Ultima oră
Știri
Program de apă în week-end
     Deşi SC Apă Canal SA Alba Iulia a informat că 2500 de apartamente urmează să rămână fără apă potabilă la robinete din cauza neplăţii facturilor restante, până ieri doar 9 scări de bloc din trei asociaţii au fost debranşate. Conducerea societăţii a hotărât însă ca şi rău-platnicii din aceste blocuri să primească apă potabilă în week-end urmând să fie din nou debranşaţi luni. (F.R.)
Cu prilejul Zilei Naţionale a României
Expoziţie de flori la Alba Iulia
     Pentru a omagia Ziua Naţională a României de la Alba Iulia, Camera de Comerţ Alba, în colaborare cu Primăria municipiului Alba Iulia, organizează prima ediţie a Expoziţiei de Flori şi Plante Decorative EXPOFLORA 2001. Manifestarea se va desfăşura în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie a.c. în holul Casei de Cultură a Studenţilor din municipiu. Vor fi amenajate cu acest prilej standuri speciale unde să poată fi admirate şi eventual cumpărate flori, plante decorative, produse pentru îngrijirea florilor şi amenajări interioare. De asemenea, expoziţia florilor va fi îmbinată cu o serie de produse expuse de cei mai renumiţi artişti plastici din judeţ. (R.J.)
Taxe pentru certificatele de urbanism
     Delegaţia Permanentă a CJ Alba a stabilit taxele în sume fixe pentru eliberarea certificatelor de urbanism pe anul 2002. Pentru mediul urban, raportat la suprafaţă, taxele vor fi următoarele: până la 150 mp - 40.300 lei; până la 250 mp - 54.300 lei; până la 500 mp - 68.000 de lei; până la 750 mp - 82.000 lei; până la 1000 - 97.100 de lei şi peste 1000 mp - 97.100 + 100 lei/mp. Pentru mediul rural se percepe 50% din taxa prevăzută pentru mediul urban. (F.R.)
Probleme social-cetăţeneşti
     Şi în cursul zilei de miercuri, câteva zeci de cetăţeni i-au telefonat preşedintelui CJ Alba pentru a semnala o serie de probleme cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. Şi de această dată, asistenţii personali au cerut mai marilor judeţului să le fie plătite salariile restante. După debranşările de la reţeaua de apă potabilă şi termoficare, pensionarii şi bolnavii au solicitat reintroducerea acestor utilităţi, pentru că temperatura în apartament este tot mai scăzută. Alţi cetăţeni şi-au exprimat revolta vis-a-vis de teroarea pocnitorilor cerând măsuri dure. Instituţiile şi organele abilitate au fost sesizate în speranţa rezolvării problemelor semnalate. (F.R.)
Dacă situaţia o impune
Unităţile sanitare neperformante se vor transforma în unităţi medico-sociale
     Prefectul Ioan Rus a dispus o evaluare a activităţilor sanitare, a indicatorilor sanitari şi economici în scopul formulării de propuneri pentru transformarea unităţilor sanitare din judeţul Alba în unităţi medico-sociale. La formularea propunerilor, care vor fi analizate într-o şedinţă importantă a Guvernului pe data de 3 decembrie a.c., se va urmări printre altele o mai bună organizare la nivelul judeţului, cu reţele sanitare, în sensul folosirii mult mai eficiente a banului public. (R.J.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Pretinzând că sunt italieni... respectabili
Doi indivizi au tâlhărit o vânzătoare din Abrud
     Viorel Pasăre (29 de ani, din Slobozia) este anchetat de procurorii din Câmpeni pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. În fapt, Pasăre împreună cu un complice s-au prezentat joi seara la un magazin din Abrud şi, dându-se drept cetăţeni italieni, i-au cerut vânzătoarei să le arate cum arată... moneda românească pentru a nu fi înşelaţi de bişniţari. Vânzătoarea Livia L. a scos mai multe fişicuri de bani şi le-a pus pe tejghea. Profitând de un moment de neatenţie al vânzătoarei, cei doi au furat o parte din bani şi au dispărut din magazin. Imediat, vânzătoarea a văzut că-i lipsesc 15 milioane de lei şi a alarmat câţiva localnici de la un bar din vecinătatea magazinului. Unul dintre fugari - Pasăre - a fost prins şi imobilizat de localnici. În momentul în care a fost încolţit, tâlharul i-a ameninţat pe urmăritorii săi cu un briceag. Ieri seară, toate unităţile de poliţie din Apuseni erau în alertă, organizând filtre pentru prinderea fugarului. Acesta avea asupra lui banii furaţi din Abrud.
