Un stat de paraziţi
     România a ratat în multe situaţii pătrunderea în elita europeană şi mondială. Nu vrem să mai punem sare pe rana eşecului de a accede printre aleşii lumii la fotbal. Luaţi de măruntele griji cotidiene, unii au şi uitat că Hagi n-a fost suficient de copt, că nu le prea are cu ideile şi tacticile de joc, că nici arbitrii nu ne-au vrut binele. Dar hai să fim serioşi, cu ce pricopseală se alegeau organizatorii Campionatului mondial de fotbal, recte FIFA, când la Seul sau Tokio ajungeau pe lângă câţiva mari başcani ai fotbalului de pe Dâmboviţa şi câteva zeci de pârliţi de românaşi. Dar revenind la rateuri, ţara în care se joacă ca nicăieri în lume bătuta pe loc, alde trăitorii de la porţile Orientului s-au mai izbit şi de alte Cartagine ale refuzului, pe care ne doare sufletul să le mai amintim aici. Nu intrăm sau ne facem un prost renume prin şosele desfundate, ogoare nelucrate, corupţie, droguri, violuri, prostituţie, frig, foame, handicapaţi, vânzători de carne vie, spitale insalubre în care pacientul este nevoit să vină de-acasă cu algocalmin şi aspirină în bocceluţă, pensii insignifiante - adevărate paşapoarte pentru marea trecere spre lumea de dincolo şi câte şi mai câte altele.
     Ne simţim pur şi simplu umiliţi deschizând această paranteză a recordurilor triste, dramatice, dar trebuie să le deţină şi pe acestea cineva. Mânia, sila, care ne stau în gât, ca să spunem aşa, sunt determinate de această dată de alte cauze, la fel de sumbre şi de jalnice. România deţine cu certitudine locul întâi pe mapamond în ce priveşte scumpirile, introducerea de noi taxe, dări, impozite şi tot felul de angarale, care au drept scop, ce-i drept cam umflat, grăbirea unora în trecerea spre cele veşnice şi vaietele, ofurile altora care au ajuns să plângă după România multilateral - dezvoltată sau după raiul occidental. Practic, nu există zi de la Dumnezeu, ca ziarele, televiziunile să nu anunţe vreo scumpire de preţuri, fie la gaz, energie electrică, energie termică, apă, telefon, benzină, fie la hârtie, metrou, autobuz, locuri de veci, medicamente etc. De fapt, România a intrat într-o arie a scumpirilor de parcă am fi o ţară de bogăţaşi, iar regiile şi companiile naţionale ar fi nişte sărmani şi goi, ce n-au după ce bea apă. Iată, s-a anunţat într-o adevărată euforie scumpirea galopantă a biletelor de tren. Pur şi simplu o călătorie cu trenul va fi de-a dreptul inaccesibilă pentru cei mai mulţi dintre cetăţeni. Unii vor trebui să muncească aproximativ o săptămână pentru a putea călători de la Baia Mare la Bucureşti. O călătorie cu intercity este echivalentă cu a te deplasa cu avionul. Şi cum trenul este mijlocul de transport preferat de români rezultă că vor mai călători cu el doar naşul şi unii contravenienţi.
     Acest salt halucinant de 80% sau 47% s-ar explica dacă aceste sume exorbitante ar fi materializate în condiţii omeneşti de călătorie. Mare parte din compartimentele trenurilor noastre sunt pur şi simplu mizerabile, pline de gunoaie, perdele şi banchete sfâşiate, uşi care nu se închid, mirosuri fetide, nesiguranţa persoanei, întârzieri, başca mai iau foc locomotive şi vagoane în plin mers. Apoi, după ce cumperi acest bilet scump, te mai trezeşti că a mai fost vândut locul tău altor persoane şi de aici scandaluri, discuţii necivilizate. Dezastrul cunoaşte o curbă ascendentă. Şi când te gândeşti că statul nostru se pretinde a fi paternalist, cu dragoste faţă de fiii săi, ar trebui să-i facă viaţa românului cât de cât respirabilă. Dar vai de el român, vai de el stat. Peste 70% din salariul unui român obişnuit se duce pe servicii. Să ne arate onor guvernul măcar un capitol în care s-a îmbunătăţit confortul românului şi zicem mea culpa mon cher premier.
Gheorghe JURCĂ