Prima pagină Ediția din: 27.10.2001
Știri
Preşedintele PD vine la Alba Iulia
     În cursul zilei de duminică, 28 octombrie preşedintele Partidului Democrat - Traian Băsescu se va afla pentru câteva ore la Alba Iulia. El va participa la lucrările Convenţiei Judeţene a PD Alba, alături de vicepreşedintele Emil Boc. Traian Băsescu va veni la Alba Iulia în jurul orelor 15, de la Deva unde, de asemenea va participa la Convenţia judeţeană a PD Hunedoara. Este acesta un semn al aprecierii organizaţiei judeţene a PD Alba şi un bun prilej de a lua contact nemijlocit cu membrii PD din teritoriu. (A.D.)
Sediu nou
     Ieri, la Dumbrava, la mănăstirea părintelui Teodor Crişan a avut loc inaugurarea unui nou sediu pentru centrul de plasament din localitate. Acesta a fost ridicat prin contribuţia CJ Alba şi a unor oameni inimoşi care au decis să dea o nouă şansă copiilor protejaţi în centrele speciale. Reuşita acţiunii de la Dumbrava se datorează şi bunei colaborări dintre CJ Alba şi Arhiepiscopia de Alba Iulia. De altfel, la inaugurarea de ieri au fost prezenţi preşedintele CJ Alba, Augustin Presecan şi ÎPS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia. (F.R.)
Ministrul Industriilor şi Resurselor, Dan Ioan Popescu, la Alba Iulia
     Astăzi, pentru PSD Alba este o zi deosebit de importantă, urmând să fie ales preşedintele organizaţiei judeţene, cu prilejul Conferinţei ce va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Din partea conducerii centrale a partidului vor superviza acest scrutin la faţa locului, ministrul Industriilor şi resurselor, Dan Ioan Popescu, care este şi vicepreşedinte al PSD, deputatul Codrin Ştefănescu, secretarul executiv al PSD, fiind posibil să asiste şi Cosmin Guşă care ocupă funcţia de secretar general. (R.J.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Sâmbătă şi duminică la Alba Iulia
Partidele trandafirilor îşi vor alege liderii
     Azi, la Alba Iulia, are loc Conferinţa Organizaţiei judeţene Alba a Partidului Social Democrat, care va consfinţi fuziunea între PDSR şi PSDR prin alegerea noilor structuri de conducere a partidului care s-a născut din contopirea celor două formaţiuni politice, Partidului Social Democrat. Totodată, social-democraţii vor contabiliza reuşitele şi eşecurile şi îşi vor trasa liniile de forţă ale viitoarei lor activităţi politice. Nu în ultimul rând va fi aleasă echipa ce va prelua frâiele partidului până la viitoarele alegeri. O echipă tânără, care a dat dovadă de maturitate politică, câştigând alegerile locale şi parlamentare din anul trecut şi care are în frunte un lider incontestabil în persoana lui Ioan Rus.
     Duminică, tot la Alba Iulia, are loc Conferinţa judeţeană a Partidului Democrat. Un partid care la Alba Iulia şi în judeţul Alba a demonstrat, că deşi lipsit de resursele pe care le conferă Puterea, chiar în fieful social-democraţilor şi în zona de manevră a naţionalismului lui Vadim Tudor (vezi cei trei parlamentari PRM de la ultimele alegeri) poate înregistra rezultate excepţionale, aşa cum sunt cele pe care le-a obţinut preşedintele Mircea Hava la alegerile locale. El a impus la Alba Iulia, atât partidului cât mai ales primăriei un nou manageriat, determându-i atât pe consilierii săi politici cât şi pe cei din administraţie să construiască şi să dezvolte un parteneriat real cu comunitatea, în primul rând pe terenul faptelor. Dovadă: noua imagine a municipiului Alba Iulia. De aceea, mai mult ca sigur că Mircea Hava va fi reinvestit cu responsabilităţile majore ce decurg din postura de lider al pediştilor din Alba.
     Tuturor celor care se reunesc azi şi mâine la Alba Iulia sub semnul trandafirilor le dorim multă inspiraţie şi puterea de a se debarasa de tot ceea ce este rău, vechi şi neperformant în politică! (Z.A.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.