Cine stopează violenţa şi abjecţia din fotbalul românesc?
     Multă vreme ne-am iluzionat, ba chiar ne-am narcotizat cu speranţa că mâine o să fie mai bine decât azi, că haosul, nebunia care s-au impregnat în fibra socială îşi vor restrânge raza de acţiune, dacă nu cumva vor fi aruncate peste bord. Am crezut că starea de ură, de incompatibilitate dintre români va lua sfârşit şi vom intra într-o zodie mai bună, cea a iubirii, a muncii, a concordiei naţionale, că în sfârşit, ne vom ocupa de răutăţile noastre şi mai puţin de ale altora. Ne e dat să auzim numai vorbe deşarte, expresii mârlăneşti, mitocăneşti. Suntem pe zi ce trece mai mult o ţară tot mai levantină, în care autoritatea morală slăbeşte galopant, suntem un spaţiu în care triumfă vulgaritatea, nesimţirea, cinismul şi să ne fie cu iertare, prostia, prostul gust, răul de care am devenit dependenţi ca de un drog. Nu auzi decât vorbe rele ca şi când nu s-ar mai întâmpla nimic bun în ţara asta, nu auzi nimic bun care să-ţi meargă la inimă. E la modă aroganţa, obrăznicia, vulgaritatea, bestia. Toţi neghiobii, retardaţii şi frustraţii îşi zăngănesc armele. Într-o atare confuzie în care predomină răutatea şi nedreptatea nici nu mai ştii cine face bine şi cine face rău. Suntem parcă programaţi pentru a urî cât mai mult. Niciodată insanităţile morale n-au atins cote paroxistice ca acum.
     Unul din domeniile vieţii publice în care bunul simţ este eclipsat de un vedetism trivial şi îmbuibat ce ocupă prim-planul atenţiei generale este fotbalul. Pe cât de atractiv şi iubit este acest sport, pe atât de mult este infestat de noroi şi abjecţii, de grosolănie şi apucături mitocăneşti. Şi culmea, actorii acestor scene ce frizează penibilul, elementarul bun simţ nu sunt fotbaliştii, cei care dau viaţă spectacolului pe dreptunghiul verde al gazonului, ci aşa zişii boşi, manageri, oameni îmbrăcaţi în elegante costume cumpărate de aiurea şi posesori ai unor vile şi maşini de miliarde de lei. Ăştia care n-au muncit nicăieri şi-au trăit făcând bişniţă au ajuns peste noapte aristrocraţii lumii noi. Alături de cântăreţii de manele, de clovnii micului ecran, de miliardarii de carton, de politicieni, aceşti samsari care fac şi desfac jocurile în fotbalul românesc au devenit (de vină e şi presa) celebrităţile zilei, răsplătite princiar pentru matrapazlâcurile care le fac la lumina zilei. Ei bine, dacă cineva îndrăzneşte să le arate şi faţa nevăzută a aranjamentelor, a blaturilor şi a tuturor relelor şi viciilor ce au făcut din fotbalul autohton o cloacă a mizeriei şi turpitudinii morale, aceştia devin violenţi, agresivi, nişte jalnici histrioni care lovesc, otrăvesc cu vorbele lor abjecte climatul acestui nobil sport, calcă în picioare orice norme de civilizaţie.
     Pe lângă alde Naşu, Corleone şi Jean Blatula de Bistriţa s-au înscăunat în tagma năimiţilor şi învârtiţilor aşa zisul finanţator al echipei Steaua (grupare foarte respectabilă pentru performanţele sale europene). Lezat, chipurile, de întrebarea unui ziarist, acesta l-a luat la palme şi înjurături, transformând stadionul unde prin raţiunea de a fi este un spaţiu al fair-play-ului, într-un loc rău famat. Ori de câte ori aceşti şmenari ai fotbalului sunt chemaţi în faţa camerelor de luat vederi pentru a-şi da cu părerea despre patologica lume a sportului cu balonul rotund, ei debordează de vulgaritate, de un limbaj violent pe care nu ştiu dacă-l mai auzi decât la uşa cortului. Zonă din ce în ce mai tulbure unde se vântură milioane de dolari, fotbalul românesc se acoperă, din păcate, de mizerie, vulgaritate, violenţă şi alte tare specifice unei societăţi aflate într-o profundă criză morală. Şi mai trist este faptul că nimeni nu se încumetă să-i ia de guler pe aceşti parveniţi şi să-i trezească la realitate. Nici chiar primul ministru nu are tăria să o facă. Atunci cine?
Gheorghe JURCĂ