Curier județean
Rugăciunea de azi
      Din somn sculându-mă, cântare de miez de noapte aduc Ţie, Mântuitorule, şi înaintea Ta căzând strig: nu mă lăsa să adorm în moartea păcatelor, ci mă miluieşte, Cel ce Te-ai răstignit de voie şi pe mine, cel ce zac în lene, grăbind mă scoală şi mă mântuieşte, ca să stau înaintea Ta întru rugăciuni; iar după somnul nopţii să-mi luminezi ziua fără de păcat, Hristoase, Doamne, şi mă mântuieşte.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Cuv. Ştefan cel Nou; Sf. Mc Irinarh
Catolic: Sf. Ecaterina Labouré

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Taxe mai mari
     Delegaţia Permanentă a CJ Alba a stabilit în ultima şedinţă un proiect de hotărâre privind stabilirea taxelor locale, speciale, tarifelor şi valorilor impozabile pe metru pătrat de suprataxă construită desfăşurată la clădiri şi alte construcţii luate în calcul la eliberarea autorizaţiilor de construcţie pentru 2002. La calculul acestora s-a ţinut cont de indicele de inflaţie de 130,8 la sută, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Au fost stabilite următoarele taxe: 55.600 lei/mp pentru eliberarea autorizaţiilor de construire foraje şi escavări; 97.100 lei/mp pentru eliberarea autorizaţiilor de construcţie la lucrări cu caracter provizoriu, 347.000 lei pentru eliberarea avizului Comisiei tehnice de amenajarea teritoriului şi urbanism, 597.000 lei pentru eliberarea acordurilor necesare autorizaţiilor de construire a obiectivelor în zona drumurilor judeţene etc. (F.R.)

Apă potabilă pe săturate
Primim de la SC APA CTTA SA Alba
     Referitor la afirmaţiile d-lui deputat Dan Coriolan Simedru făcute în conferinţa de presă din data de 23.11.2001 cu privire la stoparea investiţiei de dezvoltare a alimentării cu apă potabilă ''în zona localităţii Galda", vă rugăm a publica următoarele:
     SC APA CTTA SA Alba precizează că niciodată nu s-a pus problema opririi lucrărilor la acest obiectiv, ci dimpotrivă Consiliul judeţean Alba a susţinut constant şi continuu prin fondurile alocate continuarea lucrărilor până la finalizarea investiţiei şi punerea în funcţiune a capacităţilor aprobate.
     Prin investiţia "Dezvoltarea alimentării cu apă potabilă a localităţilor aferente sistemului zonal al judeţului Alba - sursa râu Sebeş" aflată în curs de execuţie, s-a aprobat în anul 1992 şi dublarea capacităţii de transport (aducţiuni) până la staţia de pompare Galda. Lucrările au continuat în fiecare an în baza programelor de investiţii aprobate de către Consiliul judeţean Alba astfel încât în prezent mai sunt de executat doar 5,1 km din totalul de 40,5 km aducţiune aprobat.
     Arătăm că datorită sprijinului Consiliului judeţean Alba, la sfârşitul anului 2000 s-a pus în funcţiune staţia de tratare de la Sebeşel, şi prin unele lucrări specifice s-a putut pune în funcţiune transportul gravitaţional al apei spre Alba Iulia, Blaj, Teiuş, Aiud, Ocna Mureş eliminându-se total pompările din sistem.
     Lucrările au continuat şi în anul 2001 cu precădere la aducţiunea spre Galda, fondurile de investiţii alocate prin program, de 12,5 miliarde de lei, fiind suplimentate la rectificarea bugetară cu încă 4 miliarde de lei, primindu-se până în prezent 14,43 miliarde de lei, fapte ce nu justifică afirmaţiile făcute de d-l deputat Dan Coriolan Simedru.
     Actualele consumuri ale oraşelor racordate la sistemul zonal, cât şi a viitorilor consumatori de pe traseul aducţiunii, nu justifică dublarea acesteia de la Galda spre Blaj, Aiud şi Ocna Mureş, SC APA CTTA SA Alba putând la cererea acestora să livreze orice cantitate de apă cerută, prin instalaţiile existente.
     În concluzie, rugăm pe d-l deputat Dan Coriolan Simedru înainte de a face afirmaţii despre problemele SC APA CTTA SA Alba, să se informeze corect, iar d-lui Augustin Presecan, preşedintele Consiliului Judeţean, îi mulţumim pentru sprijinul constant dat în finalizarea acestei investiţii şi considerăm că apa este "insipidă, incoloră şi inodoră" şi nu trebuie folosită sub nici o formă în disputa politică.
ing. Viorel LAZĂR, director general
Deşi nu a mai nins atât de mult
Pe unele drumuri judeţene se circulă cu dificultate
Pe DJ 107K este înschis tronsonul Valea Mlacii - Mogoş
     Directorul general al SC SPL Alba, ing. Ioan Farcaş, ne-a informat că în cursul zilei de ieri pe toate drumurile judeţului se putea circula ca urmare a intervenţiei utilajelor de deszăpezire. S-au făcut intervenţii prin răspândire de material antiderapant pe următoarele drumuri judeţene: DJ 704 A Pianu de Sus - Răchita, DJ 204 Şibot - Cugir, DJ 762 Vidra - Avram Iancu, DJ 107 Blaj - Jidvei, DJ 108 Horea - Albac, DJ 750 C Valea Mănăstirii - Stremţ, DJ 705E Tărtăria - Săliştea, DJ 742 Gura Roşie - Roşia Montană, pentru combatarea zăpezii şi a poleiului.
     Ieri dimineaţă, probleme mai deosebite au fost semnalate pe următoarele drumuri judeţene: DJ 107I între Rîmeţ şi Brădeşti, unde se circula pe o singură bandă de mers; DJ 107 K unde era închis tronsonul Valea Mlacii - Mogoş. Totodată, probleme s-au mai semnalat pe drumul Vingard - Ohaba - Berghin, unde deşi s-a intervenit masiv în timpul nopţii zăpada viscolită s-a aşternut din nou pe carosabil.
     În toate zonele mai dificile din acest punct de vedere, echipajele DPL Alba lucrează fără încetare pentru înlăturarea deficienţelor semnalate.
Florin ROMAN

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.