să se uite la HBO (datorită Astralului) sau VH1 (care a caracterizat evenimentul "istoric"). De altfel, unii din cei ce l-au văzut cer redifuzarea lui şi editarea de videocasete (CNN a anunţat că la sfârşitul acestei luni va fi editat pe un dublu CD audio, încasările fiind donate în acelaşi scop).
     Trecând peste interpretările de ţinută oferite de cei ce-au avut onoarea să urce pe scena străjuită de două machete ale World Trade Center: The Who (singura formaţie care a fost atât la Woodstock, cât şi la Rock Live Aid), Mick Jagger şi Keith Richards (de la Rolling Stones), Bon Jovi, Billy Joel, Sir Paul McCartney (care în 11 septembrie era într-un avion pe aeroportul JFK din New York şi al cărui tată a fost pompier voluntar în al Doilea Război Mondial), Elton John, Billy Joel (ca să-i amintim doar pe câţiva) şi atmosfera creată de actori ca Harrison Ford, Billy Crystal, Susan Sarandon, Meg Ryan (tot pentru a-i aminti numai pe câţiva, la care s-au adăugat reprezentanţi ai sportului din oraş) trebuie menţionate câteva aspecte.
     Deşi concertul a avut ca scop strângerea de fonduri pentru familiile celor ce şi-au pierdut viaţa atunci şi de cinstire a memoriei eroilor din rândul echipelor de salvare (unul şi-ar fi sărbătorit ziua de naştere chiar în ziua concertului) - care au salvat 25000 de vieţi, după cum a precizat primarul Sir Rudolph Giuliani - cei prezenţi s-au bucurat din plin de spectacol şi au dansat cu ochii înlăcrimaţi, arătând lumii întregii fotografii ale celor dragi care şi-au dat viaţa atunci. Însă au fost şi destule momente de râs în hohote, când s-au făcut glume la adresa talibanilor, a lui bin Laden, George W. Bush şi a atacurilor cu antrax. Un moment total neprevăzut a fost când un pompier a spus la microfon: "Osama bin Laden, pupă-mi regescul cur irlandez!" Evident că şi cu acest prilej cel mai caustic om de radio din lume, Howard Stern, şi-a făcut numărul. Într-un combinezon de protecţie antichimică (decupat în zona feselor) el a ironizat vedetele care au părăsit New Yorkul după atacuri şi le-a arătat fundul celor din asistenţă, după care cu tonul cel mai firesc i-a asigurat că se simte deosebit de onorat să fie acolo!
     Dacă Rudy (cum doreşte primarul oraşului să i se zică, chiar dacă a fost înnobilat de Casa Regală a Marii Britanii) a obţinut cele mai puternice ovaţii, iar discursurile lui Bill Clinton (care şi-a exprimat speranţa că şi bin Laden vede spectacolul) şi ale altor politicieni au fost aplaudate, Hillary Clinton (senator de NY) a reuşit cu greu să se facă auzită printre huiduieli! De remarcat este şi că spectacolul nu a fost deschis sau închis de politicieni, discursurile acestora fiind intercalate pe parcursul celor 5 ore emoţionante.
     Organizatorii au anunţat că numai din bilete s-au încasat 14 milioane de dolari, care vor merge 100% la fondurile de ajutorare a familiilor celor decedaţi. Acestea se adaugă celor 150 de milioane strânse cu prilejul precedentei emisiuni TV de strângere de fonduri. Deocamdată nu se ştie cât s-a strâns din donaţiile făcute în timpul spectacolului.
     Pentru duminică noaptea era programat un alt concert de binefacere la Washington, cu Aerosmith, Mariah Carey, Michael Jackson şi Backstreet Boys (care au fost şi la NY) printre participanţi. Acesta, din păcate, nu a fost televizat.
Florin SILEA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.