Cu ochii pe mass-media
Bogaţii partidului şi săracii pământului
     Anunţată cu surle şi trâmbiţe, dezbaterea proiectului bugetului de stat pe 2002 s-a împotmolit în Parlament încă din prima zi, lovindu-se de lipsa de chef a aleşilor, care au chiulit pe capete. Despre unii dintre ei s-a spus că ar fi fost bolnavi, fapt care a îngrijorat, desigur, naţiunea, făcând-o să se întrebe dacă nu cumva bieţilor parlamentari le-a cauzat Raportul Comisiei Europene ce plasează România tot pe ultimul loc în cursa pentru aderare. În documentul cu pricina se arată că ţara noastră, deşi "a făcut progrese considerabile în ultimul an", este departe de a avea o economie de piaţă funcţională, o administraţie publică eficientă, o justiţie independentă, corupţia reprezentând în schimb o gravă problemă la toate nivelurile vieţii publice. Îi frământă aceste lucruri pe parlamentarii României? În nici un caz, atâta vreme cât ei se simt "clasa de deasupra poporului, produsul de vârf al naţiunii". Cel puţin asta este concluzia editorialului "De la iahnie la caviar", semnat de Rodica Ciobanu în "Adevărul" din 12 noiembrie *"Acest salt de mentalitate se vede nu atât în calitatea politicii, cât în ostentaţia cu care politicienii îşi afişează noua condiţie. Nonşalanţa Camerei Deputaţilor în cheltuirea banilor publici pentru confortul parlamentarilor este cel mai recent exemplu. Cumpără limuzine, dar nu orice fel de limuzine, ci pe cele mai scumpe, Mercedesuri. Vrea hotel pentru parlamentari, dar nu orice fel de hotel, ci pe cel mai luxos, de cinci stele. A dublat "tacâmul de protocol" şi a crescut sumele pentru călătoriile în străinătate. Nu se gândeşte cum să facă economie, ci cum să consume, băgând fondurile destinate altor investiţii în automobile, parcări subterane şi sofisticate sisteme de securitate. Foarte puţini deputaţi admit că nu este în regulă să se cheltuiască atâţia bani. Cei mai mulţi sunt convinşi că aşa se cuvine şi găsesc repede argumente care să demonstreze că "e normal". Foarte des auzi: "Este, totuşi, Parlamentul României!" Asta înseamnă că, chiar dacă ţara arată prost, Parlamentul, ca emblemă a ei, trebuie musai să arate bine, să-şi ţină rangul şi să fie cât mai lustruit. Nici un efort nu trebuie precupeţit în acest sens, aşadar, iar cine mai are unele obiecţii dă dovadă de detestabile concepţii egalitariste. Alte argumente sunt căutate în zone mai îndepărtate. Este pus pe tapet standardul parlamentarilor occidentali: salariile de peste 5000 de dolari, sumele forfetare din parlamentele europene, staff-ul numeros al unui congresman american, avantajele logistice şi informaţionale etc. O comparaţie ipocrită, menită să provoace compătimirea şi să convingă că orice investiţie în bunăstarea aleşilor înseamnă creşterea performanţelor politice şi intrarea în rândul ţărilor civilizate. Aici, este evident că parlamentarii aplică un standard occidental pentru ei şi un altul autohton pentru restul populaţiei. Or, singurul care poate fi luat ca punct de referinţă este acesta din urmă. Într-o ţară unde salariul minim nu trece de 50 de dolari, indemnizaţia de douăzeci de ori mai mare a unui parlamentar este suficientă şi a pretinde mai mult sună de-a dreptul sfidător. Când oamenii tremură de frig în blocurile ceauşiste, fiindcă nu au bani pentru căldură, a-i pune să plătească un hotel de lux pentru parlamentari aduce a bătaie de joc. Parlamentarii români par să-şi fi greşit ţara. Aceasta nu este pregătită să suporte costisitoarele lor aspiraţii, ca să primească atât de puţin în schimb." *Într-un discurs prezentat la ONU, preşedintele Ion Iliescu a vorbit, între altele, despre "uriaşele discrepanţe" dintre săracii şi bogaţii globului, având în minte, desigur, comparaţia Est-Vest. Domnia sa n-a găsit însă cu cale să spună ce dureroase sunt în România, de exemplu, discrepanţele dintre bogaţii partidului şi săracii pământului. *"Guvernările postcomuniste autohtone nu au reuşit să combată nici una dintre cauzele sărăciei (de la cele economice - menţinerea "găurilor negre", lipsa de restructurare şi privatizare, nesprijinirea iniţiativei private şi a investiţiilor străine, lipsa de investiţii în educaţia superioară şi cercetare, până la cele politice şi morale - corupţia administraţiei, justiţiei, a moravurilor publice, subevaluarea şi nesprijinirea numeroaselor grupuri de expertiză, în contrast cu favorizarea reţelelor clientelar-mafiote etc.). Actuala guvernare PSD este mult mai organizată decât coaliţia din perioada 1996-2000 şi decât a fost PDSR înainte de 1996, dar aceasta nu este altceva decât o îmbunătăţire cantitativă, formală. Nu se observă nici o schimbare calitativă, la nivelul voinţei politice, în sensul scoaterii justiţiei de sub dependenţa de politică, a sprijinirii consecvente a proprietăţii private, a combaterii