Prima pagină Ediția din: 5.12.2001
Știri
La Blaj
Intoxicaţie mortală cu monoxid de carbon
     Poliţia municipiului Blaj a fost sesizată luni, 3 decembrie, ora 8.00 dimineaţa, de Ioan C., din localitate, despre faptul că şi-a găsit chiriaşa moartă într-una din încăperile casei. Nana Mihoc (45 de ani, din Mihalţ) era căsătorită, avea doi copii şi locuia fără forme legale în Blaj, la Ioan C., o cunoştinţă, pentru a fi mai aproape de locul de muncă. Ea a fost găsită fără suflare, luni dimineaţa, pe patul din camera sa, îmbrăcată şi culcată cu faţa în jos. Potrivit constatărilor medicale, femeia şi-a pierdut viaţa în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon. (N.T.)
Întâlnirea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională
     Astăzi, începând cu ora 12.00, la sediul Guvernului României, din iniţiativa ministrului Dezvoltării şi Prognozei, d-l Leonard Cazan, va avea loc şedinţa Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regională. Judeţul Alba va fi reprezentat de preşedintele CJ Alba şi al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Augustin Presecan şi de directorul ADR Centru, Simion Creţu. (F.R.)
Lansare de carte
     Galeriile de artă ale municipiului Alba Iulia vor găzdui mâine, 6 decembrie, de la ora 17.00, lansarea a două volume care se adresează "tuturor celor care iubesc frumosul, adevărul şi istoria naţională". Organizatorii - Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici Alba şi Uniunea Artiştilor Plastici Alba - vă fac acest cadou de Moş Nicolae cu gândul că suferinţa şi lupta lor nu vor fi uitate. Cele două volume sunt "Amintiri din copilărie" al cunoscutului luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu şi "Noi nu am avut tinereţe" - o cronică a "împotrivirii româneşti la comunism" scrisă de membrii AFDP Alba. (A.D.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Ieri noapte, timp de aproape 3 ore
Un turc a blocat drumul Sebeşului
     În noaptea de 3/4 decembrie, timp de aproximativ 3 ore circulaţia de pe DN 7, în zona Vinţu de Jos - Sebeş, a fost deviată pe DJ 107C din cauza unui autotren cu remorcă turcesc, marca MAN, care a derapat şi a rămas imobilizat de-a lungul şoselei. Conducând autotrenul cu remorcă, Bilagi Recep (53 de ani, cetăţean turc), loveşte cu roata dreaptă faţă un cap de pod, derapează şi pierde controlul autovehiculului care rămâne blocat perpendicular pe axa DN 7, perturbând traficul în ambele sensuri. Bilagi Recep suferă o fractură deschisă la gamba dreaptă, fiind internat în Spitalul Alba. În cauză, Serviciul Poliţiei Rutiere continuă cercetările. (N.T.)
Afaceri cu motorină la Vinţu de Jos
Un ceferist a cumpărat 1000 de litri de motorină furată din trenuri
     Vasile Simionică (33 de ani), angajat ca muncitor la Districtul Linii Bărăbanţ, a fost surprins de poliţiştii de la Postul TF Vinţu de Jos în timp ce transporta 150 de litri de motorină spre locuinţa sa de serviciu de lângă staţia CFR Vinţu de Jos. În noaptea flagrantului, 3/4 decembrie a.c., poliţiştii au efectuat o percheziţie la locuinţa de serviciu a lui Simionică, unde a fost găsită cantitatea de peste 1000 l de motorină care urma să fie vândută chilipirgiilor. Potrivit cercetărilor poliţiei, combustibilul era sustras de către mecanicii de locomotivă sau de către maşinişti. Motorina, destinată încălzirii trenurilor, era furată şi vândută lui Simionică pentru 5.000 - 6.000 de lei litrul. Acesta o revindea contra sumei de 9.000 - 9.500 de lei/litru. În urma înţelegerii prealabile cu mecanicii de locomotivă, Simionică mergea noaptea în remiza CFR Vinţu de Jos şi ridica motorina furată. În prezent poliţia efectuează cercetări pentru identificarea întregii reţele de hoţi de combustibil. Lui Vasile Simionică Poliţia TF i-a întocmit dosar penal pentru complicitate la furt.
Nicoleta TOMUŢA
Prefectura şi Consiliul Judeţean Alba mulţumesc participanţilor la celebrarea zilei de 1 Decembrie
     Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, românii de pretutindeni au sărbătorit cea mai importantă sărbătoare a neamului. Momentul sfânt al Făuririi Statului Naţional Român a fost celebrat la Alba Iulia de zeci de mii de participanţi, care cu inimile curate şi mândri că sunt români au venit în capitala de suflet a neamului pentru a retrăi momentele înălţătoare din urmă cu 83 de ani, când strămoşii lor au înfăptuit România Mare.
     Prefectura şi Consiliul Judeţean Alba mulţumesc conjudeţenilor, tuturor românilor din ţară şi din Diaspora, care au ţinut să fie prezenţi la acest praznic naţional, precum şi Guvernului şi sponsorilor care au făcut posibilă buna desfăşurare a manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională a României.
Preşedintele Consiliului Judeţean, Augustin PRESECAN
Prefect, av. Ioan RUS

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.