Curier județean
Rugăciunea de azi
     Nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mai departe, Dumnezeul nostru, Cela ce mai înainte ai întocmit prin cea veche şi nouă a Ta lege aceste zile, la care ne-ai învrednicit pe noi acum a ajunge, pe Tine Te Lăudăm şi Ţie ne rugăm, întăreşte-ne pe noi cu puterea Ta, ca să ne nevoim într-însele cu sârguinţă spre slava numelui Tău celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţa a tot păcatul, ca - împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne - să ne sculăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bună plăcerea înaintea Ta, întru toate zilele vieţii noastre. Că Ţie se cade a ne milui pe noi, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm împreună cu Părintele Tău cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Cuv. Sava cel Sfinţit; Sf. Mc. Anastasie
Catolic: Sf. Sava

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Ţărăniştii nemulţumiţi de modul în care a fost organizată Ziua Naţională la Alba Iulia
     Vicepreşedintele PNŢCD, Ioan Avram Mureşan, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă la Alba Iulia că este total nemulţumit de modul în care a fost tratată delegaţia PNŢCD la manifestările organizate în cinstea Zilei Naţionale a României la Alba Iulia. "Ne-au înghesuit undeva într-un colţ şi ne-au pus să depunem coroane de flori la statuia lui Mihai Viteazul după partidele ţigăneşti, de parcă ăştia au făurit Unirea. Este scandalos şi jenant pentru orice om de bun simţ din ţara asta. Se încearcă scoaterea din istorie a PNŢCD însă au mai încercat şi alţii şi n-au reuşit", a spus vicepreşedintele ţărănist Ioan Avram Mureşan. (F.R.)

Când istoria e sacrificată din raţiuni politice
     Imediat după trecerea exaltării pricinuite la toate nivelurile de sărbătorirea Zilei naţionale a României, în data de 3 decembrie a.c., liberalii au organizat o conferinţă de presă pentru a-şi exprima mulţumirile şi nemulţumirile pricinuite de manifestările dedicate acestui eveniment. La conferinţă au participat deputatul Dan Simedru, vicepreşedintele Dan Motreanu şi George Tudose. D-l Simedru a apreciat că sărbătoarea poate fi considerată o reuşită, căci populaţia a fost pătrunsă de însemnătatea acestei zile istorice şi a învăţat să-şi manifeste bucuria. Nici apatic, nici zgomotos, iar dincolo de festivismul ieftin s-au simţit sentimentele reale ale participanţilor. "Din păcate, a declarat deputatul liberal, sărbătoarea a fost umbrită de neputinţa organizatorilor de a înţelege istoria, manifestându-se precum foştii activişti PCR, care nu acceptau recunoaşterea meritelor oamenilor politici interbelici, trataţi ca «duşmani de clasă». Faptul că organizatorii au ignorat la recentele manifestări pe cei doi ctitori ai României moderne (Ion I.C. Brătianu şi Iuliu Maniu) relevă că din nou istoria este sacrificată pe altarul luptei politice. Ne înclinăm în faţa celor două uriaşe personalităţi care au fost Mihai Viteazul şi Avram Iancu, dar la 1 Decembrie nu se sărbătoreşte nici unirea de la 1600, nici momentul istoric de la 1848, ci Marea Unire de la 1918, iar în acest context aruncarea la coş a lui Brătianu şi Maniu se datorează unui mod de gândire politic anacronic".
     Liderii liberali au mai afirmat că cele 300 de milioane de lei cheltuite la "chiolhanul" pantagruelic de la Liceul militar denotă sfidarea efectivă a populaţiei într-o perioadă dificilă, din punct de vedere economic, pentru întreaga ţară. Aceste sute de milioane provin, desigur, din banul public şi arată încă o dată cât de mare este distanţa de la vorbă la faptă a PSD-ului (d-l Năstase a declarat că Guvernul României nu va mai achiziţiona decât maşini de provenienţă autohtonă, dar la 1 Decembrie oficialităţile şi-au expus din nou limuzinele de lux şi jeep-urile costisitoare). Liberalii prezenţi la manifestarea de la Alba Iulia au organizat o masă comună din bani proprii, nu din bani publici, sărbătorind Ziua Naţională modest, undeva la o cantină din municipiul nostru.
     Nota generală a conferinţei de presă a fost una critică la adresa puterii, de răspuns la desele atacuri împotriva deputatului Simedru venite din zona puterii, şi de scoatere în evidenţă a importanţei opoziţiei, parlamentarul liberal considerându-se singura voce critică ce se mai face auzită la adresa guvernării şi a administraţiei pesediste din judeţul Alba. (I.H.)
Nou la Alba Iulia
Firma canadiană NIPPON - un cadou de sărbători
     Cel mai nou magazin de produse electronice şi electrocasnice a fost inaugurat ieri la Alba Iulia. Cunoscuta firmă canadiană NIPPON, care are în reţea proprie peste 35 de magazine în ţară, are, de ieri, şi un dealer în judeţul Alba, firma SC Agro Grup Internaţional SA. NIPPON are în ţară propriile linii de asamblare, producând frigidere, maşini de spălat, combine muzicale şi frigorifice, aspiratoare, TV, scaune de birou (peste 100 de tipuri) de cea mai bună calitate şi la preţuri accesibile.
     Orice client care trece pragul magazinului deschis pe strada republicii (vis-a-vis de PRO TV Alba Iulia) poate face celor dragi frumoase cadouri de sărbători cumpărând produse ale firmei NIPPON. Programul magazinului este de la ora 8.00 la 18.00 în fiecare zi, iar sâmbăta de la 8.00 la 13.00.
     Unul din acţionari, consilierul local Dorin Dârloşan, ne-a declarat că noutatea o constituie sistemul de creditare, fără bancă şi fără dobândă, cu un avans de 30 sau 50 la sută. Cumpărătorul trebuie doar să se prezinte la magazin cu doi giranţi, toate actele întocmindu-se pe loc. Transportul la domiciliul clientului este gratuit. Aşadar, nu uitaţi, firma canadiană NIPPON a venit la Alba Iulia cu o mulţime de cadouri de sărbători. (F.R.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.