Ţăranul, talpa ţării
     Ţăranul român, de când se ştie, a trudit pentru a smulge roadele pământului şi a ni le aduce tuturor pe masă. El a adus acestei ţări, secole de-a rândul, şi bogăţie, şi tradiţie, şi faimă. Fără el, nimic nu e. Nici cinste, nici dreptate, nici adevăr. O gospodărie ţărănească, o fermă - sunt ca o patrie la scară redusă. Te naşti, te formezi, creşti acolo împreună cu copacii şi plaiurile care te înconjoară. Se vorbeşte mai întotdeauna despre glia străbună, despre casa părintească. Asta deoarece românul, de când se ştie, a fost în primul rând un om al pământului. Şi aproape sigur, şi în viitor va avea acest destin.
     În goana roţilor trenului de integrare în Uniunea Europeană (UE), cu o primă şi importantă staţie cucerită - ridicarea vizelor Schengen pentru români, precum şi o serie de capitole deschise, guvernul Năstase jubilează, lăsând impresia că nimeni şi nimic nu-i pot sta în calea spre cucerirea staţiei terminus. Şi, trebuie să recunoaştem că datorită insistenţei, datorită travaliului politic şi diplomatic realizat de premier, de alţi membri importanţi ai cabinetului, în plan internaţional, în ultima perioadă de timp, România a luat un start promiţător în acest sens. Numai că, tocmai în această goană, s-ar putea întâmpla să uităm... gara, respectiv locul de unde am plecat. Adică ŢARA. Cea care, în cele din urmă, constituie capitolul determinant al integrării.
     Altfel spus, ne putem integra în Europa numai în integralitate. Cu economia românească (care încă scârţâie din toate încheieturile), cu tradiţiile, cu obiceiurile, cu ştiinţa şi cercetarea, cu agricultura noastră.
     Am lăsat în această enumerare la urmă AGRICULTURA, deoarece se pare că este unul dintre capitolele aşa-zise deschise, dar pe care şi guvernanţii l-au lăsat mai la urmă, dacă nu chiar l-au uitat pentru moment în goana trenului integrării. Or, tocmai în acest sens dorim să tragem... un semnal de alarmă. Chiar dacă ultimul an agricol a fost ceva mai bun, asigurându-ne grâul şi celelalte cereale necesare traiului, ţăranul român a ieşit tot mai vlăguit din lupta de zi cu zi şi an de an pentru smulgerea roadelor pământului. Şi dacă anii trecuţi a mai fost ajutat cu subvenţii de tip "omul şi cuponul" sau "hectarul şi milionul", în acest nou an - 2002 - în care tocmai am intrat, el riscă să nu mai primească nimic. Asta, deoarece, conform unei hotărâri guvernamentale luate încă din toamna anului trecut, începând din acest an vor mai putea beneficia de subvenţii din partea statului doar cei ce lucrează pământul în exploataţii agricole de minimum 50 de hectare. Or, după cum bine este ştiut, potrivit datelor de punere în posesie şi de acordare a titlurilor de proprietate conform Legii 18/1991, respectiv Legii 1/2000, cea mai mare parte a suprafeţei agricole din ţara noastră este deţinută de proprietari în parcele mici, cuprinse ca întindere între 1 şi 10 hectare. De aceea, venim şi întrebăm de pe acum guvernanţii: Oare s-a luat cea mai bună hotărâre în acest sens? Vom reuşi cu adevărat prin această măsură să relansăm agricultura românească? Nu cumva aceasta îi ajută mai mult doar pe marii afacerişti, pe exportatorii şi importatorii de cereale din România şi mai puţin pe ţăranul român, cel care este cu adevărat talpa ţării? Mulţi dintre cei cu care am stat de vorbă în ultimul timp sau care ne-au sunat la redacţie, ne-au rugat să transmitem prin ziarul nostru guvernanţilor faptul că o astfel de măsură, luată în pripă, fără o prealabilă campanie din partea statului de pregătire şi realizare efectivă, pe baze moderne, a asocierii micilor proprietari de pământuri, adânceşte şi mai mult criza agriculturii româneşti. Soluţia de moment ar fi subvenţionarea directă, în bani, a fiecărui proprietar în funcţie de suprafaţa pe care o deţine şi o cultivă, a fiecărui crescător de animale, în funcţie de numărul animalelor pe care le deţine şi le creşte în gospodăria sa. Abia apoi, în anii următori, printr-un sprijin real din partea statului, să se constituie pe baze moderne marile exploataţii agricole. Totodată, vor trebui bine cântărite, în cazul integrării, măsurile protecţioniste pe care statul român va trebui să le ia pentru ca producătorii agricoli din ţara noastră să poată face faţă concurenţei acerbe de pe piaţa agricolă europeană.
     Aşadar, de pe acum, guvernanţii trebuie să se gândească bine pentru a veni cu adevărat în sprijinul ţăranului. Deocamdată, hlamida zăpezii mai vindecă puţin rănile pământului, iar frigul de afară mai dă răgaz ţăranului pentru a-şi mai trage sufletul. Însă, în curând, zăpada se va topi, primăvara va bate la uşă, iar durerile pământului şi ale ţăranului vor reveni în actualitate. Fără un ajutor guvernamental substanţial nu se va putea face nimic.
Tinu MATEŞ