Chiaburi sau fermieri?
     Începând cu 1 ianuarie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 34/1994 privind impozitul pe terenul agricol (cu modificările prevăzute de OG nr. 8/2001) potrivit căreia persoanele fizice care deţin în proprietate terenuri agricole în suprafaţă de peste 10 hectare cumulat (agricole, forestiere, şi toate terenurile pe care nu sunt amplasate construcţii) plătesc impozite. De la bun început, vorbind despre oportunitatea sau inoportunitatea acestei legi, trebuie să spunem că ea se potriveşte ca nuca în perete cu politica agrară a ţării, inclusiv a guvernului actual. Pe de o parte Cabinetul Năstase doreşte concentrarea terenurilor în mari exploataţii agricole (minim de 110 ha) iar pe de altă parte ţăranii mai înstăriţi şi micii proprietari care există sunt taxaţi ca pe vremuri chiaburii, cu biruri şi impozite de-i trece omului cheful să aibă pământ cât mai mult, potrivit cu Legea exploataţiilor agricole. În aceeaşi ordine de idei legea se potriveşte ca nuca în perete şi cu ceea ce se întâmplă în ţările vecine şi ale Uniunii Europene, unde ţăranii nu sunt mereu impozitaţi, ci tot mai mult subvenţionaţi. Mai ales în anul 2002, subvenţiile au crescut substanţial, chiar şi în Ungaria, ţară de unde cumpără alimente ieftine tot mai mulţi români. Şi este mai mult ca sigur că după ridicarea vizelor, românii noştri se vor aproviziona şi mai en gros din Germania, unde un litru de ulei costă 0,90 DM, adică cam 11-12.000 de lei faţă de 33.000 de lei în România. Şi aceasta pentru că noile impozite agricole îi vor determina pe ţărani să urce şi mai mult preţurile pentru a-şi putea achita birurile, deoarece din pensia de CAP nu pot nici măcar să-şi plătească o butelie de aragaz şi curentul electric pe o lună. Similar vor proceda şi marii proprietari de terenuri.
     Dar cei mai loviţi de noul impozit vor fi tocmai noii fermieri, cei care au între 20-30 hectare de pământ, care nu beneficiază nici de subvenţii şi nici nu sunt scutiţi de vreun impozit. Ei sunt un fel de chiaburi de azi, căci au un statut de oaie neagră a agriculturii româneşti pentru că, după ce au fost eliminaţi de la subvenţii, în măsura în care ele mai există, acum iată că mai primesc încă o lovitură care-i va pune pe mulţi chiar la pământ. Deci în loc să fie încurajaţi, micii fermieri, cei mai productivi şi mai eficienţi agricultori în toată lumea, sunt puşi la zidul birurilor. Culmea culmilor este însă că s-a ajuns în situaţia de a fi impozitaţi şi ţăranii care nu sunt de fapt proprietari cu acte în regulă, ci au doar o simplă adeverinţă sau există un proces verbal de punere în posesie a lor. Adică s-a pus carul înaintea boilor! Şi când lucrurile sunt de-a-ndoaselea, treaba merge prost, mai ales în agricultură, care de 12 ani este tot mai batjocorită. O fi el ţăranul român talpa ţării şi a birurilor, dar parcă prea l-a bătut Dumnezeu acum, când este tot mai bătrân şi mai sărac. Deci numai un impozit în plus îi mai lipsea! Şi asta numai ca să o ducă bine birocraţia agricolă, ce a împânzit ţara şi judeţul cu tot felul de direcţii, agenţii şi inspecţii, unele de pe vremea agriculturii socialiste, altele noi, dar la fel de inutile, atâta vreme cât fac numai statistică şi teorie agricolă şi nu ajută cu nimic fermierul care este actorul principal în orice agricultură capitalistă!
Gheorghe CIUL