Nicoleta TOMUŢA
În cazul încălcării dispoziţiilor legale,
Amenzi de până la 100 de milioane de lei pentru producătorii şi comercianţii de artificii şi pocnitori
     Ministerul de Interne îi avertizează pe comercianţii şi producătorii de artificii şi pocnitori că nerespectarea prevederilor legale va fi sancţionată cu amenzi cuprinse între 8 milioane de lei şi 100 de milioane de lei. Producerea şi comercializarea obiectelor pirotehnice de distracţie este interzisă minorilor, fiind permisă numai persoanelor fizice şi juridice care posedă autorizaţii eliberate de poliţie. Inscripţionarea în limba română a instrucţiunilor de folosire este obligatorie, ca şi menţionarea clasei din care fac parte obiectele. Jocurile de artificii nu pot fi organizate, de regulă, după ora 22.00, cu excepţia cazurilor în care există avizul poliţiei locale. Cadrul normativ care reglementează folosirea artificiilor şi pocnitorilor în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă şi pe timpul acestora este reprezentat de HG nr. 954/2001, Legea 126/1995 şi Legea 464/2001. (N.T.)
Microcredite oferite de CCIA Alba
     Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba a lansat de curând un interesant program de microcredite, dedicat sectorului IMM. Valoarea împrumutului este cuprinsă între 2500 - 20.000 USD, echivalent în lei cu o dobândă raportată la sold. Printre criteriile de eligibilitate la acordarea împrumutului se regăseşte şi acela de a fi membru al CCIA Alba de minimum trei luni, cu activităţi constante. Scopul pentru care poate fi acordat împrumutul este unul divers cuprinzând printre altele achiziţionarea de echipamente şi utilaje, achiziţionarea de spaţii comerciale sau alte investiţii care contribuie la dezvoltarea societăţii. Pentru alte detalii legate de termenii împrumutului sau criteriile de eligibilitate, cei interesaţi se pot adresa Departamentului Consultanţă, Strategie, Dezvoltare şi Integrare Europeană din cadrul CCIA Alba. Până în prezent la Departamentul respectiv au fost depuse 6 dosare având ca obiectiv obţinerea acestor microcredite. (R.J.)
Artificii politice de iarnă
Justiţiarul Simedru a învăţat să mintă frumos, dar cine-l mai crede
     Prea puţini dintre noi ştiu că un "renumit" parlamentar PNL este, printre altele şi un mare filozof. De curând am aflat că există un etalon pentru cei care vor să afle cine este cel mai mincinos om politic. Inundat de modestie insul în cauză ne dă sfaturi din "bogata" sa experienţă politică. Iată o judecată de valoare născută din gândirea profundă a "eminentului" politician: "...nu există oameni care să nu mintă, unii mint mai mult, alţii mai puţin. Din păcate, în România ajung la putere cei care mint mai frumos". Curată filozofie din partea unui liberal care a participat la guvernare, ce spuneţi? Cuvintele pot spune mult prea puţin despre omul care a acceptat şi a fost complice la jaful unei ţări (deşi la un moment dat liberalii promiseseră cu totul altceva), iar acum a devenit un justiţiar care propovăduieşte adevărul şi dă sfaturi care, evident, după părerea sa sunt cele mai bune. Apăsat de păcatele unei guvernări catastrofale deputatul PNL uită să ne amintească totuşi ce electorat reprezintă el, pentru că prea puţini locuitori ai judeţului s-au mai lăsat amăgiţi o dată de plăvrăgeala ieftină pe care o etalează. Reprezintă procentele primite "cadou" cu ajutorul computerului, însă demagogul uită iarăşi acest lucru şi nu pierde nici o ocazie pentru a striga sus şi tare ce face el pentru electoratul pe care-l reprezintă. Un singur lucru se poate spune cu certitudine: promisiuni a făcut justiţiarul liberal, însă, vai, nu electoratului care l-a votat. Dar, ce mai contează pentru că, la fel ca şi în timpul guvernării la care a participat s-a ales praful de vorbele frumoase ale politicianului "de renume". Totuşi, tânăra speranţă într-ale filozofiei nu ne spune o vorbă despre persoanele din administraţiile locale care au fost obligate să plece de la PDSR la PNL în perioada dezastruoasei guvernări, despre realizările sale (ca parlamentar, bineînţeles), despre promisiunile neonorate pentru locuitorii Cugirului sau măcar despre jaful la care a fost complice. Despre moralitatea acestui deputat lăsăm faptele sale să spună totul, însă vai de cei pe care îi reprezintă în Parlamentul României.
Codrin ŞTEFĂNESCU
Deputat PSD de Alba

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.