Colindul Marii Uniri
     Odată cu 1 Decembrie începe sezonul darurilor. Zilele noastre sunt muiate în lacrimile care curg prin subteranele fiinţei, în sentimente de emoţie, bucurie şi speranţă. Am arat, am semănat, ne-am rugat pentru ploaie, ne-am rânduit viaţa după vremuri, am cules roadele anului şi aşteptăm acum o iarnă a colindelor, a luminilor şi a nădejdilor. Darul cel mai bogat, mai de preţ şi care ne-a ţinut treaz sufletul este cel al Marii Uniri. Clopotele Catedralei Reîntregirii Neamului cheamă din nou Naţiunea Română la Alba Iulia, în primul an al celui de-al treilea mileniu. E o sărbătoare cu atât mai mare cu cât ea semnifică naşterea statului unitar român, trăinicia lui, forţa care iradiază în capilarele pământului românesc, în arterele tuturor românilor care s-au adunat pentru totdeauna la sânul Maicii Românii.
     Această unire a fost o cerinţă istorică, fiindcă neamul românesc de la zămislirea sa şi până astăzi a rămas unul şi etniceşte nedespărţit, păstrând aceleaşi borne geografice, pământul Daciei şi a lui Traian. Istoria unui popor îşi sapă albia sa în momente de mare răscruce şi se înfăptuieşte pe mari sacrificii omeneşti, prin gesturi şi fapte ale unor eroi de referinţă. Aşa cum spunea Vasile Goldiş "fericiţi suntem noi românii de azi că prin noi istoria săvârşeşte actul mare al unirii tuturor românilor într-un singur stat". Chiar dacă tribuni, ori trâmbiţaşi ai toxicelor idei de secesiune în care nordul îşi proclamă cugetul profund, lucrarea de temelie, religia muncii, disciplina, ordinea, iar sudul este eminamente un spaţiu al vorbelor goale, al Caţavencilor, nimeni nu ne-a putut dezbina. Formăm cu toţii o inimă pentru că ne uneşte o dorinţă uriaşă pentru stabilitate, unitate, concordie naţională, o uriaşă speranţă în viitorul României Mari.
     Pe noi, albaiulienii, ne-a afectat că de 1 Decembrie la Alba Iulia în loc să vedem portrete ale acelora care au înfăptuit Marea Unire, am văzut mai mereu candidaţi şi lozinci electorale. Nu ne opunem ca să vină la Alba Iulia oameni politici, dar cerem răspicat să nu se politizeze marea sărbătoare, să nu o confişte unii sau alţii. Pentru că sărbătoarea nu este a lor, ci a poporului român, a celor care duc această ţară săracă-bogată pe braţele lor cu destule opinteli, chinuri şi nevoi. Credem că la Alba Iulia, la 1 Decembrie, toţi suntem români şi măcar o zi pe an trebuie să fim uniţi. Să nu venim la Alba Iulia pentru capital politic, să venim pentru dragostea de acest sfânt pământ şi popor, pentru a cinsti memoria, pentru cei care au făurit Marea Unire, pentru cinstirea atâtor eroi legaţi de milenarul oraş Alba Iulia, pentru a ne reculege într-o capitală încărcată de istorie, în faţa celulei lui Horea, pentru a urma paşii lui Mihai Viteazul. Iar dacă nu putem veni pentru aceste sacre motive mai bine să nu venim.
     Este imperios necesar ca această măreaţă sărbătoare să aibă un ritual al său care să pună în evidenţă în fiecare an esenţa, flacăra acestui eveniment, a acestei zile. Este momentul ca românii, fie ei moţi ori nu, să-şi strângă rândurile aici, acasă, cinstind astfel idealurile iluştrilor lor înaintaşi şi punând temelie într-u dreaptă credinţă, într-un viitor mai bun şi mai demn pentru generaţiile ce vor veni. Căci vorba marelui Iancu, fericirea românilor să se înfăptuiască în vatra lor strămoşească. Iar cei ce vor veni după noi să găsească şi să păstreze un 1 Decembrie curat şi strălucitor ca cel de acum 83 de ani. Trăiască în veci Marea Unire de la Alba Iulia!
Gheorghe JURCĂ