Curier județean
Rugăciunea de azi
     Sfinte îngere, păzitorul meu, acoperă-mă cu aripile bunătăţii tale şi izgoneşte de la mine toată lucrarea cea rea a diavolului şi roagă pe Dumnezeu pentru mine, păcătosul.
     Luminează ochii mei, Hristoase Dumnezeule, ca nu cumva să adorm întru moarte, ca nu cândva să zică vrăjmaşul meu: întăritu-m-am asupra lui. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mc Tatiana, diaconiţă şi Eutasia
Catolic: Sf. Tatiana

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Până în prezent, în județul Alba
Iarna a produs pagube în valoare de 800 de milioane de lei
     Deşi mai este mult până departe, adică până la sfârşitul iernii, până în prezent anotimpul rece a produs în judeţul Alba pagube de peste 800 de milioane de lei. Cele mai mari, conform datelor raportate de autoritatea locală, s-au produs la Teiuş, unde valoarea acestora este de aproximativ 765 de milioane de lei, din care 421 de milioane de lei reprezintă distrugerile gospodăriilor populaţiei. De asemenea, Abrudul a raportat pagube în valoare de 21 milioane de lei iar Baia de Arieş, 7 milioane de lei. Nu se cunosc încă date legate de localităţile Bistra şi Albac, alte două zone sensibile, atinse de intemperiile iernii. Nu în cele din urmă, mai este de menţionat faptul că, pentru operaţiunile de degajare a albiei râului Geoagiu din Teiuş s-au cheltuit până la ora actuală 104,6 milioane de lei. (R.J.)
În atenția contribuabililor care obțin venituri din activități independente
     Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente (ex. maxi-taxi, frizeri etc.) şi îşi desfăşoară activitatea singuri (la un punct de lucru fix sau ambulant) venitul net se determină pe baza normelor de venit. În cazul celor ce desfăşoară mai multe activităţi la care impunerea se face pe baza normelor de venit, impozitul se stabileşte în funcţie de norma cea mai mare. Există posibilitatea de a se opta pentru determinarea venitului în sistem real, pe baza veniturilor şi cheltuielilor efective. Opţiunea pentru determinarea venitului net în sistem real se face adresând o cerere organului fiscal teritorial, până la 31 ianuarie a.c. Pentru a se decide asupra sistemului de impunere a veniturilor, contribuabilii se pot adresa unităţilor fiscale teritoriale solicitând normele de venit pe anul 2002 aprobate de Consiliul judeţean Alba. În cazul impunerii în sistem real, contribuabilii au obligaţia de a-şi conduce evidenţa contabilă. (A.D.T.)

Luni, la Aiud
Ceasul de taină al poeziei: Mihai Eminescu
     Iubitorii poeziei din municipiul Aiud sunt invitaţi să participe luni, 14 ianuarie, la o manifestare culturală complexă dedicată aniversării a 152 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Organizată de Casa de cultură "Liviu Rebreanu" Aiud, Centrul cultural "Lucian Blaga" Sebeş şi DCC PCN Alba în colaborare cu Fundaţia Interart Aiud, manifestarea "Ceasul de taină al poeziei: Mihai Eminescu" va debuta la ora 16.00, la galeriile Interart Aiud cu vernisajul unei expoziţii de artă plastică semnată de artistul sebeşean Eugen Măcinic. Vernisajul va fi urmat de un recital de muzică folk susţinut de Marius Moga şi de un recital din lirica eminesciană susţinut de elevi ai Colegiului naţional "Titu Maiorescu" Aiud. Casa de cultură "Liviu Rebreanu" va găzdui cu începere de la ora 17.00 medalionul literar "Eminescu şi lumina lunii" la care vor participa poetul Ion Mărgineanu şi redactorii revistei "Discobolul": Aurel Pantea, Eugen Curta, Mircea Stâncel şi prof. Gabriela Iepure. Manifestarea, coordonată de Eugenia Tiutiu şi Ioan Hădărig, se va încheia cu un concurs de rebus "Eminescu" la care vor participa elevi din liceele aiudene.
Anca DINICĂ
Conform inspectorului-şef al ITM Alba
"Munca la negru" în scădere
     "Vânătoarea" declanşată de Inspectoratul Teritorial de Muncă împotriva cazurilor de "muncă la negru" a continuat cu aceleaşi rezultate şi pe parcursul ultimei luni a anului trecut. În vizorul inspectorilor de muncă s-au aflat, în această perioadă, unităţile din domeniul prelucrării lemnului, confecţiilor şi comerţului cu amănuntul. Astfel, în decembrie 2001, au fost controlaţi 106 agenţi economici cu un număr de 336 salariaţi. Au fost depistate lucrând fără forme legale 6 persoane, din care 4 femei. În acest sens, au fost sancţionaţi 5 angajatori (firme), cuantumul amenzilor ridicându-se la 57 de milioane de lei, din care pentru "munca la negru" - 30 de milioane de lei. Şeful ITM Alba, d-l Dorel Fiţ, ne-a precizat că acţiunile desfăşurate în ultima perioadă au conturat o tendinţă de scădere a fenomenului "muncii la negru" în judeţ şi menţinerea lui sub control, acest trend fiind determinat atât de sancţiunile aplicate de către inspectorii de muncă cât şi de mediatizarea acestor controale în presa locală. (R.J.)
Prin lobby-ul primarului Ioan Stupar
Comuna Săliștea a primit cu titlu gratuit 440 de europubele ecologice
     Administraţia locală din Săliştea a primit ca sponsorizare din partea primăriei localităţii Augsburg - Germania, 440 de europubele ecologice. Primarul comunei Săliştea, Ioan Stupar, a declarat că o parte din aceste europubele au fost împărţite gratuit cetăţenilor din localitate. "Dorinţa mea este ca toţi consătenii să-şi colecteze gunoiul menajer în aceste pubele şi să-l predea celor din serviciul de salubritate pentru a fi depozitat corespunzător în propria haldă de gunoi menajer a comunei. Comuna Săliştea îşi gestionează singură propriul serviciu de salubritate. Prin intermediul ziarului "Unirea" doresc să fac un apel către toţi locuitorii comunei ca fiecare familie să-şi plătească lunar taxa de 15.000 de lei şi să nu mai arunce gunoaiele la întâmplare, aşa cum încă se mai întâmplă, din păcate. Vreau să-i avertizez pe "amatorii" care nu respectă hotărârea administraţiei că vor urma amenzi pentru aceste abateri de la conduita obştească" - a precizat primarul Ioan Stupar. (D.M.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.