Ultima oră
Știri
Miner căzut la datorie
     Poliţia Baia de Arieş a fost sesizată sâmbătă, 12 ianuarie, ora 3.15, despre faptul că un miner, angajat al ArieşMin - filiala Baia de Arieş, a decedat la locul de muncă. Filip Onacă (41 de ani, din Ceanu Mare, necăsătorit) a încetat subit din viaţă în timp ce se afla la muncă, în zona "Franţi". Autopsia efectuată de medicul legist a demonstrat faptul că minerul a murit în urma unui stop cardiac. (N.T.)
Stop respirator - cauza morţii pruncului din Vidra
     În urma autopsiei efectuate de medicul legist, s-a stabilit că pruncul de 5 săptămâni al lui Virgil Tomuş şi al Lilianei Ursei din Vidra a murit în urma unui stop respirator, pe fondul unei pneumonii şi al unei distrofii. Copilul decedat a fost adus de părinţii săi, miercuri, 9 ianuarie, la Spitalul din Câmpeni. (N.T.)
Ce mai cultivă şi ce mai vinde ţăranul
     În anul trecut preţul motorinei, al îngrăşămintelor chimice şi al pieselor de schimb pentru tractoare şi maşini agricole a crescut între 30 şi 50 la sută. O creştere exagerat de mare, în comparaţie cu evoluţia preţurilor principalelor produse agroalimentare desfăcute pe piaţa ţărănească. Faţă de anul 2000, preţurile au fost mai mari cu 21 la sută la grâu şi cu 12 la sută la cartofi. La ceapă preţul a fost cu 15 la sută sub cel din anul trecut, iar la varza de toamnă producătorul nu a primit decât 54,3 la sută din preţul pieţei cu un an în urmă. La fel s-a întâmplat cu varza roşie, conopida, merele etc, la care preţurile n-au acoperit decât o mică parte din costurile de producţie. (ADT)
Crește numărul pensionarilor
     Reorganizarea şi structurarea societăţilor comerciale au obligat pe mulţi salariaţi să se pensioneze înainte de limita de vârstă. La sfârşitul lunii noiembrie 2001, în judeţ erau înregistraţi 104895 de pensionari, mai mult cu 256 faţă de luna anterioară şi cu 2156 faţă de aceeaşi lună a anului trecut. (ADT)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
În 2002, dacă nu vor fi ascultați și consultați
Consilierii judeţeni ai PD îi vor face "viaţa grea" preşedintelui CJ
Alba      Prima conferinţă de presă a organizaţiei judeţene Alba a Partidului Democrat din anul 2002 a arătat care vor fi liniile directoare ale activităţii şi relaţiilor la nivel local ale PD cu PSD în acest an. Ele nu sunt mult diferite de cele de la nivel central. Astfel, la nivelul Consiliului judeţean Alba, deşi au semnat un protocol de colaborare cu PSD, consilierii PD nu vor mai accepta, nu vor mai vota propunerile conducerii CJ Alba, decât în măsura în care ele sunt în favoarea cetăţenilor şi ţin seama de amendamentele PD. Consilierul judeţean Ion Dumitrel a declarat că Strategia de dezvoltare a judeţului Alba propusă de PSD nu va fi votată de consilierii PD decât în condiţiile în care se vor lua în calcul şi propunerile PD, care sunt deja centralizate la vicepreşedintele Consiliului judeţean - Doru Cetean. Ion Dumitrel crede că această strategie de lucru este bună, ea funcţionând deja cu succes la aprobarea Bugetului CJ Alba pe anul 2002, pe care consilierii PD l-au votat abia după ce toate propunerile lor au fost acceptate.
     La fel de nemulţumiţi sunt pediştii şi de activitatea CJ Alba pe linia realizării de programe viabile de dezvoltare a judeţului. Astfel, în lipsa unor programe eligibile, finanţarea unor lucrări de infrastructură - de exemplu - are mult se suferit. Ion Dumitrel a precizat că i-a atras atenţia preşedintelui Presecan asupra acestui fapt, dar răspunsul a fost că există un întreg colectiv în cadrul CJ Alba care se ocupă de realizarea proiectelor, dar el de fapt este inexistent. "Noi vrem să contribuim la realizarea unor lucruri durabile pentru cetăţenii judeţului. Când l-am desemnat pe Doru Cetean pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Alba, nu am făcut-o în ideea declanşării unor lupte între noi şi PSD, ci pentru că e un bun specialist, un om care ştie ce înseamnă administraţia şi care se pricepe şi la realizarea proiectelor."
     Aşadar, în anul 2002, PD nu numai că va monitoriza cu mai multă atenţie activitatea PSD şi a CJ Alba, dar va fi şi mai activ în impunerea propriilor obiective. Desigur că acest fapt presupune o consultare şi o colaborare mai bună între conslierii PSD şi PD, altfel...
