Sub presiunea Islamului şi a terorismului
România - graniţa de est a creştinătăţii
     Ridicarea obligativităţii vizelor pentru români, care pot călători acum în spaţiul Schengen fără a mai pierde vremea la umilitoarele cozi de la ambasadele statelor UE la Bucureşti, a ţinut şi ţine în continuare pagina întâi a mass-media. Este prezentată ca un succes al guvernului Năstase, ca un succes al unui deceniu de împământenire a relaţiilor şi realităţilor unei vieţi democratice în spaţiul românesc. Este un vis vechi, un vis frumos care acum s-a împlinit. Este, aşa cum spunea preşedintele Iliescu, un uriaş pas înainte spre integrarea noastră în Uniunea Europeană şi în NATO. Şi toate aceste afirmaţii sunt adevărate. Dincolo însă de euforia succesului, trebuie să înţelegem că mai avem un drum lung de parcurs, să fim conştienţi că acceptarea noastră ca europeni s-a făcut acum doar cu jumătate de măsură şi sub presiunea contextului politic mondial. Trebuie să înţelegem care sunt raţiunile care i-au determinat pe occidentali să ia această decizie în ciuda faptului că nu îndeplinim încă criteriul economic, că românii împinşi să migreze provizoriu sau permanent din cauza sărăciei de acasă sunt percepuţi ca un real pericol. Că este aşa, o dovedeşte cu prisosinţă faptul că ridicarea vizelor nu înseamnă automat obţinerea dreptului de muncă în statele membre ale Uniunii Europene şi măsura asiguratorie ca fiecare român care călătoreşte în spaţiul Schengen să facă dovada că este posesorul sumei de 100 EURO pe zi pentru minim cinci zile de şedere într-unul din aceste state şi de 50 de EURO pe zi pentru statele foste comuniste. 100 EURO înseamnă ceva mai mult de 2.800.000 de lei, adică o sumă pe care foarte puţini români şi-o pot permite. Fixarea acestor sume arată clar că Europa nu ne primeşte "cu braţele deschise", aşa cum adeseori s-a afirmat.
     Şi atunci? În încercarea de a înţelege faptele vom face recurs la istorie. Mai veche sau mai recentă, mai apropiată spaţiului balcanic şi european sau mai îndepărtată, pentru că în contextul mondializării o decizie politică luată chiar şi la mii şi mii de kilometri distanţă ne influenţează. Situată "la porţile Orientului", România nu aparţine din punct de vedere cultural spaţiului Europei occidentale, sistemul nostru de valori fiind puternic influenţat de valorile Orientului, poate mai puţin pragmatic, dar mai bogat spiritual, mai puţin analitic, dar mai sentimental. Dar România nu aparţine nici Orientului tocmai pentru că aici de-a lungul milenilor s-a produs o sinteză a acestor două mari sisteme cultural-axiologice. Creştinat prin lucrarea Apostolului Andrei, spaţiul românesc a fost de-a lungul secolelor graniţa de est a creştinătăţii apusene, chiar dacă ortodoxia aparţine Estului. Stau mărturie titlurile de "Atlet al creştinătăţii" acordate de papi unor domnitori români, printre care Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul sunt cei mai proeminenţi. Împotriva cui au luptat românii în timp ce vesticii construiau catedrale? A Islamului reprezentat până în zorii secolului trecut de puternicul Imperiu Otoman. A imperiului prin moştenirea culturală a căruia şi, paradoxal, chiar cu sprijinul NATO, Islamul s-a întărit mai mult în peninsula balcanică, la graniţa de est a Uniunii Europene. Sub presiunea crescând a acestuia - să nu uităm că în Kosovo şi Macedonia situaţia este şi acum pe muchie de cuţit - dar şi în urma tragicului atentat de la 11 septembrie, Europa occidentală a decis că este mai profitabil pentru ea să-şi extindă zona de influenţă asigurând o mai mare protecţie Vestului.
     Ridicarea vizelor pentru români a fost deci o decizie luată de Consiliul Miniştrilor Justiţiei şi ai Afacerilor Interne din Uniunea Europeană, mai mult de nevoie decât de voie. Cum vom şti să profităm de această oportunitate este acum sarcina noastră.
Anca DINICĂ