Prima pagină Ediția din: 26.10.2001
Știri
Mircea Hava a fost declarat om de treabă
El este primul demnitar român căruia i se mulţumeşte pe un disc
     Mare mi-a fost bucuria când zilele trecute am reuşit să cumpăr noul album al îndrăgitei formaţii rock clujene Desperado, intitulat "Oameni de treabă". Însă mare a fost surpriza când am citit "Alţi oameni de treabă cărora le mulţumim" şi am constatat că i se mulţumeşte şi "d-lui Mircea Hava - Alba Iulia". În paranteză fie spus, doar în faţa a 4 nume (dintr-o lungă listă) era apelativul "domn". Din câte ştiu eu - şi cred că ştiu bine - e prima dată când unui demnitar român i se mulţumeşte pe un disc. Iar lângă Mircea Hava era un alt albaiulian, rockerul Dan Roşu, şi el om de treabă căruia i se mulţumea. Noi însă nu-i mulţumim d-lui Mircea Hava fiindcă a ţinut această informaţie doar pentru el, în loc să dea fuguţa la presă ca să se bată cu cărămida în piept! (S.F.D.)
La finele lunii septembrie
Pentru 78 de agenţi economici din judeţ s-a declanşat procedura de lichidare şi reorganizare judiciară
     Potrivit datelor comunicate de d-na ec. Iulia Mireştean, şef Birou Analiză, Sinteză, Rapoarte şi Relaţii cu mass-media din cadrul DGFP a judeţului Alba, în perioada 1.01-30.09.2001 s-a început executarea silită pentru un număr de 1978 persoane juridice din judeţ. Valoarea creanţelor bugetare rezultate din titlurile executorii pentru care s-a demarat această acţiune reprezintă peste 900 de miliarde de lei. Sumele încasate de la agenţii economici din judeţ (cumulat la 30.09.2001) se ridică la peste 450 de miliarde de lei. La data de 30 septembrie era declanşată procedura de lichidare şi reorganizare judiciară, conform Legii 64/1995, pentru un număr de 78 de agenţi economici din judeţ. (A.D.T.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
"Am acceptat funcţia de prefect nu din raţiuni personale, ci pentru relansarea economico-socială a judeţului"
Interviu cu d-l Ioan RUS, prefectul judeţului Alba
     Rus-D-le prefect, aţi fost protagonistul unei campanii de presă murdare, cât şi al unei campanii de denigrare dusă în culise. A ieşit învingător omul, demnitarul, liderul PSD - Alba, Ioan Rus, din această hărţuială?
     - Într-adevăr, începând cu a doua jumătate a lunii august şi până în urmă cu câteva zile, am făcut obiectul unor atacuri murdare lansate de ziarul "Ziua de Ardeal" şi preluate apoi în mass-media naţională. Aceste acţiuni au urmărit îndepărtarea mea din funcţia de prefect, precum şi împiedicarea alegerii mele ca preşedinte al organizaţiei judeţene Alba a PSD. Atacurile au fost lansate de unele persoane care au fost schimbate din funcţiile administrative deţinute precum şi de către unii oameni de afaceri, deranjaţi de faptul că nu le-am permis să-şi realizeze anumite scopuri economico-financiare ce contravin legii. La aceste atacuri s-au raliat din păcate şi câţiva colegi din PDSR, care s-au simţit frustraţi politic, în sensul că nu au ajuns pe anumite poziţii la care au aspirat ori nu au avut acces la funcţii de demnitate publică. Împotriva ziariştilor de la cotidianul din Cluj am formulat plângere penală pentru calomnie, solicitând daune morale atât lor, cât şi societăţii care editează această publicaţie. În esenţă, atacurile se refereau la faptul că soţia mea, care este asociat unic la SC Gelafarm SRL Alba Iulia, a cumpărat şi revândut spirt sanitar, în cantităţi mai mari şi că ar fi obţinut sume însemnate ca profit, lucru ce ar fi fost făcut cu încălcarea legii şi de asemenea ar fi beneficiat de restituirea accizelor. În realitate, SC Gelafarm a încheiat tranzacţii comerciale legale de pe urma cărora a beneficiat de un adaos comercial redus. (urmare din pag. 1) Firma şi-a plătit toate impozitele şi taxele la stat şi nu a beneficiat de restituirea accizelor. Aşadar "săgeţile" respective au vizat-o pe soţia mea şi mai puţin pe mine. Tocmai de aceea, conducerea centrală a partidului şi guvernului României, nu mi-au adus imputaţii pe această temă nepunându-se problema eliberării din funcţia de prefect şi nici a recomandării de a nu candida pentru funcţia de preşedinte al PSD Alba.
     -Acum, că apele s-au mai liniştit, credeţi că este nevoie de o curăţenie în PSD Alba? Vor fi vinovaţi care vor plăti?
     -În PSD Alba există şi se respectă principiul democraţiei interne, în sensul că fiecare membru de partid are dreptul să aibă puncte de vedere proprii, în problemele pentru care urmează să se ia decizii. Dar, odată adoptată o hotărâre, ea devine obligatorie pentru toţi, deci şi pentru cei care nu au fost de acord cu ea. Atunci când însă luptă împotriva unei hotărâri deja adoptate, deci încalcă disciplina de partid, evident că se pune problema analizării situaţiei create şi luarea unor decizii corespunzătoare. Consider că, în urma alegerilor care au avut loc în partid în această toamnă, organizaţiile locale din judeţul Alba s-au întărit. În organismele executive au fost aleşi noi membri care se bucură de prestigiu şi care abordează cu multă responsabilitate problemele politice şi de imagine ale partidului nostru. De aceea sper că de acum înainte, să acţionăm mai uniţi şi să nu se mai repete situaţiile în care unii membri de partid aruncă public cu noroi în conducerea executivă a PSD Alba şi în personalităţile locale ale partidului.