Anca DINICĂ
Zilele "Mihai Eminescu"
     Perioada 14-16 ianuarie 2002 va fi una de efervescenţă "poetică" în şcolile şi bibliotecile publice din judeţul Alba, cu ocazia aniversării a 152 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. Pentru omagierea marelui nostru poet naţional vor fi organizate evocări şi medalioane literare, concursuri pe temă, recitaluri de poezie, expoziţii de carte şi artă plastică, prezentări de noutăţi editoriale vizând biografia şi opera lui Mihai Eminescu - ne-a informat doamna Mioara Pop, directoarea Bibliotecii judeţene "Lucian Blaga" organizatoarea acestor acţiuni reunite sub genericul Zilele "Mihai Eminescu". Deschiderea manifestărilor pe plan judeţean va avea loc în municipiile Aiud şi Blaj în cadrul unor manifestări mai ample organizate în colaborare cu DCCPCN Alba, Biblioteca municipală "Liviu Rebreanu" Aiud, Biblioteca municipală "Şcoala Ardeleană" Blaj, Cenaclul "Aiudul literar", Colegiul de institutori "Gheorghe Şincai" Blaj şi cu primăriile celor două localităţi. (A.D.)
S-a dezghețat mâna lungă a legii
Polițiștii din Alba au răscolit județul în căutarea infractorilor cu... restanțe
     În perioada 10-13 ianuarie 2002, pe întreg teritoriul judeţului Alba s-a desfăşurat o amplă acţiune poliţienească având ca scop identificarea celor care au de executat mandate contravenţionale (amenzi contravenţionale -neplătite - la Legea 61/1991, privind ordinea publică, transformate în zile de închisoare) şi penale ( infracţuni). SEBEŞ, 11 ianuarie 2002
     Acţiunea derulată de poliţie cu ocazia târgului săptămânal a condus la identificarea a 46 de persoane care posedau mandate contravenţionale. În urma investigaţiilor, s-a constatat că majoritatea persoanelor îşi plătiseră amenzile însă, din cauza circuitului birocratic, poliţia nu fusese încă înştiinţată asupra acestui lucru. Printre cei care au rămas totuşi cu "cozi" substanţiale se numără patru fraţi din Sebeş, cărora Judecătoria Deva le preschimbase amenzile în zile de închisoare. Au fost depuşi în arest fraţii Dani din Sebeş: Ioan Ilie (25 de ani) - cu 4 mandate contravenţionale, Nicolae Emanoil (24 de ani) - cu 8 mandate, Victoria (26 de ani) - cu 4 mandate şi Iosif Costel (19 ani) - cu 4 mandate. De asemenea, a fost reţinută Vasilica Irina Mărginean (21 de ani, din Săsciori) căreia Judecătoria Deva i-a preschimbat cele 2 mandate contravenţionale în zile de închisoare.
ALBA IULIA, 11 ianuarie 2002
     A fost identificat şi reţinut Gheorghe Crăciun (41 de ani, din Alba Iulia) care avea de executat 899 de zile de închisoare contravenţională.
CRICĂU, 12 ianuarie 2002
     A fost identificat Marian Stoica (33 de ani, din Cricău) care avea de executat un mandat contravenţional.
FĂRĂU, 9 ianuarie
     Poliţiştii din localitate l-au reţinut pe Petru Varză (45 de ani, din Sâncel) care fusese dat în urmărire generală din 9 noiembrie 1999, după ce a fost identificat ca fiind autorul unei spargeri comise pe raza comunei Fărău, în 1997. A fost predat poliţiei Blaj care l-a prezentat pe Varză cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj. Procurorii au dispus cercetarea acuzatului în stare de libertate.
CUGIR, 12 ianuarie
     În urma unor descinderi la domiciliile unor suspecţi şi a unor razii efectuate în zonele rău famate ale oraşului, poliţiştii din Cugir au identificat 10 persoane care aveau de executat mandate contravenţionale şi 2 persoane care aveau mandate penale. Astfel, au fost identificaţi Constantin Nacu (23 de ani, din Cugir) care avea de executat 5 mandate contravenţionale şi Remus Dubleş (56 de ani) care avea de executat 2 mandate penale.
Nicoleta TOMUŢA
Traiul la Blaj, foarte scump plătit
     Direcţia generală de statistică regională Alba a efectuat o cercetare privind indicii preţurilor la produsele agroalimentare în pieţele localităţilor urbane Alba Iulia, Blaj, Cugir şi Ocna Mureş. Rezultatele comunicate sunt alarmante. În primele unsprezece luni din anul 2001, faţă de aceeaşi perioadă din 2000, indicii preţurilor la produsele agroalimentare au crescut cu 40,5 la sută la Alba Iulia şi cu 64,4 la sută la Blaj. Alte cote: 57 la sută la Cugir şi 51,2 la sută la Ocna Mureş. (S.T.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.