crimei organizate, a prevenirii procesului degradării continue a stării de sănătate fizică şi mentală a populaţiei, şi prăbuşirii indicatorilor demografici, a scoaterii administraţiei publice, poliţiei, sistemului de sănătate etc. de sub dominaţia funcţionarilor şi prestatorilor de servicii corupţi, iar lista ar putea continua. Toate se reflectă în sondaje de opinie care aproximează nivelul încrederii populaţiei faţă de instituţii. Lipsa de autenticitate a eforturilor PSD, Cabinetului Năstase şi Parlamentului pesedizat de a consolida democraţia se vede dacă examinezi comparativ modul în care ele abordează chestiunile cruciale ale democratizării politice, libertăţilor individului şi drepturilor omului. Doar pentru că ni se cere din partea UE, Guvernul şi Parlamentul fac eforturi pentru a îndeplini criteriile primelor patru capitole de negociere (libertatea de circulaţie a mărfurilor, persoanelor, serviciilor, capitalurilor). Dovada că este vorba exclusiv de o abordare "tehnică, formală", o reprezintă restrângerea tot mai vizibilă a libertăţii de expresie. Libertatea presei, în special la nivel de televiziune, a fost restrânsă printr-o varietate de mijloace, iar guvernanţii continuă să o facă netulburaţi, crezând că nu este un capitol de negociere. Este mai mult decât atât. A venit timpul ca UE să fie sesizată de limitările grave impuse libertăţii presei. (...) Oamenii de rând nu se mai entuziasmează la vestea succeselor internaţionale ale diplomaţiei partidului de guvernământ. Este suficient să mergi în spitalele unde nu sunt medicamente, prin pieţele şi magazinele unde majoritatea s-a transformat în sărăcime voyeuristă, pe străzile murdare şi desfundate din oraşe, unde îşi fac veacul găşti criminale, adolescenţi fără preocupări, drogaţi, prostituate, copii abandonaţi, câini vagabonzi, sub ochii nepăsători ai poliţiei sau chiar sub protecţia acestora, ca să înţelegi că România reală este altundeva decât în discursurile de propagandă ale lui Năstase, Iliescu sau ale fostei puteri. Nu trebuie negate sau minimalizate anumite succese ale celor de la putere, dar nici nu trebuie să credem că reforma sau prosperitatea sunt succese înainte ca ele să-şi arate roadele. Ar însemna să ne lăsăm păcăliţi de cei care înlocuiesc guvernarea politică şi economică a unei ţări cu strategiile de imagine, de "relaţii publice", care sunt un fel de campanii electorale mascate." (Dan Pavel, în "Ziua", din 12 noiembrie) * Un punct de vedere asemănător formulează Stelian Tănase în tableta "Propaganda", în care compară tonul relatărilor vizitei lui Adrian Năstase în SUA cu cel folosit înainte de 1989 *"Relatările TV din 2001, noiembrie, arată cât de puţine lucruri s-au schimbat în această privinţă. Nimeni nu poate nega utilitatea vizitei, faptul că s-a produs într-un moment oportun. Pelerinajul premierului şi al însoţitorilor lui numeroşi pe la uşile mărimilor occidentale nu a fost degeaba. România pare că a intrat iar în cărţi. Năstase a primit promisiuni că nu vom fi uitaţi la summit-ul de la Praga. S-a încheiat şi un nou acord stand-by cu FMI. Britanicii, care până acum ne-au tăiat peste tot, acum declară că ne sprijină. A jucat un rol şi filiaţia social-democrată, laburistă probabil. Dar şi calcule strategice. Una peste alta, Năstase a ieşit cu bine din încercare. S-a descurcat, a convins. Imaginea de lider al unui partid cripto-comunist s-a mai şters. Fuziunea cu PSDR şi sprijinirea SUA în lupta împotriva terorismului şi-au făcut efectul. Năstase este în momentul cel mai bun al carierei sale politice. Scriind aceste lucruri, dăm însă peste efectele perverse ale propagandei. E imposibil să apreciezi în termeni pozitivi vizita fără riscul de a fi etichetat ca jurnalist vândut. Asaltul guvernamental asupra mass-media este extrem de puternic. Aservirea jurnaliştilor - mai ales din televiziuni - e vădită. Efectul este că spaţiul neutru al analizelor obiective a dispărut. În viziunea oficială, jurnaliştii se împart 1/cei care susţin puterea şi 2/cei care sunt contra ei. Ţara văzută din Palatul Victoria se împarte în două: cine e cu noi şi ceilalţi, împotriva noastră. Analizele realiste asupra acestei vizite lipsesc. Bilanţul e unul tipic propagandist. Nu va întârzia să fie oferit încă în acest week-end de bravele noastre televiziuni în genunchi. Simulacrul unor comentarii inundă deja programele de ştiri. Urmează să fie mestecat subiectul în puţinele talk-show-uri tv care au mai rămas. Nici unul echidistant şi corect. Cineva acolo sus s-a ocupat să le desfiinţeze. Vremea lui Leonte Răutu, temutul şef al propagandei sub Gheorghiu - Dej şi Ceauşescu, nu e chiar aşa de departe. Mentalităţile autoritariste au rămas. Sunt vii şi operează nestingherite în relaţia dintre putere şi mass-media." ("Curentul" din 10 noiembrie)
Maria Lucia MUNTEANU