     -Care credeţi că ar fi punctele forte, calităţile unui lider politic pentru a putea păstra coeziunea, capacitatea de a acţiona unitar, în speţă a organizaţiei PSD Alba pe care o conduceţi?
     - În primul rând, cred că liderul de partid trebuie să se bucure de încrederea membrilor, să acţioneze în echipă, să militeze pentru rezolvarea tuturor problemelor apărute în rândul organizaţiilor locale, să fie deschis faţă de cei care doresc să devină membri ai partidului. O formaţiune politică nu poate rămâne o structură închisă ci trebuie să acţioneze constructiv pentru a-şi asigura continuitate şi forţă în confruntările politice. Un lider adevărat trebuie să rămână fidel partidului în toate situaţiile posibile, respectiv nu doar atunci când se află la guvernare ci şi atunci când e în opoziţie. Liderul trebuie să imprime vigoare, forţă şi disciplină, să asigure funcţionarea democraţiei interne.
     -Numiţi câteva din realizările mai deosebite pe care le-aţi înfăptuit în cele 10 luni de când ocupaţi scaunul de prefect.
     -Ca prefect, am acţionat pentru aplicarea programului de guvernare în judeţul Alba. În acest sens, datele statistice pe primele 8 luni ale anului în curs confirmă o creştere cu 5,8% a producţiei industriale, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2000, de asemenea, producţia agricolă din judeţ a înregistrat o creştere semnificativă, existând cantităţi de cereale suficiente pentru nevoile populaţiei. Exportul a crescut cu 52,3% faţă de semestrul I al anului trecut. Apoi numărul turiştilor care ne-au vizitat judeţul a crescut cu 44,8%, a fost impulsionată construcţia de locuinţe, fiind terminate peste 100 de locuinţe în semestrul I iar în prezent se află în curs de execuţie 1163. Rata şomajului la nivelul judeţului s-a redus la 9,2% faţă de 14,6% cât era în luna decembrie 2000. Pe de altă parte, am acţionat pentru atragerea de investitori în special în sfera producţiei, în oraşele Alba Iulia, Sebeş, Cugir şi zona Munţilor Apuseni. Am acordat o atenţie deosebită respectării legislaţiei de către autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, autorităţi cu care am realizat o bună conlucrare în interesul judeţului şi al cetăţenilor. Pentru prima dată între Prefectură şi Consiliul Judeţean există o colaborare benefică în toate domeniile. Am acţionat pentru conducerea şi coordonarea activităţii serviciilor publice descentralizate în scopul realizării sarcinilor specifice. Au fost întreprinse controale pentru protecţia mediului înconjurător, a fondului forestier, pentru combaterea muncii la negru, verificându-se de asemenea şi modul în care agenţii economici din zonele defavorizate acţionează în consens cu legislaţia în domeniu.
     -Ce obiective mai importante sunt înscrise pe agenda prefectului Ioan Rus în viitorul apropiat?
     -Ne propunem în primul rând să susţinem investiţiile productive în zone cu probleme sociale cum ar fi Aiud, Cugir şi Munţii Apuseni, pentru a putea reduce rata şomajului şi a asigura cetăţenilor un nivel de trai mai bun. De asemenea, voi acţiona pentru respectarea legalităţii, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice. Voi asigura o bună colaborare între autorităţile alese şi cele numite, în interesul locuitorilor acestui judeţ. Nu în cele din urmă, vom accelera acţiunea de punere în posesie a titlurilor de proprietate, care în ultimul timp înregistrează un progres remarcabil.
     -Cum aţi caracteriza prestaţia PSD în formula cu Adrian Năstase prim-ministru?
     -Este o prestaţie bună. PSD s-a angajat să asigure o relansare economică a ţării precum şi ridicarea treptată a nivelului de trai al populaţiei. Deşi am moştenit o situaţie dificilă, rezultatele economice relevate de datele statistice confirmă un reviriment economic dătător de speranţe pentru cetăţeni. Guvernul Năstase acţionează ca o echipă unită, eficientă, asigurând cu mult succes cadrul necesar integrării noastre în Uniunea Europeană şi în NATO. La fel, reprezentanţii PSD în administraţia locală se implică cu mai multă responsabilitate în implementarea programului de guvernare şi rezolvarea problemelor cetăţenilor. Parlamentarii PSD dovedesc, de asemenea, mult mai multă eficienţă în adoptarea legilor. Raporturile Guvern-Parlament - Preşedinte sunt de colaborare în interes naţional. Numai aşa se explică faptul că PSD şi personalităţile sale se bucură de încrederea majorităţii electoratului, aşa cum relevă toate sondajele de opinie din acest an.
     -În încheiere, ce aţi dori să transmiteţi cititorilor ziarului "Unirea", locuitorilor judeţului care, se ştie, manifestă o mare încredere în capacităţile dvs. morale şi politice?
     -Doresc să îi asigur pe cetăţenii judeţului Alba că am acceptat funcţia de prefect nu din interese personale sau de altă natură, ci din dorinţa sinceră de a contribui la rezolvarea problemelor economice şi sociale cu care ne confruntăm în această perioadă dificilă de tranziţie. Înţelegem greutăţile multor cetăţeni şi îi asigur că voi acţiona cu dreptate şi perseverenţă în interesul lor.
     - Vă mulţumim şi vă urăm mult succes în continuare.
A consemnat Răzvan JURCĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.