Cu ochii pe mass-media
Lanţuri şi lese
     La Seminarul presei române de pretutindeni, d-l Ion Iliescu, preşedintele României, a atacat dur mass-media autohtonă, făcând-o răspunzătoare de imaginea ţării în străinătate. Presa ar fi aşadar vinovată de faptul că investitorii nu vin pe plaiurile mioritice, ei aşteptându-se să găsească aici "un fel de Somalia". D-l Iliescu a mai afirmat că nu respinge criticile "constructive", formulate de presă, dar din păcate ea se axează pe prezentarea exclusivă a stărilor negative. (Dorind parcă să contrazică aceste consideraţii, presa românească a prezentat ca pe o mare realizare a cabinetului Năstase raportul Comisiei Europene de la Veneţia care a dat dreptate României în privinţa Legii statutului maghiarilor. Lovitură de teatru, însă. Marţi seara, la discuţia cu fruntaşii UDMR pe marginea protocolului bilateral, premierul Adrian Năstase a avansat o soluţie uimitoare în chestiunea controversatelor legitimaţii de maghiar. Nostima idee are în vedere considerarea carnetelor de membru UDMR ca suficiente pentru a li se conferi titularilor unele drepturi de către statul ungar. Aşadar, ai carnet de partid, ai beneficii la Budapesta. Iar dacă nu eşti înscris în UDMR, n-ai decât s-o faci pentru că trăim, har Domnului, într-o ţară liberă, cu sistem pluripartit. Ce l-a determinat pe d-l Năstase să încalce principiile europene pe care le susţinuse cu atâta fervoare înainte de Veneţia, transformând o victorie diplomatică într-o înfrângere numai Dumnezeu şi staff-ul UDMR pot să ştie, noi putând doar bănui că aşa a înţeles Uniunea d-lui Marko Bela să-şi negocieze sprijinul dat votării bugetului. *"Şi în privinţa Tratatului cu Rusia, unde PSD a prins viteză după atentatele din SUA, negocierile au devenit tot atâtea indulgenţe. Preşedintele Camerei Deputaţilor, d-l Valer Dorneanu, proaspăt întors de la Moscova, pare să se fi călugărit, într-atât a renunţat la bunurile materiale (Tezaurul) şi la cele spirituale (condamnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov) în numele noului "context istoric". Partea română s-a lipsit şi de Tezaur şi de Ribbentrop, văzând că (după cum a povestit d-l Dorneanu) Moscova a renunţat (drăguţ din partea ei!) s-o mai ia la întrebări: "este pentru prima oară când unei delegaţii oficiale române nu i s-au pus întrebări de genul: de ce vreţi să intraţi în NATO? de cine vă temeţi?" De Virginia Woolf, de cine să ne temem? Sigur că, realist privind lucrurile, n-avem cum să mai primim Tezaurul depus la ruşi. Oricum, nu ni-l dădeau, căci nu le stă în fire şi probabil că l-au tocat de mult. Nici în privinţa Tratatului Ribbentrop-Molotov nu erau şanse să obţii de la Moscova vreo condamnare, mai ales acum când şi Moldova şi Ucraina au reintrat în ruleta rusească. Dar, aşa, ca idee, nu putem să nu comparăm cele două renunţări: România a renunţat la Tezaur, iar Rusia a renunţat la o întrebare. Să dai un tezaur pentru o întrebare - iată un schimb de-a dreptul shakespearian. De altfel, Rusia nici n-avea de ce să mai pună întrebarea cu "de ce vreţi în NATO?", câtă vreme ea însăşi se îndreaptă într-acolo. Fervoarea cu care ne îndreptăm noi printr-o "relansare spectaculoasă" (vorba d-lui Geoană) spre Rusia, care se îndreaptă spre Occident, arată cumva că integrarea noastră se face tot cu ştampilă de la Moscova. Dar cum ne integrăm? Demolând biserici greco-catolice (cum s-a întâmplat pe Valea Izei) doar pentru a construi peste ele biserici ortodoxe? Asta înseamnă civilizaţie? Sau te pomeneşti că, aşa cum mergem spre NATO via Rusia, intrăm şi în civilizaţia cu cizme de talibani. Câte ceva s-a schimbat totuşi: revoluţionarii care s-au dus la d-l Iliescu pentru diverse facilităţi au fost primiţi de d-l Dan Iosif, care, în legislaţia precedentă, se tăvălea laolaltă cu ei, legându-se cu lanţuri de gardurile Senatului. Acum, d-l Dan Iosif era la cancelarie şi nu dădea semne că s-ar mai lega cu lanţul. Era în lesă". (Tia Şerbănescu în "Curentul" din 25 octombrie) *Lesa face furori, într-adevăr, în această perioadă, între ea şi gâtlejurile oamenilor de presă existând o atracţie fatală, în unele cazuri. Cea mai expusă este presa audio-vizuală, controlul celei scrise fiind ceva mai dificil. *"În afară de ziarele stipendiate direct de Putere - şi care sunt, în genere, neconvingătoare datorită artificialităţii şi caracterului propagandistic evident al analizelor - există publicaţii care şi-au asigurat independenţa prin fixarea publicului lor, fidelitatea acestuia făcându-le să reziste la presiunile financiare şi la dirijarea reclamei. Dar, chiar şi mediile realmente independente pot fi intoxicate, prin subordonarea directă a principalei agenţii de presă a ţării, Rompres, Ministerului Informaţiilor Publice, condus de celebrul - de acum, şi prin alte încercări de impunere a cenzurii informaţionale - Vasile Dâncu. O hotărâre de guvern din septembrie a.c. prevedea dependenţa absolută, politică, financiară şi administrativă a Rompres de ministerul în cauză. Deputata liberală Mona Muscă a opus respectivei Hotărâri un proiect de lege, conceput încă din legislatura precedentă, prin care agenţia naţională de ştiri trebuia să fie subordonată Parlamentului. Iniţiativa legislativă, acceptată în comisia de cultură, artă şi mijloace de informare în masă, a fost blocată pe 10 octombrie de reprezentanţii PSD cu sprijinul UDMR-ului. Din dorinţa de a conserva avantajele date de coalizarea cu partidul dominant, UDMR-ul s-a implicat într-o chestiune constituţională, ce îi poate afecta grav imaginea, libertatea presei fiind - cum se ştie - garantată de Legea Supremă. Conducătorii UDMR-ului nu realizează că orice alianţă este trecătoare şi că, în anumite împrejurări, o informaţie corectă, obiectivă, le-ar putea fi extrem de folositoare. Asaltul PSD asupra mediilor independente este motivat de interesele grupurilor ce îl compun. Atunci când presa nu va mai putea dezvălui direcţia acestor interese, obiectivele economice şi juridice vizate, bătăliile interne vor deveni mai acerbe, mai dure, dar nimeni nu va mai şti de ele. O cenzurare a presei, o uniformizare a ei ca pe vremea comuniştilor nu va face ca Vestul să accepte mai uşor România. Politica structurilor occidentale impune ţării, pentru a fi acceptate de ele, o democratizare reală a vieţii sociale, deci şi o democratizare efectivă a palierelor Puterii. PSD ar trebui să înţeleagă că, pentru a conduce pe mai departe România, are nevoie de o transformare radicală a propriei perspective a realităţii. Excluzând mascarea acesteia prin formule propagandistic-mediatice, el ar putea deveni un partid cu adevărat democratic, capabil de finalizarea concretă a tranziţiei în care se găseşte ţara. Evoluţia inversă are, evident, consecinţe dezastruoase. (Toma Roman, în Formula AS nr. 487).
Maria Lucia MUNTEANU